|
Plecīnd de la concluziile cursului din 1976, cursul din 1978 īsi propune sa prelungeasca si sa aprofundeze aceasta deplasare teoretica. Dupa stu-diul disciplinei corpurilor, cel al reglarii populatiilor: astfel se deschide un nou ciclu, care īl va conduce pe Foucault, cītiva ani mai tīrziu, spre orizonturi pe care auditorii sai, atunci, nu puteau sa le banu-iasca. Titlul cursului, Securitate, Teritoriu, Populatie, descrie foarte exact problema pusa. Este vorba de a cu-noas-te, īntr-adevar, īn ce consta aceasta noua tehnologie de putere aparuta īn secolul al XVIII-lea, care are ca obiect popu-la-tia si vizeaza, [...] prin echilibrul global, ceva ca o homeostazie: securita-tea an--samblului fata de primejdiile sale interne. Tehnologie de securitate pe care Foucault o opune mecanismelor prin care suveranul, pīna īn epoca clasi-ca, se straduia sa asigure siguranta teritoriului sau. Teritoriu si po-pulatie functioneaza astfel ca polii antitetici īntre care se va desfasura cer-ceta-rea. Cum s-a trecut de la suveranitatea asupra teritoriului la reglarea populatiilor? Care sīnt efectele acestei mutatii pe planul practicilor guvernamentale? Ce noua rationalitate le conduce de acum īnainte? Miza cursu-lui, de acum, este clar definita: prin intermediul istoriei tehnologiilor de securitate, sa īncerce sa repereze daca se poate [...] vorbi de o societate de securitate. Miza atīt politica cīt si istorica, pentru ca priveste diagnosti-cul pre-zen-tului: Se poate spune ca īn societatile noastre economia genera-la de putere este pe cale de a de-veni de ordinul securitatii?
Michel Senellart
detalii suplimentare
Foucault, cel care, īntr-o zi, s-a proclamat īn mod provocator un optimist fericit, a fost un om īn pericol si care, fara sa se laude cu asta, a avut un simt ascutit al primejdiilor la care sīntem expusi, interogīndu-se pentru a afla cine sīnt cei ce ne ameninta si cine sīnt cei cu care putem temporiza. De aici importanta pentru el a notiunii de strategie si de aici jonglarea cu ideea ca ar fi putut, daca hazardul ar fi hotarīt altfel, sa devina un personaj de stat (un consilier politic), dar si un scriitor
un pur filosof ori un muncitor necalificat, deci un fitece sau un fitecine. Īn orice caz, un om īn mers, singuratic, tainic si care, din cauza asta, neīncrezator īn toate prestigiile interioritatii, refuza capcanele subiectivitatii, cautīnd unde si cum este cu putinta un discurs de suprafata, scīnteietor, dar fara miraje, deloc strain, cum au putut crede unii, cercetarii adevarului, ci lasīnd sa se vada (dupa multi altii) primejdiile acestei cercetari, precum si relatiile sale ambigue cu diversele dispozitive ale puterii.
Maurice Blanchot |