Istorii care par a fi ilegitime din perspectiva Occidentului,
care sînt aparte şi care, prin asta, evită tendinţa
principală a modernităţii, şi anume universalizarea.
Eu, de aici, văd lucrurile altfel. Nu este permis să tratăm
ad acta modul spectaculos prin care s-a ajuns la
socialism. Socialismul a scos la iveală în chipul cel mai
limpede şi mai evident tendinţele nihiliste din sînul modernităţii.
Dacă nu avem urechi pentru logosul unui
socialism letargic, iar în momentul de faţă nici Occidentul
şi nici Europa de Est nu par să aibă capacitatea
de a auzi vocea acestui logos, atunci fie avem de-a face
cu o mişcare fără repetiţie, ceea ce ar fi nihil-ul însăşi
– “să nu fi voit Dumnezeu repetarea, nici lumea nu ar fi
fost făcută vreodată” – , fie este vorba de o iterare disfuncţională,
o repetiţie fără viaţă, a formelor moarte.
Occidentul nu poate avea urechi pentru asta. Nietzsche
avea în fond dreptate: “Pentru lucrurile la care n-ai
acces printr-o experienţă trăită, n-ai nici urechi”. Spre
deosebire de aceasta, Europa centrală şi orientală nu
vrea să aibă urechi pentru a auzi. Dorim să auzim doar
ceea ce ne-a fost multă vreme interzis să auzim. Situaţie
de înţeles, în ultimă instanţă. Cunoaştere de sine,
idei proprii, a şti cine este această persoană, omul modern
– poate individul de astăzi nici nu are altă cale să
abordeze aceste teme, decît aceea care trece prin nihilism,
sau prin repetatele tentative iluzorii de depăşire
ale acestuia.
Mihály Vajda
detalii suplimentare
Mihály Vajda s-a născut la Budapesta la 10 februarie
1935. Este unul dintre cei mai renumiţi filosofi contemporani
ai Europei Centrale, scrierile lui fiind deosebit
de apreciate. Prodigioasa lui activitate se reflectă
şi în distincţiile academice pe care le-a dobîndit de-a
lungul timpului: este profesor al Facultăţii de Ştiinţe
“Kossuth Lajos” din Debreţin, preşedintele Comisiei
Filosofice a Academiei Maghiare, vicepreşedintele
Societăţii Maghiare de Filosofie şi Doctor honoris
causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj.
Scrierile lui Vajda se răsfrîng în aceeaşi măsură asupra
domeniului fenomenologiei, al hermeneuticii şi al filosofiei
politice (în special problema fascismului şi a
marxismului). Dintre cele mai importante lucrări pot fi
menţionate: A husserli fenomenológia tudományfelfogásának
bírálatához [Contribuţii la critica concepţiei despre ştiinţă
a fenomenologiei husserliene] (1968), A mítosz és a
ráció határán. Edmund Husserl fenomenológiája [La graniţa
dintre mit şi realitate. Fenomenologia lui Edmund
Husserl] (1969), Fascism as a Mass Movement [Fascismul
ca mişcare de masă] (1981), The State and Socialism
[Stat şi socialism] (1981), Marx után szabadon, avagy
Miért nem vagyok már marxista? [Liber după Marx sau
de ce nu mai sînt marxist?] (1990), A történelem vége?
[Sfîrşitul istoriei?] (1992), A posztmodern Heidegger
[Heidegger postmodern] (1993), Die Krise der Kulturkritik
[Criza criticii culturii] (1996), Mesék Napnyugatról
[Poveşti de la Soare-Apune] (2003). În limba română
s-a tradus cartea Meditaţii anticarteziene, apărută la editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 1999. De asemenea,
nu poate fi omisă nici excepţionala traducerea în maghiară
a cărţii Fiinţă şi timp, numele lui Vajda figurînd
ca referinţă în rîndul traducătorilor lui Heidegger.
Prezenta scriere are ca laitmotiv un scurt pasaj din
Phaidros-ul lui Platon, în care Socrate încearcă să găsească
o alternativă atît la interpretarea mitologică, cît
şi ştiinţific-raţionalistă asupra lumii. Este vorba despre
rostul filosofiei, care încearcă să-şi croiască drum şi
să-şi păstreze libertatea de mişcare printre simulacrele
pietrificate ale culturii şi civilizaţiei umane. O inedită şi
inspirată îmbinare a elementelor consacrate de tradiţia
filosofică cu idei originale, raportate în permanenţă
la situaţii de viaţă concrete. Un îndemn să regîndim
ceea ce a fost deja gîndit. Căci atît Socrate, cît şi Vajda
ajung la concluzia că filosofia este cunoaştere de sine...
|
