Fara a putea sti cine merita astazi numele de filosofi (nu m-as increde in criteriile profesionale sau corporative), as fi tentat sa-l numesc filosof, in viitor, pe cel care reflecteaza in mod responsabil si cere socoteala celor care au in sarcina cuvintul public, limbajul si institutiile dreptului international. Este „filosof" (as prefera sa spun „filosof-deconstructor") cel care incearca sa analizeze, pentru a trage consecintele practice si efective, legatura dintre mostenirile filosofice si structura sistemului juridico-politic inca dominant si in mod vizibil in mutatie. Este „filosof" cel care cauta o noua criteriologie pentru a distinge intre „a intelege" si „a justifica".

Jacques Derrida

Jacques Derrida mi-a parut intotdeauna a fi un bloc indivizibil de gindire si de personalitate. In cazul lui, nu am facut niciodata si nici nu am fost tentat sa fac distinctia intre om si opera. Isi traia integral gindirea si isi gindea integral viata: ceea ce nu inseamna ca era in conformitate sau in adecvare cu ideile sale, ci inseamna ca viata lui, relatiile sale cu ceilalti si cu el insusi erau calauzite, intretinute si tensionate de aceeasi neliniste, de aceeasi grija. Care grija? Aceea care impresoara mintea sau sufletul, cum veti vrea sa spuneti, atunci cind sintem pusi la incercare de o zdruncinare a tuturor asigurarilor, a tuturor certitudinilor.

Jean-Luc Nancy

Jacques Derrida (1930-2004) a studiat filosofia la école Normale Supérieure din Paris, unde a si predat apoi (1965-1984). Dupa 1970, si-a impartit timpul intre Paris (EHESS) si Statele Unite (cursuri si conferinte la Johns Hopkins, Yale, Irvine, New School for Social Research). Initiator al deconstructiei ca strategie de lectura / critica – aplicata deopotriva filosofiei clasice, literaturii, discursului stiintelor umane, dreptului, politicii ori arhitecturii –, el isi formuleaza pozitiile pornind de la recitirea textelor majore ale metafizicii, intr-un gest de gindire deschis de filosofia lui Heidegger si semiologia lui Saussure. In scrierile sale nu inceteaza sa se inscrie urmele unor autori precum Nietzsche, Freud, Bataille, Blanchot ori Levinas. Unul din cei mai originali ginditori ai secolului xx, Derrida a insistat neobosit asupra presupozitiilor si exigentelor constitutive ale discursului metafizic occidental, interogind idealul de coerenta si transparenta pe care acesta il pretinde, si confruntindu-l cu propriile aporii.

Din impresionanta sa opera, amintim: De la grammatologie (1967), Marges de la philosophie (1972), Spectres de Marx (1993), Politiques de l’amitié (1994), Le toucher. Jean-Luc Nancy (2000), Chaque fois unique, la fin du monde (2003), Voyous (2003).