Guvernarea de sine şi guvernarea celorlalţi image #0

Foucault, Michel, Guvernarea de sine şi guvernarea celorlalţi. IDEA Design & Print Editură, Cluj
ISBN: 978-606-8265-19-3
format: 14x23 cm
392 pagini

Colecţia Panopticon

Stoc: In stoc

Livrare: 48-72 ore

Pret: 38.00 Lei

Pret vechi: 45.00 Lei
Foucault, Michel

Guvernarea de sine şi guvernarea celorlalţi

traducere: Bogdan Ghiu

Cel sărac, cel nefericit, cel slab, cel care nu are decît lacrimile… atunci cînd este victima unei injustiţii, ce poate să facă cel lipsit de putere? Nu poate să facă decît un singur lucru: să se întoarcă împotriva celui puternic. Şi în mod public, în faţa tuturor, la lumina zilei, în faţa acelei lumini care îi luminează pe toţi, el i se adresează potentatului şi îi spune ce nedreptate a comis. Iar în acest discurs al nedreptăţii proclamate de către cel slab împotriva celui puternic există şi un anumit mod de a-ţi evidenţia propriul drept, ca mod de a-l sfida pe cel puternic şi de a-l pune, într-o anumită măsură, în duel, în confruntare, de a-l face să înfrunte adevărul propriei nedreptăţi… Or, acest discurs al nedreptăţii, acest discurs care atrage atenţia asupra nedreptăţii comise de către cel puternic prin gura celui slab – ei bine, acest discurs are un nume. Discursul prin care cel slab, cel lipsit de putere, în ciuda slăbiciunii sale, îşi asumă riscul de a-i reproşa celui puternic nedreptatea pe care acesta a comis-o, acest discurs se numeşte, tocmai, parrêsia. Foucault, cel care, într-o zi, s-a proclamat în mod provocator un „optimist fericit”, a fost un om în pericol şi care, fără să se laude cu asta, a avut un simţ ascuţit al primejdiilor la care sîntem expuşi, interogîndu-se pentru a afla cine sînt cei ce ne ameninţă şi cine sînt cei cu care putem temporiza. De aici importanţa pentru el a noţiunii de strategie şi de aici jonglarea cu ideea că ar fi putut, dacă hazardul ar fi hotărît altfel, să devină un personaj de stat (un consilier politic), dar şi un scriitor… un pur filosof ori un muncitor necalificat, deci un fitece sau un fitecine. În orice caz, un om în mers, singuratic, tainic şi care, din cauza asta, neîncrezător în toate prestigiile interiorităţii, refuză capcanele subiectivităţii, căutînd unde şi cum este cu putinţă un discurs de suprafaţă, scînteietor, dar fără miraje, deloc străin, cum au putut crede unii, cercetării adevărului, ci lăsînd să se vadă (după mulţi alţii) primejdiile acestei cercetări, precum şi relaţiile sale ambigue cu diversele dispozitive ale puterii.


Colecţia Panopticon