Jurnalul din Vulturilor 50. Povestea unei lupte pentru dreptate locativă image #0

Vișan, Nicoleta și FCDL, Jurnalul din Vulturilor 50. Povestea unei lupte pentru dreptate locativă. IDEA Design & Print Editură, Cluj
ISBN: 978-606-8265-70-4
format: 16 x 23 cm
198 pagini

Colecţia Public

Stoc: In stoc

Livrare: 48-72 ore

Pret redus: 20.00 Lei

Pret: 25.00 Lei
Vișan, Nicoleta și FCDL

Jurnalul din Vulturilor 50. Povestea unei lupte pentru dreptate locativă

Încadrat în mai largul spectru de activități al Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire, acest proiect este o unealtă de informare, mobilizare și organizare pentru oricine vrea să ia parte activă la lupta împotriva evacuărilor. Dincolo de a fi pur și simplu relatarea unei povești, Jurnal din Vulturilor 50 este menit să contribuie la – și chiar să stârnească – un proces de politizare: sperăm că după ce citești această carte să te avem alături. În prim-planul acestui volum stă povestea Nicoletei Vișan despre desfășurarea taberei de protest și a felului în care s-a coagulat lupta noastră mai departe. A doua parte a acestui volum, Mai mult decât o mărturie: lupta din Vulturilor 50 în contextul mișcării pentru locuire și a perspectivei critice asupra retrocedărilor este un text menit să contextualizeze lupta din Vulturilor 50 în mai larga mișcare pentru dreptate locativă și să articuleze, pornind mai ales de la experiența acestei lupte, o analiză critică în privința retrocedărilor din România și dintr-un context mai larg, est-european. Scris de Veda Popovici și editat de FCDL, textul reprezintă o viziune colectivă atât asupra luptei comunității Vulturilor 50 cât și asupra muncii membrelor și membrilor FCDL împotriva injustiției locative. A treia parte a acestui volum – Ghidul Luptei Împotriva Evacuărilor – este un document practic, menit să ofere sfaturi și idei concrete pentru persoanele ce vor să se opună evacuărilor. Scris de Ioana Vlad cu sprijinul juridic al avocatului Bogdan Timofti și editat de FCDL, Ghidul este împărțit în trei secțiuni și se adresează persoanelor ce se află în pragul unei evacuări, persoanelor ce vor să sprijine pe alții ce trec printr-o evacuare și persoanelor ce lucrează la o reprezentare mediatică a unei evacuări. La finalul volumului găsești un eseu fotografic menit să redea vizual o mică parte dintr-o experiență colectivă lungă și complexă. Realizat de Michele Lancione în strânsă comunicare cu comunitatea, eseul ilustrează și o metodă ce face parte din strategia mai largă a luptei din Vulturilor 50: auto-reprezentarea mediatică. Astfel, eseul este propus (și) ca o alternativă a reprezentărilor normalizate din media, ce deseori depolitizează luptele evacuaților sau chiar reproduc stereotipuri dezumanizante.

Echipa proiectului – Nicoleta Vișan, Carolina Vozian, Michele Lancione, Ioana
Florea, Ioana Vlad, Erin McElroy, Veda Popovici – dedică acest volum tuturor celor
care au făcut Vulturilor 50 ce este astăzi: un simbol al unei lupte radicale și neînfricate,
purtată de un grup solidar de persoane ce s-au întâlnit în afara spațiilor și practicilor
activismului profesionist. Dintre aceste persoane dorim să le menționăm în special pe:
Cristina Oprea, Marian Ursan, Irina Zamfirescu, Ana Mohr, Marian Mandache, Vasile
Gâlbea, Florina Presadă, Dana Vlăsceanu, Roxana Marin, Stela Chiorea, Dragoș
Iancu. În plus, acest volum este îndatorat și celorlalte persoane membre FCDL actuale
sau din trecut fără de care forța și eficiența luptei Vulturilor 50 nu ar fi fost aceeași:
Ioana Bălănescu, Gabriela P., Victor Vozian, Alex Horghidan, Cristina Eremia, Andrei
Șerban, Nuți Marinescu, Cornelia Ioniță, Gabriela Dumitru, Elena Radu, Mădălina
Brândușe, Laura Sandu, Dan Cârjan, Mișa Dumitriu, David Schwartz, Roland Ibold.


Colecţia Public