Trebuie să apărăm societatea image #0

Foucault, Michel, Trebuie să apărăm societatea. IDEA Design & Print Editură, Cluj
ISBN: 978-973-7913-90-6
format: 14 x 23 cm
240 pagini

Colecţia Panopticon

Stoc: In stoc

Livrare: 48-72 ore

Pret: 24.00 Lei

Foucault, Michel

Trebuie să apărăm societatea

traducere: Bogdan Ghiu

Într-o societate precum a noastră – dar, la urma urmelor, în orice societate –, nenumărate relaţii de putere traversează, caracterizează, constituie corpul social; ele nu s-ar putea disocia, stabili, funcţiona fără o producţie, o acumulare, o circulaţie, o funcţionare a discursului adevărat. Nu există exerciţiu al puterii fără o anumită economie a discursurilor de adevăr funcţionînd în, pornind de la şi prin această putere. Sîntem supuşi de putere la o producţie de adevăr şi nu putem să exercităm puterea decît prin producerea de adevăr. Acest lucru este adevărat pentru orice societate, dar mi se pare că în a noastră, acest raport între putere, drept şi adevăr se organizează într-un mod cu totul particular. Pentru a marca, pur şi simplu, nu mecanismul însuşi al relaţiei dintre putere, drept şi adevăr, ci intensitatea acestui raport şi constanţa sa, să spunem aşa: sîntem siliţi să producem adevărul tocmai de puterea care cere acest adevăr şi care are nevoie de el pentru a funcţiona; trebuie să spunem adevărul, sîntem constrînşi, sîntem condamnaţi să recunoaştem adevărul sau să-l găsim. Puterea nu încetează să chestioneze, să ne chestioneze; nu încetează să ancheteze, să înregistreze; instituţionalizează căutarea adevărului, o profesionalizează, o recompensează. Sîntem obligaţi să producem adevărul tot aşa cum, la urma urmelor, sîntem obligaţi să producem şi bogăţiile, şi trebuie să producem adevărul pentru a putea produce bogăţii. Şi, pe de altă parte, sîntem în egală măsură supuşi adevărului şi în sensul că adevărul face legea; discursul adevărat este cel care, fie şi doar în parte, decide; el vehiculează, propulsează prin sine efecte de putere. În fond, noi sîntem judecaţi, condamnaţi, clasificaţi, ni se impun sarcini, sîntem sortiţi unui anumit fel de a trăi şi unui anumit fel de a muri în funcţie de discursurile adevărate, care poartă cu ele efecte specifice de putere. Deci: reguli de drept, mecanisme de putere, efecte de adevăr. Sau: reguli de putere şi putere a discursurilor adevărate. Michel Foucault

Foucault, cel care, într-o zi, s-a proclamat în mod provocator un „optimist fericit”, a fost un om în pericol şi care, fără să se laude cu asta, a avut un simt ascuţit al primejdiilor la care sîntem expuşi, interogîndu-se pentru a afla cine sînt cei ce ne ameninţă şi cine sînt cei cu care putem temporiza. De aici importanţa pentru el a noţiunii de strategie şi de aici jonglarea cu ideea că ar fi putut, dacă hazardul ar fi hotărât altfel, să devina un personaj de stat (un consilier politic), dar si un scriitor... un pur filosof ori un muncitor necalificat, deci un fitece sau un fitecine. În orice caz, un om în mers, singuratic, tainic şi care, din cauza asta, neîncrezător în toate prestigiile interiorităţii, refuza capcanele subiectivităţii, căutînd unde şi cum este cu putinţă un discurs de suprafaţă, scînteietor, dar fără miraje, deloc străin, cum au putut crede unii, cercetării adevărului, ci lăsînd să se vadă (după mulţi alţii) primejdiile acestei cercetări, precum şi relaţiile sale ambigue cu diversele dispozitive ale puterii. Maurice Blanchot  


Colecţia Panopticon