Numărul #26, 2007
Insert

Spațiu transferat
Chus Martinez

Carlo Molino, un arhitect, designer, fotograf, șofer, sportiv și scriitor italian, a început să reclădească Villa Avando, astăzi Casa Molino, un conac pe rîul Pad, lîngă Torino. A fost să fie ultimul său proiect, conceput ca o piramidă sau o „casă de odihnă a războinicului“, un monument închinat sieși. În definitiv, și-a putut alege cu foarte mare atenție toate obiectele cu care a dorit „să moară“, și-a putut construi un loc unde să fie venerat. O adevărată rezidență pentru vremurile care vin după „intervalul necesar de viață“, Casa Molino a fost piramida sa privată, înțesată, printre altele, cu colecția sa privată de artefacte și fotografii incredibile, portrete de femei luate cu aparatul Polaroid, pe care le-a făcut începînd cu anii 1960 pînă la moarte.

Casa Molino nu ne trimite cu gîndul doar la un mausoleu, ci și la posibilitatea de a ne imagina un monument închinat vieții sale. Desigur, este un vis megaloman, însă, pe de altă parte, el reinstaurează o conexiune între istorie și individ. Aspectul cel mai important al proiectului este imaginarea vieții monumentului, condițiile psihologice în care locul poate fi expus după decursul vieții sale ca „monument“, ca simbol.

Există numeroase moduri de a-ți monumentaliza spațiul. Demarcația poate lua forma unui proiect neofaraonic pentru a anunța că viața unui geniu este eternă, însă, totodată, poate lua o formă mult mai pioasă, cum e o linie roșie, o însemnare manuală făcută pe fiecare exemplar al unui număr din revista IDEA. Linia este o distincție a unui spațiu transferat: spațiul unui proiect artistic în pagină. Intervenția indică faptul că această pagină specială este destinată artiștilor, este atît o formă de privatizare, cît și o invitație de a escamota regulile, a deplasa îngrădirea și a reintra ilegal în acest teritoriu abstract, acum în mîinile lui Little Warsaw. De fapt, proiectul poate fi citit și ca o propunere adresată, în fiecare dintre exemplarele tipărite, fiecăruia dintre noi: ei ne interpelează, este o propunere făcută nouă, chiar dacă nu știm de acum care este mesajul exact al acestei semnături particulare. Ca un țărm, pagina este despărțită în chiar proiectul său și trebuie să studiem cu atenție consecințele ancorate acolo sau colapsul liniei de coastă. 

De-a lungul acestor linii, lucrările lui Little Warsaw pot fi înțelese ca un exercițiu de imaginație. În practica lor, ei chestionează modul în care politicul cochetează cu sfera publică, dorința de a crea condiții de sprijin pentru percepția istorică. Însă fiecare monument este și un răspuns la o dorințămai adîncă de a deschide o ușă „celeilalte părți“ a realității, de a comunica chiar cu moartea. Ori, dacă ne simțim stînjenți de conotația ocultă a acestei interpretări, ne putem gîndi la aceste amplasamente ca la o ieșire de rezervă a prezentului. Practica lor pleacă de la asumpția că amintirile care rămîn și condițiile date, precum și locurile trecutului nu sînt niciodată un lucru sau altul, ci sînt întotdeauna o combinație confuză de putere și lipsă de putere, semnificație și lipsă de semnificație, frumusețe și urîțenie.

Traducere de Andrei State