Numărul #28, 2008
Galerie

Mașini (fragment dintr-un set de 112 fotografii)
Łukasz Skąpski

În 1982, în satul Zasan de lîngă Myslenice, am fost martorul unei tentative de a porni o mașină de arat pentru cartofi. Era confecționată de un fermier care folosise componente ale unei motociclete SHL. Arăta absurd: ghidonul era la spatele motocicletei, roata din spate lipsea, fiind înlocuită de un brăzdar; motorul fusese mutat în față, pe jantă, care fusese luată, în mod evident, de la o mașină agricolă. Am urmărit cu neîncredere străda­nia fermierului. Nu credeam că va funcționa. Mai văzusem mașinării artizanale în sat și m-am gîndit că ar merita imortalizate.

Ideea mea s-a concretizat doar în vara lui 2005. Am inaugurat un dosar de fotografii și videouri cu aproximativ 150 de tractoare și cu alte ma­șini agricole create artizanal de către fermierii din regiunea Podhale. Înainte de a purcede la lucru, îl mai vizitasem o dată pe fermierul din Zasa. Auzisem că mașina acestuia „nu mergea bine“.

Interesul meu pentru producția individuală a fermierilor polonezi a fost stimulat însă de caracterul ei, cred eu, anticorporatist. Aici trebuie să explic de ce folosesc termenul de „anticorporatist“ în cazul unor acțiuni ce au rezultat din ingeniozitate și din lipsa posibilității de a achiziționa mici ma­șini agricole. Trebuie avute în vedere și condițiile sociale, politice și economice specifice care prevalau în timpul perioadei comuniste în întregul bloc estic, inclusiv în Republica Populară Polonă.

Ținînd cont de faptul că aproape toate mijloacele de producție erau în proprietatea statului și că statul singur controla și capitalul, cred că socialis­mul real poate fi considerat drept capitalism de stat. Capitalism de stat – cu alte cuvinte, o megacorporație monopolistă care controlează toate aspectele vieții sociale și economice și care privește atît proprietatea privată asupra pămîntului, cît și pe micii fermieri ca pe niște competitori și ca pe o amenințare politică. Nu fără motiv, după cum a dovedit istoria recentă. Proprietatea privată asupra pămîntului i-a ajutat pe fermierii polonezi să-și cîștige independența față de stat și a fost una dintre cauzele indirecte ale prăbușirii sistemului comunist.

Producția artizanală de mașini agricole constituia un aspect al acelei independențe, al identității subiective și al ingeniozității lor. Era dovada palpabilă a unei lacune a sistemului și a modului în care putea fi folosită. Și, avînd în vedere condițiile acelor vremuri, activitate anticorporatistă. Intenția mea a fost aceea de a prezenta cantitatea nemaivăzută de energie pe care oamenii o pot produce în situații nefavorabile.

În anii ’60, căruțele cu cai erau cel mai comun mijloc de transport în zonele piemontane. Însă eficiența lucrului cu căruța trasă de cai e mult mai scăzută, iar dificultatea mult mai mare decît în cazul lucrului cu tractorul. Una dintre cauzele producerii domestice de tractoare în Podhale (în locul achiziționării unuia) era îngustimea ecartamentului (110 cm) căruțelor cu cai. Drumurile de pămînt care străbăteau cîmpiile sau pădurile, brăzdate de căruțe, s-au erodat cu timpul, transformîndu-se în șanțuri adînci și înguste aflate în zone accidentate. Niciun vehicul, cu excepția căruței, n-ar fi răzbit în astfel de șanțuri, întrucît ar fi fost prea lat. Doar dacă n-ar fi fost vorba de un mic tractor ale cărui osii au fost scurtate. Acesta e motivul pentru care, la începutul anilor ’60, ingenioșii munteni au început să-și producă propriile tractoare. Acestea erau în general mici tractoa­re construite din părți ale unor camioane sau vehicule de teren. Era un obicei foarte răspîndit să-ți cumperi o mașină veche de la o stație de pompieri (vehiculele acestea mari de teren, care erau excedentare, făceau parte din echipamentul brigăzilor de pompieri din munți), să-i scurtezi osiile și să instalezi un motor diesel produs la Andrychow pe un cadru manufacturat.

Producția de către stat a mașinilor agricole în Polonia avea ca scop aprovizionarea întreprinderilor mari de stat care dominau cîmpiile Poloniei centrale. Pămîntul din zonele de piemont și de munte e de proastă calitate, iar regiunea este și a fost dintotdeauna populată de ferme mici, fragmen­tate. Tractoarele produse de Ursus erau prea mari și prea scumpe pentru acești fermieri. După cum mi-a povestit un proprietar al unui astfel de tractor artizanal, un tractor Ursus alocat costa, în acea perioadă, 40.000 de zloți, iar să mituiești un funcționar pentru a-ți aloca unul costa 60.000 de zloți. Era posibil să-ți fie alocat un tractor fără a trebui să mituiești pe nimeni doar dacă ferma furniza un minim de produse agricole la prețuri de achiziție oficiale. Fermele mici nu puteau face asta.

Un tractor construit din rămășițe era ieftin, la fel ca și mîna de lucru în Polonia. Cu mult mai ieftin decît un tractor produs în fabrică. În același timp, era mai bun și mai sigur: în funcție de gradul de accidentare al terenului proprietarului, tractorul putea avea tracțiune pe o osie (2 4), pe două (4  4) sau pe trei (AWD). Cea de-a treia era osia unei semiremorci cu două roți, pe care muntenii o numeau kara. Era cu adevărat o invenție ingenioasă, avînd în vedere că drumurile erau înguste: era mult mai ușor de manevrat. Vehiculul kara era o necesitate în munți: la urcare, tractorul nu era imobilizat de o remorcă încărcată care să-l tragă înapoi și nu se ridica pe roțile din spate, în timp ce la coborîre nu era împins de remorcă, întrucît aceasta putea fi oprită cu frîna de motor. Împins astfel, un tractor se poate răsturna, lucru care se întîmplă adesea cu tractoarele Ursus care au tracțiunea pe o singură osie.

Din cîte am reușit să aflu, primul tractor a fost construit de către Andrzej „Hucbala“ Pabin din Witow. Kara a fost construit de către Hucbala și Andrzej Masny „Balas“ din Chocholow. Ei se consultau la construirea tractoarelor. Hucbala susține că a construit „cam o sută“ de tractoare, însă „o sută“ suna ca „o mulțime“. E foarte posibil să fi fost mult mai multe. Ambii constructori au o educație elementară. Ideilor lor au fost imediat observate și implementate în alte construcții artizanale. Astfel, vehiculele kara sau secerătoarele laterale au devenit echipament standard pentru tractoarele din Podhale.

În anii ’80, aproape fiecare fermă din Podhale avea un tractor construit artizanal. Cînd marile ferme PGR, deținute de stat, au fost desființate în Polonia la începutul anilor ’90, iar bunurile acestora au fost scoase la vînzare, muntenii au cumpărat de la acestea tractoare. Simultan, prețul mîinii de lucru a crescut în Polonia și, ca urmare, numărul tractoarelor construite artizanal a scăzut brusc.

Łukasz Skąpski, 2006

Traducere de Alex Moldovan