Numărul #33-34, 2009
Arhivă

„Masca e intrarea noastră în fiinţa colectivă.“
Ovidiu Ţichindeleanu

Pentru deschiderea acestui număr dublu prezentăm o ar­hivă excepțională, în dublul sens al valorii sale intrinsece și inspiraționale și ca gest de înnoire a practicii editoriale și teoretice a revistei IDEA. Inițial, secțiunea arhiva a fost concepu­tă ca spațiu de explorare și expunere a relațiilor complexe dintre artă și cer­cetarea teoretică, cu scopul de a deschide o interfață mai ge­ne­roasă între practicile artei și cele ale teo­riei. Textele publicate acoperă o arie largă, de la Adorno, Kracauer și Groys la Green­berg, Buchloch și Danto. În ciuda utilității sale, această metodă situează practica editorială la limita dintre document și documentar, fiind expusă riscului de a crea în recepție voci magisteriale în locul potențării unor prac­tici critice. Grupajul de față e parte a unei încercări de a concepe arhiva ca spațiu de diferențiere a discursurilor în exis­tența lor materială și în temporalitățile pronunțării lor, opus acelei înțelegeri a arhivei ca tentativă de a unifica lucrurile importante care s-au spus odată. În acest sens, arhiva ar trebui să facă să apară practici subiective și intersubiective, des­­chi­zîndu-se ca spațiu de aplicare a presupunerilor, în loc de a găzdui problemele într-o metadiscuție.

Ce sîntem înainte de a fi naturalizați?, de Pedro Lasch, este o arhivă de practici totodată vizuale și discursive. Materialele ce urmează sînt parte dintr-o serie continuă de practici ce con­tribuie la elaborarea unei noțiuni de arhivă a cunoașterii în sensul afirmării unui subiect activ, ce caută să creeze con­dițiile propriei cunoașteri. Practicile arhivate aici sînt atît tre­cute și prezente, cît și viitoare. Arhiva provoacă citito­rul-privitor să ia atitudine față de practica reflecției unui artist care urmărește într-adevăr acel deziderat politico-cultural for­mulat de Xochitl Leyva, realizarea unor noi practici din procese de transformare a subiectului colectiv din care sîntem deja parte. În epoca modernă a reproducerii și distru­gerii în ma­să, simpla mască-oglindă creată de Pedro Lasch poate fi opu­să nenumăratelor aparate tehnologice și dispo­zitive ale industriei culturale, a căror înregistrare obscenă a mișcării cor­purilor, a vederilor, sunetelor și discursurilor e doar par­tea luminată, fracturată, a unor operații masive de disemi­nare a tăcerii, invizibilității și morții. Masca-oglindă e însă o „intrare în ființa colectivă“, făcînd posibile dialoguri care pla­sează schimbul de cuvinte, identități și presupuneri într-un cîmp gravitațional ce aduce la vizibilitate construcții sociale ale in­dividualității și articularea colectivă a situațiilor sociale. Cu ajuto­rul unei arhive care nu e nici construcția unei piramide-mormînt, nici mutarea unui munte din loc, masca-oglindă invită pe fiecare să întrupeze tranziția de la putere fetiși­zată la putere obedientă.