Numărul #33-34, 2009
Galerie 2

Importuri interzise (2003, 2009)
Maria Eichhorn

În propunerea ei pentru galerie, Maria Eichhorn a ales să abordeze atît mediul fizic al publicației tipărite, cît și poziția conceptuală și politică a revistei IDEA artă + societate, reformulînd proiectul Prohibited Imports [Importuri interzise], pe care l-a realizat prima dată pentru o expoziție la Tokio în 2003. Proiectul pentru Idea prezintă, publicate pentru prima oară, o serie de imagini dintr-o monografie comprehensivă asupra lucrărilor fo­to­grafului Robert Mapplethorpe, o carte în care ilustrațiile care erau susceptibile de a jigni „securitatea publică sau morala“ – în acest caz, toate ima­ginile cu conținut sexual – au fost șterse cu un creion abraziv de către vameșii japonezi. Aici sînt incluse cîteva pagini din cartea cenzurată, îm­preună cu material documentar în jurul expoziției și un text în care artista descrie cu acribie, în stilul său bine cunoscut, procesul acestei lucrări, în realizarea sa practică, dar și în implicațiile ei conjuncturale.
În acest număr din revistă, cu o arhivă prezentînd un proiect deschis al artistului Pedro Lasch, despre procesul cultural înscenat al naturalizărilor, și cu o altă galerie a grupului h.arta, despre motivațiile economice ale heteronormativității, proiectul Mariei Eichhorn aduce în discuție aparatele folosite de diferite instituții legiferatoare ale statului pentru a păstra hegemonia acestuia. În același timp, dovedind caracterul aleatoriu al oricărui sistem de cenzură, oricît de bine organizat – două cărți de Mapplethorpe au fost trimise pe adresa galeriei din Tokio, însă dacă pe una s-a intervenit pagină cu pagină, cealaltă a ajuns intactă –, Maria Eichhorn atrage atenția asupra slăbiciunilor mecanismului și astfel îi expune acestuia și mai mult caracterul artificial. (Raluca Voinea)

Importuri interzise (2003, 2009)

Proiectul expozițional Exporturi interzise e punctul de plecare al unei examinări critice a legislației, jurisdicției și ordonanțelor numeroase și în continuă schimbare legate de libertatea presei, libertatea cuvîntului și privarea de aceste libertăți. El se referă punctual la practica autorităților vamale japoneze de a supune cenzurii cărțile importate.

Între 2000 și 2002, cîteva colete cu cărți au fost trimise de la Berlin la Tokio, pornind de la premisa că vama japoneză le va deschide și cenzu­ra. O parte dintre aceste cărți au fost prezentate la galeria Masataka Haya­kawa din Tokyo în mai–iunie 2003. E vorba de:

Act up/NY, Women & Aids Book Group (ed.), Women, AIDS & Acti­vism, Boston, 1990

David Lynch, Images, Munich, 1994

Douglas Crimp (ed.), AIDS: Cultural Analysis / Cultural Activism, Cambridge, MA, 1988

Douglas Crimp, Adam Rolston (ed.), AIDS Demo Graphics, Seattle, 1990

Fémi­ninmasculin: Le sexe de l’art, Musée national d’art moderne-Centre de création industrielle, Centre Georges Pompidou, Paris, 1995

Lucy R. Lippard, The Lure of the Local: Senses of Place in a Multicentered Society, New York, 1997

Mapplethorpe: Die große Werkmonographie, Munich, Paris, London, 1992

Mary Kelly, Imaging Desire, Cambridge, MA, 1996

Naomi Campbell, Naomi, Munich, 1996

Philippa Kennedy, Jodie Foster, A Life on Screen, London, 1995.

Autoritățile vamale de la aeroportul Narita din Tokio au cenzurat Mapple­thorpe: Die große Werkmonographie. Nicio altă carte n-a fost cenzu­rată. Cartea lui Mapplethorpe a fost trimisă în două rînduri de la Berlin la Tokio. Un exemplar a fost cenzurat, celălalt nu.1

Cele două exemplare ale cărții lui Mapplethorpe au fost amplasate, des­chise, pe raftul de sus al unei vitrine montate pe un perete special pentru expoziție, cu exemplarul cenzurat deasupra, dar deplasat cam cu di­­men­siunea secțiunii cenzurate. Aceasta dezvăluia detalii ale aceleiași fotografii, atît cenzurate, cît și necenzurate, pentru ca ele să poată fi com­pa­rate. Imaginea respectivă e lucrarea fotografică a lui Mapplethorpe din 1977, Patrice N.Y.C.

Optsprezece alte imagini ale cărții au fost cenzurate:

Mark Stevens (Mr. 10 1/2), 1976; Helmut, N.Y.C., 1978; Lou, N.Y.C., 1978; Jim and Tom, Sausalito, 1977; Ken, N.Y.C., 1978; Man in Polyester Suit, 1980; Cock, 1985; Cock, 1985; Untitled, 1980; Self-Portrait, 1981; Christopher Holly, 1980; Bob Love, 1979; Gregg Cauley, 1980; Jimmy Freeman, 1983; Cock, 1982; Thomas, 1986; Man in Polyester Suit, 1980 și Mark Stevens (Mr. 10 1/2), 1976.

Tehnici de cenzură în print media. Adăugare, nivelare, ștergere. Metodele bine cunoscute de cenzurare a imaginilor și textului în print media și în cărți sînt înnegrirea porțiunilor relevante cu un marker negru sau folo­sirea șmirghelului pentru a le șterge. Înnegrirea tinde să fie folosită în cazul textelor, întrucît e mai ușor să acoperi cu markerul rîndurile de text. Metoda șmirghelului e folosită în cazul ilustrațiilor, fiind mai potrivită la aco­pe­rirea unor zone ale obiectelor din imagini și la urmărirea contururilor nere­gulate. Ambele tehnici de cenzură se aplică manual. Înnegri­rea e aditivă, aplicîndu-se cerneală neagră peste cerneala tipografică, și deci nivelîn­du-se negrul literelor și albul paginii printr-o dungă sau linie nea­gră. Me­toda șmirghelului șterge, îndepărtînd deopotrivă cerneala im­primată și fibra hîrtiei. În cazul expoziției Importuri interzise, fiind vorba de imagini, s-a folosit metoda șter­gerii. Pentru a îndepărta elemente de natură sexuală din ima­gini, autoritățil­e vamale de la Tokio au folosit, se pare, un soi de pix cu șmir­ghel sau pix des­ti­nat ștergerii pentru a îndepărta stratul de culoare de pe pagina tipă­rită, laolaltă cu o parte din su­prafața hîrtiei.2

Hașurarea înlocuiește detalii ale imaginii. Zonele șterse. Abraziunea sau ștergerea produce ușoare scobituri albe în ilustrațiile cenzurate din pa­gi­nile cărții. Elementele imaginii șterse par estompate și cumva fanto­ma­ti­ce, iar contururile roase. În timp ce contururile spațiilor albe goale urmă­resc în mare contururile detaliilor înlăturate, hașurarea ușoară pă­trunde în spațiul adiacent și îl afectează. Detalii din cadrul zonei cenzura­te scapă parțial ștergerii, fapt vizibil pe pagina cărții deschise din vitri­na de mai sus, înfățișînd imaginea cenzurată Patrice, N.Y.C. Această omisiu­ne parțială (din aria detaliului cenzurat) și contextul respectivei ima­gini fac încă posibilă evocarea și imaginarea detaliilor înlăturate. Albul strălucitor al spațiilor goale prelungite din imagini (toate zonele șterse din cartea lui Mapplethorpe sînt detalii ale unor imagini înfățișînd organe sexuale mas­­culine), pus în valoare de contrastul cu alb-negrul pregnant al imagi­nilor, suprimă zonele nedorite, interzise.

Reproducere, original. Informația ștearsă devine informație. Ștergerile ma­­nuale iau forma „originalelor“ sau „operelor unice“, care se deosebesc de imaginile tipărite și de reproducerile puse în circulație. „Originalul“ in­tră în conflict cu reproducerea și atrage atenția asupra proceselor de tehnică fotografică (fotografiere, developare, tipărire). Informația pictoria­lă înlăturată devine informație despre procesele asociate cu formele de producere (fotografie, carte, lucrarea descrisă aici) și reproducere și devine, simultan, informație despre cenzură.

Cenzura e metoda sau procedura folosită de către un stat sau o or­ganizație pentru a controla un conținut publicat prin media, pentru a suprima și interzice un conținut sau afirmații nedorite și pentru a se asigura că numai conținutul și infor­mațiile dorite sînt reproduse și distribuite. Sco­pul este controlul și in­fluențarea vieții intelectuale dintr-o țară din punct de vedere politic, moral și religios. Principalele obiecte ale cenzurii sînt știrile, lucrările artistice și exprimarea opiniilor.

Procedeul cenzurii. La autoritatea vamală. A fost imposibilă urmărirea actului de cenzură, ca să nu mai vorbim de înregistrarea lui. Ca urmare, întrebările vizînd persoanele care desfășoară efectiv această muncă și cum anume e făcută rămîn fără răspuns. E realizată rapid, într-o manieră ase­mănătoare cu cea dintr-o fabrică, poate sub forma muncii în acord? Faptul că nicio imagine cu conținut sexual n-a fost trecută cu vederea ne face să conchidem că inspecția a fost riguroasă. N-a fost posibil nici să ajungem în posesia unei liste cu toate cărțile importate cenzurate din­tr-o anumită perioadă. Ca răspuns la o cerere de furnizare a unei astfel de liste, autoritatea vamală de la Tokio a spus că aceasta ar putea fi obținută, dar că toate datele relevante, precum descrierea detaliată a bu­nurilor importate, titluri, nume etc., ar fi cenzurate.3

Înștiințare de importuri interzise. Pe 17 noiembrie 2002, directorul Vămii Tokio a trimis destinatarului cărților, galeria Masataka Hayakawa, o în­știin­țare de importuri interzise completată, care ulterior a fost folosită pe post de invitație la expoziție. Informațiile legate de expoziție (titlu, dată, spațiu) au fost tipărite pe spate. Înștiințarea suna astfel:

Sînteți înștiințat prin prezenta că, potrivit prevederilor punctului 3, articol 21 din Legea de impozitare vamală, importul articolului (articolelor) de la 1 și 2 de mai jos nu va fi permis, el (ele) căzînd, din motivele prezentate la 3, sub incidența prevederilor punctelor 1–4 ale aceluiași articol.

În caz că nu sînteți de acord cu această înștiințare, sînteți îndreptățit să înaintați o contestație la directorul Vămii Tokio, în termen de două luni de la primirea prezentei înștiințări.

Legea de impozitare vamală, articolul 21 (Bunuri interzise la import), paragraful 1 (3), spune:

Nu se vor importa niciunul dintre bunurile specificate la următoarele subparagrafe […] Cărți, desene, gravuri și orice alte articole care aduc atingere siguranței publice sau moralei“.

Potrivit acesteia, bunurile importate sînt articole care „aduc atingere sigu­ranței publice sau moralei“. Cărțile etichetate astfel pot fi importate după cenzurare sau, în cazul în care destinatarul nu e de acord cu cenzu­rarea lor, trimise îndărăt expeditorului. Avînd în vedere că ideea proiectului a fost ca autoritatea vamală din Tokio să cenzureze cărțile și, prin asta, să devină „coproducător“ al lucrării, galeria n-a avut de ales și a acceptat cenzura. În plus, a fost nevoită să plătească autorității o taxă ad­minis­trativă pentru a primi cărțile cenzurate.4

Legea libertății de expresie. Publicații. În cadrul expoziției, cele două cărți ale lui Mapplethorpe au fost expuse pe raftul superior al vitrinei în maniera descrisă mai sus, laolaltă cu cărți despre legislație, despre starea legii și jurisdicției, despre libertatea presei și libertatea de expresie din Japonia. Aceste cărți, în principal în japoneză, cuprind lucrări ale unor autori dedi­cați și critici precum Yasuhiro Okudaira și Masayuki Uchino, jurnale juridice și eseuri vizînd cazuri curente de cenzură, lucrări standard precum Sistemul juridic japonez: Cazuri și materiale introductive, editat de Hideo Tana­ka, și Îndrumătorul oficial pentru vămi (volum editat anual), care ser­veș­te drept ghid autorităților vamale. Anumite fragmente din cărți și jurna­le au fost marcate pentru a le ușura vizitatorilor expoziției găsirea fragmen­telor relevante pentru proiect.

Începutul unei examinări critice. Proiectul a fost gîndit ca punct de pleca­re pentru o examinare critică a legislației, jurisdicției și ordonanțelor numeroa­se și în continuă schimbare legate de libertatea presei, liberta­tea cuvîntului și privarea de aceste libertăți. Ideea este să se continue cu aplicări și aproprieri ale diferite tipuri de media și cu noi cazuri de cenzură capabile să scoată la iveală sedimentele suprastructurilor legale care deopotrivă ascund și reflectă interesele economice și politice ale forțelor sociale dominante.

Traducere de Alex Moldovan


Note:

1. Lucrările lui Mapplethorpe au stîrnit dezbateri de durată legate de cenzură, în special în Sta­tele Unite și Japonia, din diferite mo­tive. Așadar, nu e de mirare că în prezentul caz toc­mai această carte a fost supusă cenzurii din Japonia chiar și în 2002.

2. Cenzura înseamnă și aprecierea și evaluarea unei opere de artă, faptul de a-i da o notă. În psihanaliză, termenul e folosit pentru a desemna funcția de control a personalității de la granița dintre conștient și inconștient, care reglează dorințele și impulsurile. Ea mai e legată și de termenul german împrumutat „Zins“, care înseamnă „interes“ (din la­ti­nes­cul „census“, care înseamnă evaluare, evaluare a proprietății; taxă pe proprietate), și de „rezensieren“, care înseamnă a „trece în revistă“.

3. Extras dintr-un e-mail datat 14 aprilie 2003, de la Masataka Haya­kawa: Azi am mers la se­diul Vămii din Tokio pentru a întreba da­că pot obține o listă cu importurile interzise de Le­gea libertății informației. Discuțiile cu trei persoane au durat două ore. Mi-au spus că e pen­tru prima dată cînd cineva solicită o astfel de listă și au părut puțin surprinși. Mi-au mai spus că dacă ar fi să-mi ofere o listă cu importuri interzise, ar fi nevoiți să șteargă numele și adre­sa importatorului, precum și titlurile cărților menționate în în­știin­țările de importuri in­terzise, în conformitate cu Legea li­bertății informațiilor. Deci chiar dacă am obține o listă, am afla doar că un anumit obiect e un DVD, o revistă sau o fotografie. N-am afla numele căr­ții, al revistei, al fotografiei etc. Mai avem ne­voie de listă? Sînt interesat să obțin o astfel de listă, chiar în ab­sența informațiilor, chiar dacă ar fi lipsită de sens.

4. Acest caz de cenzură scoate în evidență natura absolut contradictorie a reglementărilor legale și a ideilor legate de moralitate din Japonia și te face să te gîndești că această practică e păstrată doar pentru a prezerva și menține aparența de moralitate, le­ga­litate și securitate.