Numărul #41, 2012
verso

Graneliana (fragmente dintr-un caiet de însemnări, 2006–2009)
Alexandru Polgár

Notă. Îmi dau seama că, dacă e să precizez cum sînt de luat cioburile care vor urma, trebuie să deconspir nițel jocul pe care ni-l ghicisem în redacție, respectiv acela de a ne pune laboratoarele la vedere, prezentînd publicului, dar și nouă înșine, unii altora, materiale mai mult sau mai puțin în lucru, despre care credem că ar avea un caracter programatic pentru preocupările noastre teoretice. Aceasta e condiția pe care o satisface, după mine, maximal, norul de chestiuni pe care am decis să-l extrag dintr-unul din carnetele de însemnări pe care le-am ținut în perioada precizată în titlu. Ca indicație de lectură aș putea spune că, în selecția pe care o propun aici, ceea ce contează efectiv sînt temele însele și întrebările pe care le iscă, felurile de probleme formulate, în buchetul lor, și nu atît răspunsurile punctate ori doar sugerate care li se inventează. Toate astea permit să se vadă punctul de fugă unic al unui de-gîndit. Orice altceva s-ar citi în aceste fragmente depășește intențiile mele de comunicare, în sensul că, în ce mă privește, am depășit/rafinat deja multe dintre răspunsurile de găsit aici (așa cum voi avea poate ocazia să demonstrez cu altă ocazie), ceea ce face atunci ca ele să fie de luat în considerare în caracterul lor „brut“, despre care îmi permit totuși să cred că nu e cu totul lipsit de interes pentru a urmări la lucru geneza unei problematici. Acesta e, de fapt, motivul intim fundamental care mă face să las din mînă cu inima ușoară aceste inscripții, în pofida caracterului lor „firav“, de simplă trăsătură de penel, de schiță mai mult sau mai puțin vagă. Am încercat să evit tratamentul editorial al materialului, intervențiile mele limitîndu-se la traducerea unora dintre fragmente din engleză în română și, de asemenea, la mici adăugiri marcate între paranteze drepte. De aici, pe alocuri, caracterul enigmatic al unora dintre formulări. Ele sînt și, pînă la un punct, trebuie să rămînă așa, adică enigmatice, și pentru mine însumi (de pildă, ca să fie și un exemplu, atunci cînd citesc, mai mult sau mai puțin stupefiat, următoarele: „capitalismul e un comunism în sens lărgit“). E vorba atunci de hieroglife mnemotehnice, simple noduri la batistă cărora încă încerc să le ghicesc vibrația de adevăr, semne care, cel puțin în capul meu, fac (ceva) sens. Pentru a continua cu exemplul ales, cred că propoziția vrea să spună că în opera politică pe care o edifică principiul capitalist – exterminarea naționalului, neobarbaria, cantitatea mărfii, cecitatea politică –, se operează și o omogenizare care scoate în evidență comunul, ceea ce e la fel în existențele noastre, permițînd atunci și un fel de nuditate a existenței despre care, în măsura în care ea corodează sacralitățile – sau autoritățile, instanțele – noastre mai mult sau mai puțin clasice, identificatorii, adică excluzînd copiii altor zei, ne face un pic mai puțin robi ai propriilor noastre iluzii, operînd ceva ce ar trebui numit, atunci, o „emancipare“, una care nu e deloc nemijlocită și dată, egală, omogenă peste tot, dar una care pare să fie tendința pe care ne-o lasă moștenire zbuciumatul secol XX; totul e ca, din haosul pe care îl eliberează în felul acesta capitalismul mondial, să putem găsi, prin „îngustare“ – limitare –, mijloacele de a ne elibera către o posibilitate de producție care nu ne mai desparte, ca un destin, în capitaliști și proletari... Dar mă opresc aici cu dezvoltările și cu decriptările. Am dat aceste detalii doar pentru a indica și ceva din modul de utilizare „intern“ al tezelor și întrebărilor ce urmează, pentru a marca în chip explicit că e vorba de a citi ceea ce vine dinspre potențialitățile pe care le conține, și nu doar,pur și simplu, în litera sa.

 

Ce-i de gîndit?

M-am lăsat atins de această întrebare sau, nici eu nu știu cum, ea mi s-a întîmplat. Există ceva paralizant în ea; ceva ce te privește cu un ochi de meduză. E o întrebare solitară, care împinge la singurătate; toate scrierile pe care le-ai răsfoi pentru a-i da de capăt au rezolvat deja această chestiune, ele știu ce-i de gîndit, poate fără să se fi ciocnit niciodată de întrebarea ca atare. Există ceva liminal în zona spre care împinge această întrebare, ceva ce nu poate fi nici pur și simplu ignorat, odată ce te-a atins, dar nici rezolvat sau dizolvat. Ea impune deci o sarcină: a ne menține la nivelul acestei întrebări, în această întrebare, a nu o aneantiza, căci ea este tot ce aneantizează. (mai 2006)

*

Prolegomene la orice stîngă viitoare care va voi să se prezinte ca alternativă la capitalismul mondial. (septembrie 2006)

*

Dacă e de semnificat locul de unde vine această dare de seamă: stînga, aceea care azi e în mod dublu utopică – adică fără loc; ea nu e de găsit azi ca politică „reală“; abia acum ea a devenit în mod riguros u-topică.

Putem chestiona, așadar, postcomunismul și de pe această latură a sa: ce înseamnă că nu există o stîngă politică [în sens anticapitalist propriu-zis, ca un veritabil partid comunist]? (septembrie 2006)

*

Pentru doctorat.

Să nu uit de „întunecarea lumii“, spirit, lumină. Ăsta poate fi un capitol separat. (septembrie 2006)

*

E oare chestiunea lumii doar o simplă chestiune legată de un termen tehnic? E „chestiunea lumii“ „rezolvată“ în Sein und Zeit? E măcar pusă? Ori formulată ca o întrebare propriu-zisă? Sau e oare doar o „unealtă“ pentru a dezvolta chestiunea ființei? De pildă, care e „materia“ lumii? Nu e ea o construcție simbolică? (septembrie 2006)

*

Chestiunea lumii e mereu chestiunea lumii noastre. E, de fapt, o încercare de a trata în același timp exteriorul și interiorul filosofiei (tradiția proprie filosofiei, ca disciplina comprehensiunii a ce este și a ce are loc și, pe de altă parte, diversele realități care se constituie ca probleme ale unei asemenea comprehensiuni). (11 octombrie 2006)

*

Marx: exigența

Nu e deloc sigur că trebuie revenit la Marx. Ce înseamnă în fond a reveni la un autor? A relua. A reinventa. A interpreta. A reinterpreta. Există, în genere, două motive sau, mai precis, două feluri de rațiuni care ne trimit la reluare: nevoia de a lectura/de a interpreta, în fond, de a înțelege ce se întîmplă cu un autor și, în al doilea rînd, imperiosul, necesarul actualității, care-l face indispensabil. Poate că aceste două tipuri de rațiuni nu sînt chiar atît de diferite și nici atît de separate cum ar părea ele la prima vedere. La urma urmei, orice autor la care se poate reveni și trebuie revenit e mai mult decît un simplu text. Sau chiar o masă de texte, de fragmente, de „maculatură“. Un autor la care se „revine“ n-a „plecat“ niciodată, ci e aici, prezent într-o formă sau alta. (ianuarie 2007)

*

Raportul de condamnare a comunismului lasă loc unei ambiguități majore. Fără a trage concluzii în privința științificității sale, sau fără a le marca în mod expres, această ambiguitate trebuie măcar circumscrisă, în măsura în care ea este, de fapt, locul în care trebuie să se insereze dezbaterea istorico-politică despre „comunism“. Ceea ce transpare fără să apară efectiv în Raportul Tismăneanu este tocmai locul dezbaterii – prin faptul că problema unei dezbateri și a condițiilor ei e practic evacuată și, așadar, în pofida obiectivismului pe care încearcă să-l promoveze, raportul se dovedește a fi o piesă politico-științifică perfect interesată. (februarie 2007)

*

Pentru a caracteriza cunoașterea de astăzi în practica intimă a producției ei, am putea spune că avem de-a face, la modul cel mai riguros, cu o cunoaștere „statistică“. Asta în sensul că însuși principiul cunoașterii pare să rezide în „însumarea“/„sinteza“ (?) a cît mai multor puncte de vedere – desigur, acelea care nu deranjează. (februarie 2008)

*

Ieri, în timp ce citeam darea de seamă a lui Granel despre filosofia „timpurie“ a lui Marx, o dare de seamă în care, în opoziție cu ce spune Althusser, Granel pare să demonstreze că există, de fapt, o continuitate între Manuscrisele economico-filosofice din 1844 și Ideologia germană, mi s-au aprins mai multe beculețe.

 

Mai întîi, că avem în Granel toate elementele pentru a dezvolta sau, poate, pentru a re-dezvolta chestiunea proletariatului, împotriva „dogmei“ contemporane că el a fost înlocuit cu altceva: multitudinea, de pildă. Cred că cele două niveluri la care sînt dezvoltate aceste concepte sînt diferite. „Proletariatul“, pe lîngă faptul că, așa cum zice Granel, a fost utilizat de Marx să funcționeze atît înăuntrul realității, cît și în afara ei, poate fi numai numele unei „funcții sociale“ sau al unui „raport social“, dacă nu chiar al „raportului social“. Nu există astăzi nicio legătură directă între această poziție în cadrul producției (trebuie însă clarificat despre care producție vorbim – avem două posibilități: cea economică și producția de lume – vezi „Incipit Marx“) și un pattern de tip „clasă socială“ într-un sens sociologic. Așadar, de fapt, nu sîntem în stare să extragem conceptul nostru de proletariat din „experiență“ – lupta comunistă e o luptă principială, lipsa comunistă e doar în parte lipsa celor săraci, care de cum primesc un salariu un pic mai mare sînt gata să uite de ceea ce e principial. Oricum, un fel de confuzie între proletariat ca principiu și proletariatul drept clasă socială reală e deja prezentă în Marx, chiar în Manifestul Partidului Comunist.

Întrebarea e: ce dictează această confuzie? Dat fiind că putem fi de acord că nu e vorba pur și simplu de o eroare.

Oricum ar sta lucrurile, problema importantă e că o chestiune a „subiectului istoric (sau) revoluționar“ [Claude Karnoouh] se ascunde în spatele chestiunii producției.

Al doilea gînd, pe care îl voi croi mai scurt pentru a-l elabora mai tîrziu, are de-a face cu ce anume face Granel în textul său: și anume, o interpretare generală a filosofiei transcendentale, de la Descartes via Leibniz și Kant la Hegel (Feuerbach), pregătind astfel lectura Manuscriselor. Asta mă duce la ideea de a studia factura lecturilor pe care le face Granel unor tronsoane mari ale filosofiei. În cazul acesta precis, avem de-a face cu o lectură care începe cu Platon și Aristotel și demonstrează cum filosofia transcendentală e o mișcare de la „Cauză“ la „Origine“. Voi lăsa termenii ăștia doi în caracterul lor enigmatic, dar voi reveni mai încolo la ei. (15 mai 2008)

*

Cît de „actuală“ e critica lui Hegel la adresa științei din vremea lui! (16 iunie 2009)

*

1. A-l frecventa pe Granel ne ajută să recapitulăm o suită de teme majore, relevante nu doar pentru filosofie și teorie în general, dar și pentru viața noastră socială și politică.

2. Aparenta diversitate a temelor prezente în lucrările sale (de la fenomenologie la chestiunea universității) prezintă o articulație internă foarte subtilă.

3. Dacă tot ce poate avea loc într-o epocă a ființei depinde de o interpretare subiacentă a ființei (de la științe la acțiune), întrebarea e: ce dictează o interpretare a ființei? Dacă ea nu este un produs al subiectivității omenești (cum filosofia a crezut, de la Platon la Husserl via Descartes).

4. Teoria lui Granel despre capitalism, ori elucidarea sa a capitalismului, poate fi văzută ca o teorie alternativă a globalizării. O extragere a principiului ce ghidează desfășurarea pe care o numim globalizare. Ca atare, ea concurează cu teoriile pe care le datorăm lui M. Hardt și A. Negri (neoimperialismul) sau lui I. Wallerstein (teoria sistemului mondial), precum și alte teorii simplu marxiste (piață mondială) sau culturaliste ale globalizării. Realizarea cea mai mare a teoriei lui Granel e că evită moralismul (socialismul rousseauist, în sensul lui G. M. Tamás [în „A spune adevărul despre clasă“]).

 

Observație în ce privește punctul 3. Noi nu controlăm ridicarea unei interpretări a ființei – tocmai pentru că ființa e esențialmente insesizabilă, de neapucat. Interpretarea ființei nu este rezultatul unei operații omenești [ci operațiunile noastre sînt rezultatul unei interpretări a ființei]. A stabili cuvintele fundamentale ale unei epoci nu e, nici măcar ea, o asemenea operațiune. Tocmai pentru că ea poate avea loc numai după ce o epocă a ființei s-a dezvăluit deja. (24 iunie 2009)

*

Producția de bogăție ca principiu al tuturor activităților omenești, mai ales al celor publice, dar și al celor private. (Clarifică asta.) (24 iunie 2009)

*

La punctul 3. Filosofia este, atunci, împreună cu poezia [arta în general], religia, politica și știința, un document al epocii ființei.

În cele din urmă, ceea ce face Granel este să extragă principiul care ghidează lumea curentă.

Întrebare: e oare acest principiu același lucru cu dominația logicii profitului? Pentru că dacă este, atunci trebuie să demonstrez care e valoarea adăugată a lui Granel.

Cred că în ce privește conținutul de bază al tezei, e același lucru, dar critica formulabilă dintr-o perspectivă vizînd „logica profitului“ e mai curînd moralistă, pe cînd din punctul de vedere al lui Granel (producția nelimitată de bogăție nelimitată) tabloul e diferit, mai bogat și mai precis. (24 iunie 2009)

*

În ce-l privește pe Marx, studiind ontologia sa din 1844 Granel e interesat, de fapt, de ce anume îi dă lui Marx caracterul eficace al analizei sale. (24 iunie 2009)

*

Principiul (producția nelimitată de bogăție nelimitată) e, de asemenea, ceea ce furnizează legătura dintre fenomene precum industria culturală, cercetarea științifică, soarta religiei, a artelor etc. (24 iunie 2009)

*

Cercetarea faptelor e cercetarea particularului, dar, după cum demonstrează Hegel, nu există cercetare a particularului fără universal – singularul. (Fenomenologia spiritului, Introducere) (iunie 2009)

*

Cercetarea faptelor, a cazurilor, studiile de caz blochează posibilitatea unei priviri surplombante – o cunoaștere lăsată pe seama antologiilor și posedînd o valoare vag instrumentală.

În felul acesta, legăturile dintre fapte pot fi evitate, focalizarea e, de asemenea, pe un singur caz – situația cercetătorului în universitatea de azi – fără legătură cu știința economiei etc. și alte sfere ale existenței. (iunie 2009)

*

Primul lucru de discutat ar fi diversele semnificații ale „infinitului“! Adică semnificația sa unică și precisă [la Granel]. Asta ar trebui să treacă în capitolul doi. (iunie 2009)

*

Gîndirea lui Granel e, de asemenea, un răspuns la întrebarea leninistă: „ce-i de făcut?“ Acest răspuns susține că tot ce se poate „face“, ceea ce e „fezabil“ este limitat/comandat de o epocă a ființei [ca la Heidegger]. (iunie 2009)

*

Gîndirea lui Granel nu e fără raport cu gîndirea revoluției de către Nancy. Acesta stabilește ca o precondiție pentru revoluție ca ea să evite căderea într-o formă de suveranitate sau în aceea a unui fundament metafizic. Problema lui Granel concretizează asta: ceea ce comandă regresia revoluției de stînga este oare o formă de suveranitate sau de fundament? (iunie 2009)

*

Granel merge împotriva lui Nancy și în ce privește o altă chestiune. Nancy susține în Compărem că nu e nevoie de o nouă lectură a lui Marx. Înțeles prea literal, asta ar însemna că Marx poate fi abandonat (chiar dacă ar fi să păstrăm cîteva adevăruri din el). Granel nu numai că gîndește altfel în cazul acesta. El și produce primii pași ai unei lecturi a lui Marx – nouă numai în măsura în care corectează ceea ce a fost în mod evident greșit în lecturile anterioare [Althusser, de pildă]. (iunie 2009)

*

Paradoxul central al gîndirii lui Granel este cum putem susține că am identificat legea istorială a unei epoci a ființei și, totodată, că ființa e imperceptibilă [de neapucat]. Cu alte cuvinte, că întrebarea heideggeriană despre sensul lui „a fi“ ne învață în ce măsură nu sîntem în stare nici măcar să punem problema ființei și, totodată, că sîntem în stare să descifrăm sensul concret al ființei într-o epocă dată.

Asta poate fi formulat și ca o întrebare intra-heideggeriană, dar e drept că problema este valabilă numai în interpretarea graneliană a lui Heidegger.

 

Asta ar trebui să fie discuția din primul capitol. (iunie 2009)

*

Mi-a venit în minte deja de ieri, dar am uitat să notez.

După discutarea paradoxului intern din gîndirea istoriei ființei, ar trebui să defrișez terenul, poate într-un al treilea capitol, către chestiunea lumii. (iunie 2009)

*

Revoluția e imaginată fie ca pur haos (Badiou, Žižek, Nancy, Blanchot), fie ca un proces organizat și îndelungat. În cel de al doilea sens, educația – propaganda – e o cerință esențială. Cum obțin oamenii cunoașterea necesară pentru o schimbare?

(Asta poate servi drept introducere la chestiunea universității.) (iunie 2009)

*

Dacă retragem capacitatea acțiunii de a schimba ordinea socială și politică existentă – dacă îi refuzăm poziția metafizică de subiect –, atunci cu ce rămînem? (Cine vine după subiect?) (iunie 2009)

*

Lucrul cu care trebuie să se confrunte orice mobilizare revoluționară este Verfallen în sensul vizat de Heidegger. [Obnubilare, cecitate, jumătăți de măsură.] (iunie 2009)

*

Poate că va trebui să depășim poziția fundamentală a metafizicii moderne (raportul subiect-obiect). Cum ar arăta o mișcare revoluționară dincolo de această poziție? (iunie 2009)

*

În text (introducerea de acum: 30 iunie 2009): următorul pas trebuie să fie prezentarea aparentului paradox al poziției lui Granel și interogarea a cum ajunge producția în această poziție „privilegiată“.

După aceea pot insera portretul lui Granel. (iunie 2009)

*

Paradoxul pe care îl discută al doilea capitol poate apărea numai dacă mai gîndim încă în termenii sciziunii dintre subiect și obiect. În loc de asta, Granel propune o chestiune a lumii ca totalitate praxologică. (iunie 2009?)

*

Ce tip de propoziție e: „producția nelimitată de bogăție nelimitată este cea mai intimă lege a lumii“?

Ce e o „lege a lumii“?

(Capitolul trei.)

(Întrebarea apare după lectura caracterizării pe care o face Heidegger ideilor kantiene, p. 36–37.)

Întrebarea e echivalentă cu următoarea: care e natura acestei legi? Și, după aceea, dacă sîntem de acord să facem această trecere, care e natura istorialității, a istoriei ființei?

Ceea ce e clar: „natură“ nu trebuie confundat aici cu: ce efecte practice are istorialitatea, ci care e natura istorialității dacă ea poate avea efecte practice?

Conceptul heideggerian și cel granelian de lume sînt la fel? Sînt istorialitatea și „legea cea mai intimă a lumii“ același lucru? (iunie 2009)

*

Pentru capitolul al doilea (natura istorialității): lumea lumește. Aceasta e o „acțiune“ care vine înainte de oricare alta.

Faire-monde. (iunie 2009)

*

E lumirea lumii același lucru cu istorialitatea? (iunie–iulie 2009)

*

fiine minte formularea/comentariul lui Granel despre piața mondială (ființarea-lumii a lumii e piața). (iunie–iulie 2009)

*

Aristotel, Etica nicomahică, I, 5, 1096a5

„Cît despre viața celui ce urmărește cîștigurile, ea este nefirească și, evident, nu bogăția este binele pe care îl căutăm; căci bogăția nu este decît ceva util, existînd în vederea altui scop.“ (iunie–iulie 2009)

*

Infinitizarea e unul dintre termenii fundamentali și una dintre problemele fundamentale la Granel, în măsura în care e vorba de negativul finituzdinii. Ca atare, infinitatea e ceva orientat împotriva adevărului fundamental al existenței omenești: Da-sein. (iunie–iulie 2009)

*

De clarificat statutul discursului granelian.

E oare o întrebare (un salt în vidul speculativ) cum să tratezi o gîndire? Poate ea primi statutul unei teorii? Trebuie găsită oare o nouă categorie pentru gîndirea postmetafizică (i.e. a gîndirii conștiente de existența a ceva precum metafizica în sens heideggerian)? Această întrebare e crucială pentru că ne poate da principiile generale a cum să tratăm un text (ca ipoteză etc.). Granel inovează în raport cu metoda fenomenologică – trebuie să cîștigăm o altă semnificație a lui theoria: nu a vedea, ci a depune mărturie – reprezintă (prin delegație, să zicem) o problemă. E o anumită insistență care nu poate fi pur și simplu ignorată ca un eveniment al lumii. E o anume tehnică de a aduce în vizibil. Asta e problema care cere clarificare în contextul gîndirii graneliene (lectura – ca unică „metodă“ a acestei postfenomenologii?). (16 iulie 2009)

*

Modalitatea de a expune toate conceptele graneliene poate trece prin discutarea efectelor gîndirii lui Granel asupra conceptelor socialismului revoluționar (clasă, proletariat/burghezie, conștiință de clasă (de ambele părți), politică, legi) –

+ muncă și capital →pentru că Granel însuși discută asemenea chestiuni, chiar dacă pe scurt. (16 iulie 2009)

*

Pentru punctul 1 – statutul discursului granelian – gîndește-te la afirmația lui despre faptul că gîndirea în text e mereu de tradiție orală. (16 iulie 2009)

*

Toată interogarea asta ar trebui să explice de ce n-a construit Granel o teorie [doctrină] propriu-zisă a producției [un fel de „Ființă și Capital“]. (16 iulie 2009)

*

Întrebare: ce îi permite lui Granel să decidă, să vadă chestiunile particulare ale clasei, proletariatului, muncii etc. așa cum le vede? Răspuns: teoria producției. Conceptele sale operaționale privitoare la filosofie: realitate vs. formalitate/idealitate. (16 iulie 2009)

*

 

Istorialitatea nu înscrie istoria într-un destin dat, ci dă principiul de organizare al unei epoci istorice. (16 iulie 2009)

*

Pentru a rezolva chestiunea diferenței dintre dimensiunea filosofică (ireală) și realitate, trebuie să ne aducem aminte că numele proiectului lui Granel e arhipolitică, politica principiilor. E important să clarificăm ce înseamnă asta. (21 iulie 2009)

*

Producția.

‑activitatea generică a subiectuluiproducția materialăspiritul de bogăție

(22 iulie 2009)

*

Chestiunea care m-a interesat întotdeauna este dispozitivul metafizic al capitalismului. Ea m-a interesat fiindcă e important să vedem ce ține capitalismul. Ce anume îl menține? Capitalismul ca filosofie populară – ca folclor în sens gramscian. (22 iulie 2009)

*

Am ajuns la Granel pentru că mă interesa o gîndire – efectivă – a esenței capitalismului. Asta era problema care mă preocupa și continuă să mă preocupe. Esență a capitalismului, în măsura în care capitalismul este deja esența vremurilor noastre. Capitalismul nu doar ca un mod de producție, ci și ca o modalitate de a fi care se face lume. (22 iulie 2009)

*

Capitalismul este deja un comunism în sens lărgit. (22 iulie 2009)

*

Întrebarea asupra esenței a devenit astăzi nu una neapărat nelegitimă, ci un simplu nonsens [nimeni nu simte nevoia de a-și bate capul cu asemenea întrebări, toți vor „soluții la cheie“]. Ăsta este un efect al capitalismului. Dar marile teme/revelatoare filosofice nu și-au pierdut legitimitatea. Capitalismul este efectiv o filosofie mondială, populară, universală. El propune – are – o interpretare a esenței omului și a lumii, a cunoașterii și a tuturor lucrurilor – e deci o filosofie totală [dacă asta nu e formulă tautologică]. El continuă să acționeze metafizic – e metafizică [metafizica chiar]. (22 iulie 2009)

*

Gîndirea esenței capitalismului are desigur o istorie, din care Marx și Heidegger fac parte. Ce înseamnă însă a gîndi esența capitalismului? Înseamnă a-l depăși, a face un pas în afara lui. (22 iulie 2009)

*

Granel e important pentru un asemenea gest de străpungere. (22 iulie 2009)

*

Întrebarea despre esența capitalismului e și întrebarea despre forța capitalismului, despre vitalitatea lui, despre persistența sa. (El este efectiv o forță revoluționară și continuă să fie așa ceva.) Forța sa o găsesc, o identific în traductibilitatea generală pe care o poartă în el echivalentul general (banul). Nu măsurăm încă în mod exact efectele acestei entități în înțelesul său capitalist, adică în măsura în care banul – însemn al suveranității de odinioară – devine efectiv echivalent general nu doar al producției de mărfuri, sau al schimbului, ci și un operator ontologic [actualizator și croitor de potențialități] ale cărui efecte (practici) sînt comparabile cu cele ale limbii. (22 iulie 2009)

*

„Conceptul“ de producție al lui Granel nu ține de vreo invenție (metodologică) a acestuia, ci este produsul unei lecturi. El nu dezvoltă o „teorie-a-producției“, ci extrage trăsăturile fundamentale ale „lumii“. Ceea ce rezultă este o „unealtă“. Teza mea servește ca un fel de mod de utilizare a acestei unelte. (iulie 2009)

*

Teoreticul, fenomenologicul – extracția lui cum este din este. Putem vorbi oare de o fenomenologie graneliană (?) a producției? (iulie 2009)

*

Problema majoră: „identitatea disciplinară“ a producției la Granel (filosofie, postfilosofie?), apoi „identitatea de figură“ (filosofem, motiv, temă?). (17 octombrie 2009)