Numărul #42, 2012
Scenă

Inventarea lumii: artistul-cetățean
Dóra Hegyi

Cea de-a doua ediție a Bienalei din Benin, Cotonou – Porto Novo – Abomey

8 noiembrie 2012 – 13 ianuarie 2013

Director artistic: Abdellah Karroum

În Piața Lenin din Cotonou, al cărei nume trimite la perioada comunistă a țării vest-africane, dintre 1975 și 1990, pe soclul lăsat liber de îndepărtarea, acum mult timp, a statuii lui Lenin, a fost ridicată o sculptură din lemn în formă de piramidă. Instalația site-specific a artistului marocan Karim Rafi funcționa ca o cutie cu sunete: ori de cîte ori vîntul acționa asupra micii giruete din vîrful sculpturii, aceasta scotea un sunet subtil. Titlul acestui fragil pseudomonument se referă la Gnawa, un grup etnic din Africa de Nord și de Vest, din care grupuri mai mici au devenit parte a ordinului sufit din Maroc și ai căror membri interpretează muzică tradițională Gnawi, care face parte din cultura marocană a zilelor noastre. Lucrarea face aluzie, așadar, la rădăcini și la mișcări interculturale, în acest caz, între Africa de Nord și cea subsahariană.

Pe lîngă ințuența intercontinentală din Africa de Vest și din Benin, această regiune a fost cunoscută în mod tradițional și ca răscruce pentru schimburile transcontinentale. Benin – fostul Regat Dahomey – a fost un centru al comerțului cu sclavi. Timp de trei secole, începînd cu veacul al șaptesprezecelea, grupuri masive de sclavi au fost transportate de pe coasta Sclaviei (inclusiv Benin, Togo și Nigeria de Vest) în Americi. Prin intermediul sclaviei, tradiția religiei vodun – încă funcțională și importantă în ziua de azi – s-a răspîndit în diferite părți ale lumii. În perioada colonială, Beninul, pe atunci cunoscut sub numele de Dahomey-ul francez, a făcut parte din Africa de Vest franceză. Era o perioadă de exploatare economică, în care au fost înființate și administrația, și sistemul de învățămînt franceze. În primii ani de independență, țara a fost devastată de conțicte etnice și au urmat aproape două decenii de guvernare comunistă, cînd statul a cîștigat o tot mai mare ințuență. Problemele structurale și economice au rămas însă nerezolvate, ducînd țara la acumularea de datorii substanțiale. După 1990, Beninul a intrat în sistemul economic globalizat, păstrînd împrumuturile acumulate anterior și trecînd astfel printr-o recolonizare, în sens economic și nu numai. Acest fenomen este tipic, așa cum arată Achille Mmembe1, dar nu numai pentru țările din Africa.

Care este contextul și care sînt condițiile de producție ale unei bienale de artă internațională în locuri cu tradiții locale idiosincratice și unde viața culturală publică e determinată de o administrație culturală birocratică și conservatoare? Prima bienală, cea din 2010, a fost organizată de Ministerul Culturii cu ocazia a 50 de ani de independență a Beninului, cu sprijin din partea Franței. Pentru a doua ediție a fost înființat un consorțiu care a cuprins, din perspectivă organizatorică, inițiative artistice locale și a fost creat cu sprijin financiar din partea fundațiilor culturale locale și a statului francez. Formatul festivalurilor, expozițiilor importante și al evenimentelor care se repetă ajută la conectarea culturilor locale cu lumea artistică internațională, punînd adesea pe harta producției de artă contemporană locuri necunoscute înainte. Într-o lume globalizată, evenimentele care combină manifestări locale ale culturii contemporane cu producția de artă internațională sînt extrem de importante pentru păstrarea unei legături cu lumea, ținînd cont și de relevanța culturilor locale. Evenimente culturale mai mari pot îndrepta atenția spre activitățile autoorganizate de la nivel local, care pot fi apoi descoperite și susținute, sau înghițite, de aceste structuri mai mari.

Adesea, una dintre strategiile necesare folosite de curatori este „scurtcircuitarea“ sistemului de organizare a bienalelor. Organizarea bienalelor poate fi de multe ori excesiv de birocratică și netransparentă. Abdellah Karroum, directorul artistic al ediției din 2012 a bienalei, este un curator de bienale experimentat, în contexte în care evenimentele de artă contemporană de mare anvergură sînt niște structuri adoptate recent, în locuri precum Dakar (2006), Kwangju (2008), Marrakech (2009) și, acum, Benin. Așa cum declara recent la un seminar organizat la școala Liberă de Teorie și Practică a Artei din Budapesta, el este întotdeauna deschis să negocieze condițiile ideale pentru producție și programe. În locurile în care structura instituțională a artei contemporane nu este autonomă, ci se întrepătrunde cu politica și corupția, curatorul trebuie să-și găsească propria cale. Karroum, de exemplu, folosește propriile canale de comunicare și discuții. El este de obicei însoțit de o „delegație curatorială“, un grup întotdeauna diferit de experți și cocuratori care sînt implicați în dezvoltarea conceptului și a programelor. R22, postul de radio on-line (care înseamnă, practic, persoana lui Karroum, o instalație de înregistrare a sunetului și un microfon), creat în L’Appartement 22 (instituția autoorganizată întemeiată de el acum zece ani, la Rabat), îl urmează oriunde îl duc proiectele sale. Interviuri, discuții, reportaje din viață și muzică locală sînt colectate pe http://appartement22. com/, care funcționează și ca site principal pentru pagini web-proiect care sînt dezvoltate în paralel cu paginile oficiale ale proiectelor sale.

Artiștii sînt subiecți responsabili, ei comentînd asupra vieții contemporane, iar politica a fost subiectul principal al expoziției internaționale care cuprinde artiști locali și internaționali, în Centrul Cora, un fost supermarket, la Cotonou. O instalație de dimensiunile unei încăperi, a artistului local Aston, care de obicei realizează sculpturi din metal sau din alte reziduuri urbane, înfățișa o planșetă reprezentînd un lagăr de concentrare funcțional, în care figurile umane erau confecționate din mucuri de țigară. Au fost expuse și picturi abstracte ale marelui maestru al picturii și sculpturii benineze, Cyprien Tokoudagba, recent decedat. După o plimbare cu autobuzul la Abomey, la muzeul fondat de însuși Tokoudagba (acum condus de familia sa), publicul a putut vedea și lucrări ale sale enigmatice, strîns legate de simboluri ale zeilor din religia voodoo, reprezentări ale unei cosmologii africane care cuprinde viața, bunăstarea și vindecarea. În afara expoziției de bază, au mai fost prezentate proiecte speciale care implicau inițiative locale, precum ateliere deschise, expoziții ale uniunilor artiștilor locali, organizate de istoricul de artă beninez și curator al tinerei generații, Didier Houenoude. În plus, în trei orașe s-au desfășurat întîlniri și evenimente discursive conceptualizate de curatori internaționali invitați.

Una dintre întîlniri, curatoriată de Anne Szefer Karlsen, curator din Bergen, Norvegia, a abordat problema actuală a educației artistice din Beninul de astăzi. O discuție de trei zile organizată la ferma agricolă ecologică și autarhică Songhai din Porto Novo (creată acum mai bine de douăzeci de ani de un preot nigerian) – locul în sine fiind o instituție de învățămînt axată pe practică – s-a încheiat cu o dezbatere publică ce a implicat și publicul local. Discuția efectivă se referă la ideea lansării unui program de educație artistică în cadrul Departamentului de Istorie (care formează și istorici de artă) al Universității Abomey-Calavi din Cotonou. Deși în Benin nu există studii superioare pentru artiști, această țară a dat cîțiva artiști cunoscuți pe plan internațional, care și-au dezvoltat cariera artistică în străinătate. Artiștii cu experiență pe scena de artă internațională par să nu aibă încredere în instituțiile oficiale de învățămînt artistic din țara lor de origine, ei fondîndu-și propriile instituții sau inițiind proiecte care rețectă nevoile locale. Printre acestea se numără Fundația Unik, înființată în Abomey de artistul Dominique Zinkpè, care oferă rezidență pentru artiști și un spațiu pentru conferințe și întruniri; Espace Tchif, un spațiu destinat artei și muzicii în Cotonou, condus de artistul local Tchif. Meschac Gaba, participant la documenta 11 în 2002, care a studiat la Rijksakademie și în prezent locuiește la Rotterdam, este bine-cunoscut pentru proiectul său Muzeul pentru Artă Contemporană Africană. În ultimii ani, el a dezvoltat o serie de proiecte în Benin; în 2010, a înființat Muzeul de Artă al Vieții Active(MAVA), o inițiativă care e activă la nivelul orașului. Proiectele sale, care iau forma unor procesiuni și parade făcînd trimitere la festivități voodoo și religioase în general, pun în discuție posibila relație dintre utilizarea tradițională și cea contemporană a spațiului urban. Pentru bienală a fost organizată o vizită de grup, pe motociclete, la atelierul său, unde el instalase biblioteca viitoare a unei imaginare instituții de artă contemporană („Bibliothèque Pilote“).

Inițiative care merg dincolo de lumea artei, imaginînd Africa drept o țară și gîndind în termeni panafricani, sînt foarte importante. Proiectul Trans-African Road Trip [Expediția transafricană], parte a inițiativei unor fotografi din Nigeria, Invisible Borders [Granițe invizibile], în care artiști provenind din mai multe țări africane traversează continentul, a fost deja organizat de trei ori și documentarea sa a fost prezentată în cadrul bienalei. Pe lîngă colaborările artistice găsim și tineri care, asemenea colegilor lor de generație din lumea arabă, conștientizează și luptă pentru drepturile țărilor și continentului lor. Inițiativa No Limit Generation [Generația fără limite]2 îndeamnă tinerii să își asume tinerețea, așa cum una dintre „vocile“ lor, poetul local „slam“3 K-Mal (Kamal Radji), în poemul său „Assume ta jeunesse“, vorbește despre drepturi egale pentru africani și responsabilitate pentru o lume globală. Artistul francez Jean-Paul Thibeau l-a invitat pe acest tînăr să citească împreună cu el un text la performance-ul său de la vernisajul expoziției, în fața instalației sale post-țuxus. Autor al „metaprotocoalelor“, o abordare transdisciplinară care caută în permanență noi formate, în acest text el și-a exprimat dorința de unitate între energiile pozitive, indiferent de originea acestora:

„... Îi chem pe cavalerii îndrăzneți de pe cele cinci continente și în special pe metacavalerul african și pe metacavalerul maur. Visez, de asemenea, ca metasamuraii rătăcitori să ni se alăture [...] Să luăm săbiile bucuriei, bolurile de cerșetori, lenjeriile de pat care ne vor fi și giulgiuri. Să plecăm în exod, să creăm metaplute pentru a traversa timpuri și oceane de indiferență... Ne-am scufundat cu toții în lumi stricate – limba însăși devine un cîmp de luptă. Trebuie să folosim subtilitatea pentru a crea un limbaj metagalactic“.4

Traducere de Alex Moldovan

Note:

1. ‑Achille Mbembe, „On Private Indirect Government“, in On the Postcolony,Berkeley, Los Angeles, London, University of California Press, 2001, p. 66–102.

2. ‑No Limit Generation este o organizație nonprofit dedicată tineretului din Africa și din lume. „Vrem ca tinerii să recunoască imensul lor potențial și abilitatea de a-și folosi drepturile. Sperăm să inspirăm tinerii să facă alegeri mai bune și să-și folosească abilitatea gîndirii critice. Ne imaginăm o Africă pașnică și productivă, condusă de tineri care și-au realizat potențialul de lideri. Sîntem interesați să încurajăm responsabilitatea civică în rîndul tinerilor, așa încît ei să fie cetățeni mai buni care construiesc comunități mai bune.“ (Sursa: rubrica Despre,a paginii de Facebook No Limit Generation.)

3. ‑Gen și stil de poezie recitată public într-un format competițional specific, destinată anume performanței de acest fel; poetry slam, expresia din care provine numele acestui fel de exercițiu poetic, s-ar putea traduce ca o „(luare la) trîntă poetică“. Pentru amănunte, a se vedea, de exemplu: http://www.poets.org/ viewmedia.php/prmMID/5672. (N. red.)

4. ‑‑Detaliu din textul performance-ului vorbit Metapluta exodului, de Jean-Paul Thibeau, la vernisajul expoziției internaționale de la Centrul Cora, în Cotonou.