Numărul #42, 2012
Scenă

Cum să exersăm imaginarea de utopii reale?
Nataša Antulov

Înainte de a trece la o prezentare de ansamblu a evenimentului Mine, yours, ours [Al meu, al tău, al nostru] din acest an, voi începe cu o scurtă introducere în practica organizației Drugo more[Marea Cealaltă], deoarece însăși natura instituțională a organizației și funcționarea sa în sfera mai largă a comunității sînt un bun exemplu de utopie practică, ca și un exemplu pentru ceea ce putem considera o bună concepere a unei instituții.

Drugo more este o organizație nonprofit implicată în „producerea, promovarea, cercetarea, educarea [pentru] și difuzarea de informații din domeniul cultural“1, fiind un segment important al comunității locale. Ea caută să sporească puterea comunității locale prin dezvoltarea de platforme care să contribuie la dezvoltarea sectorului cultural independent. În contextul croat și regional, Drugo more mai acționează și în scopul descentralizării producției de cunoaștere, precum și al producerii și promovării de evenimente și practici culturale, care sînt extrem de importante din perspectiva vitalității politicilor culturale ale comunității locale, inclusiv la nivel internațional. Pe parcursul ultimilor ani, Drugo more a inițiat proiecte precum Balkan contemporary [Balcanii contemporani], ciclul Educational Nucleus [Nucleul educativ], Summer School [școala de Vară] și multe altele. Proiectul Mine, yours, ours a început în 2006 și a abordat, pînă acum, subiecte precum proprietatea, tranzițiile, consumismul, solidaritatea, rezistența, munca, iar în cea mai recentă ediție, utopiile practice. Cei de la Drugo moredescriu Mine, yours, ours ca pe „un proiect interdisciplinar complex, culminînd cu un eveniment de mai multe zile ce adună laolaltă teoreticieni, artiști și activiști“.2Ediția din acest an a Mine, yours, ours vizează conceptul de utopie practică și încearcă să creeze un teren de antrenament pentru gîndirea despre o organizare diferită a sistemului social și despre relații sociale alternative. În acest sens, conceptul de utopie nu e abordat ca un nonloc unde ar fi posibil să se creeze ceva idilic, ci ca un loc unde au loc transformări reale, nu numai la nivelul structurii de bază a societății, cum ar fi cazul unei structuri politice foarte vaste, ci, de asemenea, la nivelul mai limitat al practicilor sociale care nu schimbă sistemul în întregime, ci doar contribuie la transformarea acestuia.

Davor Miškovic´ (unul dintre fondatorii Drugo more) subliniază, în programul festivalului, afirmația Emmei Goldman că ea nu vrea să ia parte la o revoluție în care nu poate dansa. Nu doar că putem înțelege asta ca pe o „nevoie de a păstra binele comun pe care l-am construit“3, așa cum subliniază Miškovic´, ci și că nu trebuie să uităm și să subestimăm (în cadrul acestui proces de imaginare revoluționară) cunoștințele specifice pe care le găsim în domeniul producției culturale.

Înainte de a arunca o privire asupra programului festivalului, voi încerca o schiță de cadru teoretic pentru conceptul de utopie practică. În cartea Envisioning Real Utopias [Imaginarea utopiilor reale]4, Erik Olin Wright pune în discuție conceptul de utopie realistă ca pe un construct contradictoriu, necesar pentru dobîndirea unei mai bune înțelegeri a modelului sociopolitic care ar servi drept alternativă la cel curent. Deci ceea ce comunică în primul rînd termenul de utopie realistă este mai degrabă nevoia de a ne îndepărta de lumea politică, așa cum o vedem5, decît aceea de a fantaza despre pacea și armonia ce vor fi cumva create într-o lume mai bună. De aceea, trebuie să negociem între o viziune și structurile sociopolitice reale. Ca demers în direcția viziunilor utopice, analizele lui Wright sînt încercări de a depăși simpla critică a stării actuale, acestea oferind cadrul metodologic și conceptual necesar pentru a crea soluții alternative posibile. În acest sens, Wright vede utopismul realist ca pe un element de bază al științei sociale emancipatoare, necesar în dobîndirea cunoașterii sociale relevante pentru proiectul colectiv de eliminare a diferitelor forme de opresiune umană. În analiza sa, Wright exemplifică noțiunea de utopie reală prin practici ca bugetarea participativă, Wikipedia, bibliotecile publice, cooperativele deținute de lucrători, agricultura urbană pe modelul community land trustetc.

Dar pentru a putea vorbi despre un ideal mai cuprinzător de utopie reală, este mai întîi necesar să stabilim diagnosticul și critica sau, după cum subliniază Davor Miškovic´: „Pentru a ața unde vrem să ajungem, mai întîi trebuie să știm unde ne ațăm în prezent“.6Diagnoza și critica se bazează pe conceptul de dreptate socială, și anume impunerea cîtorva exigențe etice care să fie prezente deja în chiar proiectul instituțiilor. În cazul lui Erik Olin Wright, conceperea dreptății sociale e strîns legată de o înțelegere radical democratică și egalitară a justiției.

Așadar, conceptul de utopie practică sau utopie reală poate fi integrat într-o metodă științifică al cărei obiectiv este de a se opune anomaliilor sociale generate de capitalism. Însă cum abordează artele provocarea gîndirii utopice? În mod tradițional, se așteaptă ca operele de artă să se concentreze fie pe reprezentarea unui loc perfect, unde utopia este un fel de viziune în roz a iubirii și prosperității, fie pe reprezentarea distopiei ca un avertisment că lucrurile pot sau vor ajunge chiar mai rău decît era de așteptat. Lucrarea artistică tinde să ne reamintească importanța rețecției asupra diferitelor opțiuni de organizare a unei lumi mai puțin distrofice.

Performance-ul de deschidere,„Is there life on stage?“[Există viață pe scenă?], prezentat de colectivul de performance BADco. din Zagreb, a fost un foarte bun exemplu pentru modul în care arta poate produce o garnitură de perspective asupra unor subiecte sociopolitice, precum utopia practică, într-un mod diferit față de alte practici sociale. BADco. este un colectiv artistic constînd din patru coregrafi/dansatori, doi dramaturgi, un filosof și un manager de producție. Ierarhia din BADco. este foarte țexibilă și variază de la proiect la proiect, ceea ce diferă substanțial față de alte producții teatrale, iar caracterul eterogen al grupului se rețectă în procesul de luare a deciziilor creative. Ca instituție de artă, spectrul activităților BADco. nu se rezumă la nivelul producției artistice, el îndreptîndu-se spre o zonă mai largă a angajamentului civic. Membrii BADco. sînt activi în domeniul editorial, al organizării de ateliere, forumuri și conferințe publice și în diferite acțiuni civice, precum și în cadrul discursului public în general. În ceea ce privește poetica BADco., ea se concentrează practic asupra cercetării protocoalelor jocului dramatic, ale prezentării și observării în raport cu diverse serii de probleme apărute în urma rețecției asupra unor concepte teoretice, cum ar fi ontologia centrată pe obiect, sau a raportării la discipline precum teoria critică, studiile de film etc. Procedurile lor compoziționale și dramaturgice complexe sînt o provocare la adresa aparatului interpretativ al spectatorilor, nu atît prin aceea că întreabă și sugerează ce este ceva, sau ce înseamnă, cît prin anticiparea întrebării legate de cum anume funcționează.

BADco. Și-a prezentat performance-ul ca pe un act de terraformare, aceasta fiind definită ca „un proces ipotetic de modificare deliberată a atmosferei, temperaturii, topografiei de suprafață sau a ecologiei unei planete, a unei luni sau a altui corp ceresc pentru a le face să fie similare cu cele de pe Pămînt, în scopul de a le face locuibile pentru organismele terestre“.7Sarcina performativă și dramaturgică efectivă a fost numită „exercițiu de reconfigurare a Pămîntului“.8În acest cadru au fost concepute o serie de acțiuni performative care problematizează actul de „constituire a noi condiții de viață și muncă pe scenă, rețele de relații, ecosisteme, forme de viață, comunități“.9

BADco. a mers și în direcția așa-numitului „teatru documentar“ și a ipotezelor acestuia despre felul cum „oamenii reali“ și factografia reală (adevărată?) creează un nou tip de realitate teatrală, în special prin producerea unui nou tip de teatru angajat. Rețectînd asupra statutului realului în teatru, BADco. insistă că toate relațiile puse în scenă sînt în mod inevitabil ficționalizate. Poate că cel mai bun mod de a descrie abordarea BADco. față de utopia practică e un citat din Nils Norman: „utopia este un instrument analitic care ne permite să privim un spațiu și să dezvăluim critic ceea ce nu se ață acolo“.10Prin explorarea modurilor de reprezentare în cadrul teatrului și al convențiilor sale ficționale, BADco. oferă instrumente pentru analizarea mecanismelor formatoare ale lumii exterioare într-un mod care se opune practicii folosirii realismului în reprezentări ale lumii exterioare pe scena ficțională. Performance-ul BADco. s-a dovedit o provocare interesantă pentru cadrul conceptual al ediției Mine, yours, ours din acest an, în special în raport cu tendința recentă din programele curatoriale și de pe scena artistică, și anume preocuparea sporită față de problema utopismului ca mod de gîndire a ceea ce e de negîndit în capitalismul tîrziu. Teoreticieni, critici și curatori au adus în discuție diferite modalități de realizare a utopiei în forme artistice, dar, în același timp, aplicarea unei tendințe teoretice în praxisul curatorial duce de multe ori la simpla spectacularizare a subiectului.

În programul expoziției, Mine, yours, ours a propus proiectul From Below, as a Neighbour[De jos, ca vecin]. Expoziția a constituit cel mai recent capitol din cadrul unei explorări în curs de desfășurare a practicii utopice, începute la congresul „Summitul Micronațiunilor“, care a avut loc la Helsinki în 2003. Expoziția cuprinde o instalație site-specific de BADco., un film de Armin Maiwald, lansat ca parte a extinsei sale serii „Bibliothek der Sachgeschichten“ (Biblioteca poveștilor factuale), o povestire factuală despre montagnes russes povestită cu ajutorul călătoriei a doi băieți, o călătorie suprarealistă care pune în discuție posibila transcendență în condițiile rămînerii în același loc. A mai existat, de asemenea, parada stradală coregrafiată de Öyvind Fahlström, Mao-Hope March[Marșul Speranței-Mao], precum și explorarea de către Kajsa Dahlberg a potențialului invizibilității reprezentaționale în videoclipul Female Fist[Pumnul femeii]. Acest material este un interviu cu o activistă din mediul queer din Copenhaga, filmat cu capacul pus pe obiectiv. Activista vorbește despre inițiativa de a filma un film porno lesbian și de a participa la el pentru a vedea cum asta ar putea da curs unei rețecții asupra datului perspectival dominant. Acest video este un bun exemplu de manipulare interesantă, de prezentare a invizibilului sau nevăzutului. Deoarece filmul începe și se încheie cu o lungă scenă dintr-o mare piață publică din Copenhaga, pare că artista pune în discuție diferite moduri de reprezentare a ficțiunilor publice și private.

De asemenea, există poezie vizuală și colaje de Babi Badalov, We Who Feel Differently[Noi, cei care simțim diferit]; o serie de printuri de Carlos Motta; [videoul] Fiorucci Made Me Hardcore[Fiorucci m-a făcut „un adevărat“] al lui Mark Leckey. Expoziția a fost însoțită și de o proiecție a documentarului cult al lui Jennie Livingston, Paris is burning [Parisul în țăcări], care aruncă o privire asupra scenei drag, mai precis asupra unei subculturi a latinoamericanilor și negrilor gay din Harlem [din a doua jumătate a anilor ’80 – n. red.]. Filmul îi prezintă pe protagoniști participînd la baluri fastuoase, purtînd costume cu detalii și machiaje extravagante. Concurenții „defilează“ (ca niște modele) în categorii bazate pe fanteziile și dorințele lor comune, inclusiv categoria „veracitate“ – capacitatea de a juca un alb tipic, heterosexual, aparținînd clasei superioare. Filmul lui Livingston este cu siguranță un exemplu pentru felul în care o subcultură și practică marginalizată poate deveni, cu timpul, una printre cele dominante și cum aceste practici își pot schimba propriile paradigme pe măsură ce trec de la invenție la convenție.

Evenimentul de încheiere l-a constituit jocul YKON, un joc site-specific creat de colectivul artistic YKON. Proiectul își propune să creeze o situație în care participanții își împărtășesc cunoștințele despre concepte utopice existente, cu un efect transformator asupra societății. Inspirat de „World Game“ al lui Buckminster Fuller, creat inițial la începutul anilor 1960 ca o subversiune la jocul militar „War Games“, conceptul jocului propune un sistem pedagogic alternativ. În programul festivalului, jocul YKON a fost cel mai „practic“ eveniment, în sensul unei rețecții asupra a ce este utopia practică și a ce ar putea fi aceasta într-un context politic mai larg. Cel mai important, jocul îi face pe participanți să se gîndească la mecanismele formative de imaginare a unei societăți mai echitabile.

Ceea ce aș dori să subliniez la sfîrșitul acestei experiențe este importanța actului de a imagina și a fantaza, a folosirii artei ca instrument epistemologic, mai ales cînd ne concentrăm asupra procedurilor imaginative care conduc la o imagine idilică. Cînd vine vorba de imaginarea utopiei practice, poate că e mult mai interesant să vedem cum anume fantazează arta decît ce este această fantezie.

Traducere de Alex Moldovan

 

 

Note:

 1.http://www.drugo-more.hr/wordpress/about/

 2.‑http://www.drugo-more.hr/wordpress/category/mojetvojenasefestival/                  
mojetvojenasefestival2012/

 3.‑Ibid.

 4.‑‑Erik Olin Wright, „Envisioning Real Utopias“, prelegere ținută la Departamentul de științe Politice, Universitatea din Zagreb, 2011.

 5.John Rawls,The Law of People, Cambridge, Harvard University Press, 1999, p. 83.

 6.‑http://www.drugo-more.hr/wordpress/category/mojetvojenasefestival/                  
mojetvojenasefestival2012/

 7.http://badco.hr/badco/

 8.‑Ibid.

 9.‑Ibid.

10.http://nomadicutopianism.wordpress.com/2011/04/22/art-and-utopia/