Numărul #42, 2012
Scenă

Arta maghiară în epicentrul furtunii
Maja & Reuben Fowkes

În timpul apusei epoci de compromis cultural de după 1989, lumea artei maghiare era caracterizată de un consens profesional fundamental și, chiar dacă scena era împărțită în tabere rivale, acestea rețectau mai degrabă viziuni artistice diferite decît ideologii politice opuse. De la venirea la putere a guvernului FIDESZ, în 2010, a existat o tentativă concertată de a zgîlțîi establishmentul cultural, ca parte a unei campanii de dreapta de a finaliza acțiunea de distrugere a rămășițelor sistemului socialist și de a reveni la valorile naționale ale epocii precomuniste.Desfășurarea acestei strategii are un efect profund asupra sferei culturale, lumea artei contemporane, așa cum o știm, confruntîndu-se cu o adevărată luptă pentru supraviețuire.Pe măsură ce uraganul se apropie, cu reacționari gata să preia controlul asupra peisajului instituțional al scenei artistice, grupări în mod obișnuit neutre politic de artiști, curatori, istorici de artă, studenți și chiar proprietari de galerii au fost nevoite să facă față amenințării iminente la adresa modului lor de viață.

În vreme ce situația de pe scena artei maghiare a ajuns acum într-un punct existențial critic, furtuna se prefigura de mai bine de doi ani.Au existat hărțuielitimpurii în jurul numirii prin decret ministerial a lui Gábor Gulyás ca director al Mûcsarnok sau Kunsthalle, după ce niciunul dintre candidații de pe lista scurtă nu a fost considerat potrivit din punct de vedere politic, în ianuarie 2011, urmate de indignarea provocată de o expoziție propagandistică organizată la Galeria Națională a Ungariei în care eroi naționali maghiari glorificau noua constituție – sau Legea fundamentală – a FIDESZ.Un scandal a izbucnit și cu ocazia fuziunii aceluiași muzeu cu Muzeul de Arte Frumoase, care a fost anunțată, fără nicio consultare publică, în octombrie 2011 și s-a concretizat toamna următoare, în vreme ce o anunțată intenție de a muta mai multe instituții într-un nou-nouț district muzeal de lîngă parcul orășenesc a fost întîmpinată cu scepticism.Au existat, de asemenea, temeri serioase cu privire la viitorul legendarei galerii Liget și o lungă luptă pentru conducerea centrului de artă contemporană Trafó, în ambele cazuri mobilizarea cu succes a opiniei cercurilor profesionale ducînd la victorii tactice, discret sărbătorite, împotriva imixtiunii politicului în domeniul artelor.

Cînd într-o ședință ținută seara tîrziu în luna iulie 2011, Parlamentul maghiar a votat un act normativ referitor la Academia Maghiară de Arte (MMA), transformînd o asociație civilă condusă inițial de decanul arhitecturii organice, Imre Makovecz, într-un organism public cu autoritatea de a interveni în funcționarea lumii artei, reacția imediată a fost modestă. De abia în toamna lui 2012 a devenit clară importanța schimbărilor, atunci cînd guvernul a anunțat intenția de aloca Academiei un buget de austeritate de 2,5 miliarde de forinți, precum și trecerea în subordinea ei a celui mai important lăcaș artistic al țării, Mûcsarnok, cu începere din 1 ianuarie 2013.În plus, Academia ultraconservatoare va avea un cuvînt de spus în acordarea de burse și premii, în ce privește numirile din domeniul artelor și puterea de a ințuența deciziile NKA, Fondul Cultural Național, principala sursă de finanțare a artelor din Ungaria.Fapt excepțional, există chiar planuri pentru înființarea unui institut de cercetare în teoria artei, condus de MMA, în această vară, în zona centrală a Budapestei, indicînd faptul că preluarea vizează purificarea istoriei artei maghiare, precum și a artei contemporane.

Ciudățenia reprezentată de MMA a izbucnit la nivelul conștiinței publice în noiembrie 2012, asemenea unui videoclip viral de pe YouTube, cu ocazia spectacolului bizar oferit de președintele acesteia, György Fekete, devenit o sursă imediată de umor răzvrătit. Pe lîngă aspectul lui fizic curios – are o tunsoare caracteristică pe care și-o face singur, neschimbată din anii 1950 –, afirmațiile făcute de cînd a fost împins în lumina rețectoarelor, inclusiv remarcile voalat antisemite care contestau originile maghiare ale scriitorului György Konrád și punctul său de vedere cum că criteriile de aderare la MMA ar trebui să includă un sentiment clar al „datoriei naționale“, l-au transformat pe octogenarul ultranaționalist într-o sursă de amuzament pentru opoziție, care a tipărit o serie de măști cu chipul lui Fekete pentru a fi purtate la demonstrații.Ca o întoarcere îngrozitoare în epoca lui Kádár, efectivul noii sale Academii e dominat de figuri bătrîne, uitate, dintre care multe se pare că au dat la o parte orice îndoieli pe care le-ar putea avea cu privire la agenda culturală a lui Fekete pentru o leafă lunară ce-i scoate din sărăcie, plătită tuturor celor 250 de membri plini.

Anunțul planului de a da Mûcsarnok pe mîna Academiei de Arte a produs o undă de șoc în lumea artei și i-a determinat pe mulți profesioniști, rezervați din punct de vedere politic, să protesteze.Pe lîngă o petiție online, o scrisoare de protest din partea filialei maghiare a Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (IAAC) și o alta, din partea Atelierului Asociației Tinerilor Artiști (FKSE), lumea artei maghiare a reacționat prin acțiuni directe care au folosit în mod eficient strategiile intervenționiste ale artei publice. Acestea au variat de la o acțiune care declara Mûcsarnok un loc de comemorare națională, într-o ceremonie desfășurată la lumina lumînărilor, la organizarea unui protest în cheie Gangnam style, pe treptele clădirii, în timpul căruia proprietarii de galerii și fostul director au dansat și s-au unit cu studenții protestatari, purtînd bannere conceptuale media-friendly, cu mesaje precum „MMA nu este sexy“.

Cea mai de succes acțiune directă a fost și cea mai curajoasă și a implicat un grup de Artiști Liberi care au năvălit la reuniunea anuală a Academiei, pe 15 decembrie 2012, în încercarea de a desfășura la prezidiu un banner de protest pe care scria „MMA exclude, arta este liberă“. Această acțiune a fost imediat întîmpinată cu un nivel de brutalitate și intoleranță care nu ar avea ce căuta într-un cadru artistic normal, cu presa de față ca să ia act de evacuarea cu forța a demonstranților de la reuniune.Imaginea cea mai dramatică, care-l înfățișează pe artistul Csaba Nemes cu fața strivită de un portofoliu, a fost imortalizată – de parcă pentru a contribui la o viitoare iconografie a mișcării de protest, odată obținută victoria asupra MMA – într-un desen bazat pe fotografia originală. Printre alte proteste artistice față de acapararea de putere a MMA se numără și proiectul curatorial Stand Out Every Week[Ridică-te în fiecare săptămînă], prin care cîte un artist este invitat la o intervenție în fața Mûcsarnok, cu gestul lui Emese Benczúr de a scrie cu creta „Nu lăsa ca timpul s-o șteargă“ depunînd mărturie pentru iminenta amenințare la adresa artei maghiare contemporane.

Lupta pentru controlul artei maghiare a pus lumea artei profesioniste față în față cu ungrup de nemulțumiți pe care, pînă de curînd, puteai liniștit să-l ignori cu totul.Dintr-un punct de vedere, ceea ce se întîmplă reprezintă răzbunarea celor care în trecut s-au simțit vexați și marginalizați de principalele galerii și excluși de la finanțări guvernamentale, un lumpenproletariat al pictorilor provinciali de duminică care aveau, în sfîrșit, ocazia de a se întoarce împotriva intelectualilor metropolitani, luînd cu asalt fortărețele lor elitiste pentru a-și impune propria variantă de cultură artistică. Cu toate acestea, progresiștii nu se confruntă acum doar cu ultrașii din MMA, ci și cu un număr substanțial de tovarăși de drum care li s-au alăturat din lumea artistică și care, din motive oportuniste, au decis să danseze după cum cîntă guvernul. Faptul că falia politică ce traversează societatea maghiară împarte și scena artistică a fost demonstrat de numărul de persoane care au semnat petiția de susținere a lui Gábor Gulyás, directorul Mûcsarnok, în urma demisiei cu o jumătate de gură a acestuia, sau de numărul celor care au participat la spectacolul acestuia Mi a Magyar?[Ce înseamnă maghiar?]în vara lui 2012, care, în mod clar, peria ideologia oficială, într-un moment în care majoritatea celor din lumea artistică locală boicotau Mûcsarnok, în semn de protest față de modul în care Gulyás fusese numit.

Probabil că merită menționat faptul că revenirea în centrul atenției, în Ungaria, a mărcii distincte de politici de dreapta a lui Viktor Orbán a coincis, de asemenea, cu debutul unei ere de austeritate, care a adus modificări semnificative tonului și imaginii de sine a globalizării.În cadrul lumii artistice, acest lucru e vizibil în sentimentul că arta contemporană, ca gen recognoscibil al producției artistice asociate cu ascensiunea culturii bienale și cu aprecierea reciprocă a beneficiilor și posibilităților globalismului, s-ar putea să fi dispărut în 2008, cînd s-a spart buba. În Europa de Est, discursul anterior dominant al tranziției s-a evaporat brusc, direcția călătoriei colective și destinația finală fiind mult mai puțin clare decît în orice alt moment de la căderea comunismului.Răsturnarea culturală din Ungaria rețectă și ea acest proces de reorientare și îndepărtare de un model de globalizare bazat pe libera circulație a capitalului, fără nicio preocupare pentru impactul social sau asupra mediului, deși identitarismul naționalist propus de susținătorii regimului nu are nimic în comun cu agenda mișcării împotriva globalizării.

Deși compromisul cultural de după 1989 a fost rupt de dreapta, în prezent există un număr tot mai mare de oameni din lumea artei maghiare care nu cer revenirea la statu-quoul anterior, ci crearea a ceva mai bun.Subiectele luate în discuție variază de la reforma procedurii de numire a directorilor de muzee la reînnoirea mult așteptată a educației artistice, care încă este foarte mult înclinată spre subiecte tradiționale, mai degrabă decît spre pregătirea studenților pentru un viitor în arta contemporană.Probabil că subiectul cel mai sensibil este modalitatea prin care se poate realiza reorientarea atenției instituționale a artelor dinspre preocuparea pentru cadrul național spre o perspectivă mai internaționalistă și cosmopolită.La momentul scrierii acestui material, este încă neclar dacă lumea artei maghiare, care și-a găsit brusc vocea ca opoziție la schimbările potențial dezastruoase promise de MMA, va reuși sau nu să înfrîngă acest „puci cultural“, pe termen scurt. Însă, pînă la urmă, cele mai bune argumente sînt de partea artei libere.

Traducere de Alex Moldovan