Numărul #43, 2013
Arhiva

Manifestul antropofag
Oswald de Andrade

Só a Antropofagia nos une. Socialmente. Economicamente. Filosoficamente.

 

Única lei do mundo. Expressão mascarada de todos os individualismos, de todos os coletivismos. De todas as religiões. De todos os tratados de paz.

 

Tupi, or not tupi, that is the question.

 

Contra todas as catequeses. E contra a mãe dos Gracos.

 

Só me interessa o que não é meu. Lei do homem. Lei do antropófago.

 

Estamos fatigados de todos os maridos católicos suspeitosos postos em drama. Freud acabou com o enigma mulher e com outros sustos da psicologia impressa.

 

O que atropelava a verdade era a roupa, o impermeável entre o mundo interior e o mundo exterior. A reação contra o homem vestido. O cinema americano informará.

 

Filhos do sol, mãe dos viventes. Encontrados e amados ferozmente, com toda a hipocrisia da saudade, pelos imigrados, pelos traficados e pelos touristes. No país da cobra grande.

 

Foi porque nunca tivemos gramáticas, nem coleções de velhos vegetais. E nunca soubemos o que era urbano, suburbano, fronteiriço e continental. Preguiçosos no mapa-múndi do Brasil.

 

Uma consciência participante, uma rítmica religiosa.

 

Contra todos os importadores de consciência enlatada. A existência palpável da vida. E a mentalidade pré-lógica para o Sr. Lévy-Bruhl estudar.

 

Queremos a Revolução Caraiba. Maior que a Revolução Francesa. A unificação de todas as revoltas eficazes na direção do homem. Sem nós a Europa não teria sequer a sua pobre declaração dos direitos do homem.

 

A idade de ouro anunciada pela América. A idade de ouro. E todas as girls.

 

Filiação. O contato com o Brasil Caraíba. Où Villegaignon prit terre. Montaigne. O homem natural. Rousseau. Da Revolução Francesa ao Romantismo, à Revolução Bolchevista, à Revolução Surrealista e ao bárbaro tecnizado de Keyserling. Caminhamos.

 

Nunca fomos catequizados. Vivemos através de um direito sonâmbulo. Fizemos Cristo nascer na Bahia. Ou em Belém do Pará.

 

Mas nunca admitimos o nascimento da lógica entre nós.

 

Contra o Padre Vieira. Autor do nosso primeiro empréstimo, para ganhar comissão. O rei-analfabeto dissera-lhe: ponha isso no papel mas sem muita lábia. Fez-se o empréstimo. Gravou-se o açúcar brasileiro. Vieira deixou o dinheiro em Portugal e nos trouxe a lábia.

 

O espírito recusa-se a conceber o espírito sem o corpo. O antropomorfismo. Necessidade da vacina antropofágica. Para o equilíbrio contra as religiões de meridiano. E as inquisições exteriores.

 

Só podemos atender ao mundo orecular.

 

Tínhamos a justiça codificação da vingança. A ciência codificação da Magia. Antropofagia. A transformação permanente do Tabu em totem.

 

Contra o mundo reversível e as idéias objetivadas. Cadaverizadas. O stop do pensamento que é dinâmico. O indivíduo vitima do sistema. Fonte das injustiças clássicas. Das injustiças românticas. E o esquecimento das conquistas interiores.

Roteiros. Roteiros. Roteiros. Roteiros. Roteiros. Roteiros. Roteiros.

 

O instinto Caraíba.

 

Morte e vida das hipóteses. Da equação eu parte do Cosmos ao axioma Cosmos parte do eu. Subsistência. Conhecimento. Antropofagia.

 

Contra as elites vegetais. Em comunicação com o solo.

 

Nunca fomos catequizados. Fizemos foi Carnaval. O índio vestido de senador do Império. Fingindo de Pitt. Ou figurando nas óperas de Alencar cheio de bons sentimentos portugueses.

 

Já tínhamos o comunismo. Já tínhamos a língua surrealista. A idade de ouro.

 

Catiti Catiti

Imara Notiá

Notiá Imara

Ipeju

 

A magia e a vida. Tínhamos a relação e a distribuição dos bens físicos, dos bens morais, dos bens dignários. E sabíamos transpor o mistério e a morte com o auxílio de algumas formas gramaticais.

 

Perguntei a um homem o que era o Direito. Ele me respondeu que era a garantia do exercício da possibilidade. Esse homem chamava-se Galli Mathias. Comia.

 

Só não há determinismo onde há mistério. Mas que temos nós com isso?

 

Contra as histórias do homem que começam no Cabo Finisterra. O mundo não datado. Não rubricado. Sem Napoleão. Sem César.

 

A fixação do progresso por meio de catálogos e aparelhos de televisão. Só a maquinaria. E os transfusores de sangue.

 

Contra as sublimações antagônicas. Trazidas nas caravelas.

 

Contra a verdade dos povos missionários, definida pela sagacidade de um antropófago, o Visconde de Cairu: – É mentira muitas vezes repetida.

 

Mas não foram cruzados que vieram. Foram fugitivos de uma civilização que estamos comendo, porque somos fortes e vingativos como o Jabuti.

 

Se Deus é a consciênda do Universo Incriado, Guaraci é a mãe dos viventes. Jaci é a mãe dos vegetais.

 

Não tivemos especulação. Mas tínhamos adivinhação. Tínhamos Política que é a ciência da distribuição. E um sistema social-planetário.

 

As migrações. A fuga dos estados tediosos. Contra as escleroses urbanas. Contra os Conservatórios e o tédio especulativo.

 

De William James e Voronoff. A transfiguração do Tabu em totem. Antropofagia.

 

O pater famílias e a criação da Moral da Cegonha: Ignorância real das coisas+ fala de imaginação + sentimento de autoridade ante a prole curiosa.

 

É preciso partir de um profundo ateísmo para se chegar à idéia de Deus. Mas a caraíba não precisava. Porque tinha Guaraci.

 

O objetivo criado reage com os Anjos da Queda. Depois Moisés divaga. Que temos nós com isso?

 

Antes dos portugueses descobrirem o Brasil, o Brasil tinha descoberto a felicidade.

 

Contra o índio de tocheiro. O índio filho de Maria, afilhado de Catarina de Médicis e genro de D. Antoˆnio de Mariz.

A alegria é a prova dos nove.

 

No matriarcado de Pindorama.

 

Contra a Memória fonte do costume. A experiência pessoal renovada.

 

Somos concretistas. As idéias tomam conta, reagem, queimam gente nas praças públicas. Suprimarnos as idéias e as outras paralisias. Pelos roteiros. Acreditar nos sinais, acreditar nos instrumentos e nas estrelas.

 

Contra Goethe, a mãe dos Gracos, e a Corte de D. João VI.

 

A alegria é a prova dos nove.

 

A luta entre o que se chamaria Incriado e a Criatura – ilustrada pela contradição permanente do homem e o seu Tabu. O amor cotidiano e o modusvivendi capitalista. Antropofagia. Absorção do inimigo sacro. Para transformá-lo em totem. A humana aventura. A terrena finalidade. Porém, só as puras elites conseguiram realizar a antropofagia carnal, que traz em si o mais alto sentido da vida e evita todos os males identificados por Freud, males catequistas. O que se dá não é uma sublimação do instinto sexual. É a escala termométrica do instinto antropofágico. De carnal, ele se torna eletivo e cria a amizade. Afetivo, o amor. Especulativo, a ciência. Desvia-se e transfere-se. Chegamos ao aviltamento. A baixa antropofagia aglomerada nos pecados de catecismo – a inveja, a usura, a calúnia, o assassinato. Peste dos chamados povos cultos e cristianizados, é contra ela que estamos agindo. Antropófagos.

 

Contra Anchieta cantando as onze mil virgens do céu, na terra de Iracema, – o patriarca João Ramalho fundador de São Paulo.

 

A nossa independência ainda não foi proclamada. Frape típica de D. João VI: – Meu filho, põe essa coroa na tua cabeça, antes que algum aventureiro o faça! Expulsamos a dinastia. É preciso expulsar o espírito bragantino, as ordenações e o rapé de Maria da Fonte.

 

Contra a realidade social, vestida e opressora, cadastrada por Freud – a realidade sem complexos, sem loucura, sem prostituições e sem penitenciárias do matriarcado de Pindorama.

 

Oswald de Andrade, in “Em Piratininga Ano 374 da Deglutição do Bispo Sardinha“ (Manifesto Antropófago, in Revista de Antropofagia, Ano 1, No. 1, maio de 1928)

 

 

 

Manifestul antropofag

Oswald de Andrade

 

 

Doar antropofagia ne unește. Social. Economic. Filosofic.

 

Unică lege a lumii. Expresie mascată a tuturor individualismelor, a tuturor colectivismelor. A tuturor religiilor. A tuturor tratatelor de pace.

 

Tupi, or not tupi, that is the question.1

 

Împotriva tuturor catehezelor. Și împotriva mamei Gracchilor.2

 

Mă interesează doar ce nu este al meu. Legea omului. Legea antropofagului.

 

Am obosit de toate dramele cu soți catolici bănuitori. Freud a terminat cu misterul femeie și cu toate celelalte sperietori ale psihologiei livrești.

 

Obstacolul din calea adevărului era veșmîntul, impermeabilul dintre lumea exterioară și lumea interioară. Să ne ridicăm împotriva omului îmbrăcat. Cinematograful american o va arăta.

 

Fiu al soarelui, mamă a viețuitoarelor. Copii găsiți și iubiți cu ferocitate, cu toată ipocrizia nostalgiei, de imigrați, de traficați și de turiști. În țara Marelui Șarpe.3

 

Și asta pentru că niciodată noi nu am avut gramatică sau ierbare.4 Și pentru că nu am știut ce înseamnă urban, suburban, frontalier și continental. Niște leneși pe mapamondul Braziliei.

 

O conștiință participativă, o ritmică religioasă.

 

Împotriva tuturor importatorilor de conștiință la conservă. Existența palpabilă a vieții. Să-l lăsăm pe Dl Lévy-Bruhl5 să studieze în pace mentalitatea prelogică.

 

Vrem Revoluția Caraibă.6 Mai mare decît Revoluția Franceză. Unirea tuturor revoltelor eficace în favoarea omului. Fără noi, Europa n-ar avea nici măcar biata ei Declarație a drepturilor omului.

 

Vîrsta de aur vestită de America. Vîrsta de aur. Și toate acele girls.

 

Filiație. Întîlnire cu Brazilia Caraibă. Où Villegaignon prit terre.7Montaigne.8 Omul natural. Rousseau. De la Revoluția Franceză pînă la Romantism, pînă la Revoluția Bolșevică, pînă la Revoluția Suprarealistă și la barbarul tehnicizat al lui Keyserling.9 Mergem. Sîntem pe drum.

 

N-am fost niciodată catehizați. Trăim după o lege somnambulă. L-am făcut pe Cristos să se nască la Bahia. Sau la Belém do Pará.10

 

Dar niciodată n-am admis nașterea logicii printre noi.

 

Împotriva Părintelui Vieira. Autorul primul nostru împrumut, ca să încaseze comisionul. Regele analfabet îi spusese: Pune asta pe hîrtie, dar fără prea multe gogoși. Împrumutul, așadar, s-a făcut. Zahărului brazilian i-au fost puse taxe. Vieira a lăsat banii în Portugalia și ne-a adus nouă gogoșile de vorbe.11

 

Spiritul refuză să conceapă spiritul fără corp. Antropomorfism. Necesitatea vaccinului antropofagic. Pentru a contrabalansa religiile meridianului.12 Și inchizițiile străine.

 

Nu putem să slujim decît lumea oraculară.

 

Aveam justiția – codificare a răzbunării. Știința – codificare a Magiei. Antropofagie. Transformarea permanentă a Tabuului în totem.13

 

Împotriva lumii reversibile și a ideilor obiectivate. Cadaverizate. Oprire a gîndirii, care este dinamică. Individul – victimă a sistemului. Sursă a nedreptăților clasice. A nedreptăților romantice. Și uitare a cuceririlor lăuntrice.

Rute. Rute. Rute. Rute. Rute. Rute. Planuri de drum.

 

Instinct caraib.

 

Moartea și viața ipotezelor. De la ecuația eu-parte-a-Cosmosului la axioma Cosmosul-parte-a-eului. Subzistență. Cunoaștere. Antropofagie.

 

Împotriva elitelor vegetale. În comunicare cu solul.

 

N-am fost niciodată catehizați. Am făcut în schimb Carnavalul. Indianul costumat în senator al Imperiului. În Pitt de rîs.14 Sau ca figurant în operele lui Alencar pline de frumoase sentimente portugheze.15

 

Aveam deja comunismul. Aveam deja limba suprarealistă. Vîrsta de aur.16

 

Catiti Catiti

Imara Notiá

Notiá Imara

Ipeju17

 

Magia și viața. Aveam lista și împărțirea bunurilor fizice, a bunurilor morale, a bunurilor demnitare. Și știam să transpunem misterul și moartea prin cîteva forme gramaticale.

 

Am întrebat un om care era Legea. Mi-a răspuns că era garanția exercitării posibilității. Omul acela se numea Galli Mathias.18 L-am mîncat.

 

Doar acolo unde există mister nu există determinism. Dar ce să facem cu asta?

 

Împotriva istoriilor omului care încep la Capul Finisterra.19 Lumea nedatată. Lumea nerubricată. Fără Napoleon. Fără Cezar.

 

Fixarea progresului prin intermediul cataloagelor și al televizoarelor. Mașinării și atît. Și transfuzorii de sînge.

 

Împotriva sublimărilor antagonice. Aduse de caravele.

 

Împotriva adevărului popoarelor misionare, definit de sagacitatea unui antropofag, Vicontele de Cairu20: o minciună repetată la infinit.

 

Dar cei care au venit nu erau cruciați. Erau evadați dintr-o civilizație pe care noi o mîncăm pentru că sîntem puternici și răzbunători ca Jabuti.21

 

Dacă Dumnezeu este conștiința Universului Increat, Guaraci este mama viețuitoarelor. Jaci e mama plantelor.22

 

Nu cunoșteam speculația. Dar aveam divinația. Aveam Politica, știința împărțirii. Și un sistem social-planetar.

 

Migrațiile. Să fugi de statele plictisitoare. Împotriva sclerozelor urbane. Împotriva Conservatoarelor și a plictisului speculativ.

 

Al lui William James și Voronoff.23 Transfigurarea Tabuului în totem. Antropofagie.

 

Pater familias și crearea Moralei Berzei: ignorare efectivă a lucrurilor + lipsă de imaginație + sentiment de autoritate în fața progeniturii curioase.

 

Trebuie să pleci de la un profund ateism ca să ajungi la ideea de Dumnezeu. De așa ceva caraibii nu aveau însă nevoie. Pentru că îl aveau pe Guaraci.

 

Obiectivul creat reacționează asemenea Îngerilor Căzuți. Apoi, Moise divaghează. Dar ce să facem cu asta?

 

Înainte ca portughezii să descopere Brazilia, Brazilia descoperise fericirea.

 

Împotriva indianului purtător de torță. Indianul fiu al Mariei, nepot al Caterinei de Medici și ginere al lui Dom Antoˆnio de Mariz.24

 

Bucuria e proba de foc.

 

În matriarhatul din Pindorama.25

 

Împotriva Memoriei ca sursă a obișnuinței. Experiența personală reîmprospătată.

 

Sîntem concretiști. Ideile se impun, se opun, ard oamenii în piețele publice. Să suprimăm ideile și celelalte paralizii. Pentru rute și planuri de drum. Să ne încredem în semne, să avem încredere în instrumente și stele.

 

Împotriva lui Goethe, împotriva mamei Gracchilor și împotriva Curții lui Dom João VI.26

 

Bucuria e proba de foc.

 

Lupta dintre ceea ce s-ar putea numi Increat și Creatură – ilustrată de contradicția permanentă dintre om și Tabuul său. Iubirea zilnică și modus vivendi capitalist. Antropofagie. Ingerarea dușmanului sacru. Pentru a-l transforma în totem. Aventura umană. Finalitatea terestră. Totuși, doar elitele pure au reușit să realizeze antropofagia carnală, care poartă în ea înțelesul cel mai înalt al vieții și ferește de toate suferințele identificate de Freud, suferințe catehetice. Ceea ce se petrece nu este o sublimare a instinctului sexual. Este scara termometrică a instinctului antropofagic. Din carnal, el devine electiv și creează prietenia. Dacă e afectiv, dragostea. Dacă e speculativ, știința. Deviază și se transferă. Duce la înjosire. Joasa antropofagie aglomerată în păcatele catehismului – invidia, camăta, calomnia și crima. Ciuma așa-ziselor popoare cultivate și creștinate – împotriva ei acționăm. Antropofagi.

 

Împotriva lui Anchieta27 cîntînd cele unsprezece mii de fecioare din cer, pe pămîntul lui Iracema28 – patriarhul João Ramalho29, întemeietorul orașului São Paulo.

 

Independența noastră încă n-a fost proclamată. Frază tipică a lui Dom João VI: Fiule, pune-ți coroana asta pe cap înainte s-o facă vreun aventurier! Am expulzat dinastia. Trebuie să expulzăm spiritul bragantin și praful pentru prizat al Mariei da Fonte.30

 

Împotriva realității sociale înveșmîntate și represive, cadastrate de Freud – realitatea fără complexe, fără nebunie, fără prostituție și fără penitenciare a matriarhatului din Pindorama.

 

 

Oswald de Andrade, la Piratininga, anul 374 de la ingerarea episcopului Sardinha31

(Manifesto Antropófago, in Revista de Antropofagia, São Paulo, anul I, nr. 1, mai 1928)

 

 

Note:

1. �Tupi este o limbă azi dispărută, la fel ca și vorbitorii ei, populațiile tupi, principalul grup etnic indigen din Brazilia, care însuma șapte triburi diferite, împărțite, în momentul cuceririi de către europeni (cînd erau circa un milion), în trei subgrupe, principala fiind cea formată din populațiile tupinamba și guarani, care ocupau litoralul atlantic și partea interior-continentală de la gurile Amazonului pînă la Río de La Plata. Tupi-guarani (studiați, între alții, și de Pierre Clastres, a cărui celebră carte Societatea împotriva statului a constituit una dintre sursele cunoscutei opoziții mașină de război/aparat de stat elaborate de G. Deleuze și F. Guattari în Mii de platouri) erau foarte buni războinici și practicau antropofagia ritualică, cultual-culturală, care este departe de a se reduce, ba chiar se opune simplului canibalism imediat-alimentar. S-au opus colonizării, refuzînd să devină sclavii europenilor, care i-au persecutat pentru că nu s-au lăsat creștinați.

2. �Cornelia, a doua fiică a lui Scipio Africanul și mama răsculaților tribuni plebei Tiberius și Caius Gracchus (sec. II î.e.n.).

3. �Marele Șarpe sau Cobra grande, spirit al apelor din folclorul brazilian, poate scufunda vasele, de aceea poate apărea, uneori, întruchipat într-un vas-fantomă. Raul Bopp (1898–1984), unul dintre cei mai avangardiști moderrniști brazilieni alături de Oswald de Andrade, a scris un amplu poem pornind de la această figură, Cobra Norato (1931).

4. �Rousseau și Goethe, care vor fi citați mai jos, au fost și mari erboriști amatori.

5. �Lucien Lévy-Bruhl (1857–1939), influent etnolog și antropolog care a opus „pericolele“ „mentalității primitive“, adică ale modului de gîndire al populațiilor fără scriere, „mentalității civilizate“.

6. Caraíba vine din cuvîntul tupi Kara’ib, care înseamnă „inteligent“, „înțelept“ și este numele a doi mici arbori.

7. �Nicolas Durand de Villegagnon (1510–1571), militar și explorator francez, comandantul flotei însărcinate de Henri al IV-lea să sprijine crearea unei colonii protestante franceze în Brazilia, cu care ajunge însă să se lupte după ce se va fi convertit la catolicism. Autorul se joacă aici cu o întorsătură de frază arhaică, preluată de la Montaigne.

8. �Michel de Montaigne a avut în două rînduri (la Bordeaux și la Rouen) prilejul să se întîlnească și să stea de vorbă cu indieni tupi, mărturii ale acestor contacte existînd în Eseuri (cartea I, cap. XXXI, „Des cannibales“, și cartea III, cap. VI, „Des coches“).

9. �Hermann von Keyserling (1880–1946), filosof aristocrat prusac, autor, între alte multe titluri, și al unor Meditații sud-americane (1932), oaspete, în 1929, alături de Le Corbusier și de Joséphine Baker (ca niște „tupi“ europeni, răsturnați, în oglindă), al lui Oswald de Andrade, pe proprietatea acestuia din Santa Teresa. În românește: Analiza spectrală a Europei, trad. Victor Durnea, Iași, Institutul European, 1993.

10. �Joc de cuvinte cu toponimul Belém, oraș din delta Amazonului, transcriere portugheză a numelui orașului Betleem, presupusul loc de naștere al lui Isus.

11. �António Vieira (1608–1697), iezuit, predicator și autor baroc portughez. În 1649 a existat un proiect de creare a unei companii portugheze pentru exploatarea zahărului brazilian.

12. �„«As religiões de meridiano» face trimitere la religiile universale și mesianice. Acestea se opun religiilor tribale de participare cosmică, ale indienilor, între alții“ (Oswald de Andrade, Manifeste anthropophage, op. cit., note, p. 12).

13. �De Andrade folosește, aici, o inversare a schemei propuse de Freud în Totem și tabu (1912–1913), printr-o încălcare a tabuului și o revenire la momentul totemic.

14. �William Pitt cel Tînăr (1759–1806), cel mai tînăr prim-ministru din istorie (la 24 de ani), mai întîi whig și favorabil Revoluției Franceze, apoi conservator și împotriva Revoluției.

15. �José de Alencar (1829–1877), scriitor romantic brazilian, a cărui una dintre cărți, O Guarani (1857), a fost transpusă de către compozitorul Carlos Gomes într-o operă, Il Guarany (1870), care s-a bucurat de succes la Scala din Milano. „În poemul lui Andrade, Alencar incarnează literatura trecutului și reprezentarea edulcorată a indienilor“ (Oswald de Andrade, Manifeste anthropophage, op. cit., note, p. 14).

16. �L’Age d’or (Vîrsta de aur) este și titlul unui cunoscut film suprarealist realizat de Luis Buñuel, după un scenariu scris de Buñuel în colaborare cu Salvador Dalí, în 1930 însă, la doi ani deci după Manifestul antropofag, apărut în 1928.

17. �„Lună nouă Lună nouă / Adu-i aminte de mine / Lui cutare“, după Couto de Magalhães, O Selvagem (1876), lucrare clasică a etnologiei braziliene, sursă esențială de informație și de inspirație pentru Oswald de Andrade.

18. �Posibil joc de cuvinte, omofonie cu fr. galimatias, „discurs confuz, ininteligibil, care pare a spune ceva, dar nu spune nimic“ (Dictionnaire de l’Académie).

19. �Deși situat în Spania și considerat punctul cel mai vestic, extrem-occidental, al Europei, pe de o parte acest punct se află, de fapt, în Portugalia (Cabo da Roca) și, pe de altă parte, Capul Finisterra pare a reprezenta aici, metonimic, tocmai Portugalia.

20. �José da Silva Lisboa, viconte de Cairu (1756–1836), economist liberal brazilian grație căruia Brazilia s-a deschis, prin porturile sale, către comerțul internațional.

21. �În mitologia populațiilor tupi, Jabuti este reprezentat printr-o broască-țestoasă, simbolizînd „viclenia, răbdarea și rezistența fizică“ (Oswald de Andrade, Manifeste anthropophage, op. cit., note, p. 18).

22. Guaraci simbolizează, feminin, Soarele, iar Jaci, Luna.

23. �William James (1842–1910), fratele prozatorului Henry James, filosof și psiholog, unul dintre întemeietorii pragmatismului filosofic. Serge Voronoff (1866–1951), chirurg francez de origine rusă care s-a bucurat de o efemeră celebritate în anii ’20 ai secolului trecut pentru xenogrefele sale animal-om de țesuturi și organe (între altele, de testicule de maimuță). „În textul lui de Andrade, el incarnează figura savantului prin care se exprimă simultan tehnica, imaginarul și corpul fantasmat“ (Oswald de Andrade, Manifeste anthropophage, op. cit., note, p. 20).

24. �În O Guarani, de Alencar (cf. supra, n. 15), Dom Antoˆnio de Mariz este latifundiarul, tatăl lui Ceci, de care se îndrăgostește indianul Peri. „«Indianul», aici, adică «sălbaticul», este supus domesticirii sub trei forme, a religiei, a puterii politice și, copil, a familiei“ (Oswald de Andrade, Manifeste anthropophage, op. cit., note, p. 20).

25. Termenul tupi pentru Brazilia (ca teritoriu tupi).

26. �Pentru a se pune la adăpost de invazia napoleoniană, João VI, regele Portugaliei, se refugiază, în 1808, împreună cu curtea sa, la Rio, începînd să reconsidere statutul Braziliei, care încetează să mai fie tratată ca o simplă colonie, nedevenind însă independentă (dar tot cu titulatură de imperiu!) decît în 1822, sub fiul lui João VI, Pedro I.

27. �José de Anchieta (1534–1597) este considerat apostolul Braziliei, călugăr iezuit care, pentru a redacta un catehism tupi-guarani, a codificat limbile tupi, unificîndu-le într-o limbă comună a tuturor indienilor amazono-brazilieni. A înființat Colegiul Iezuit din São Paulo, pe locul viitoarei metropole braziliene, fiind considerat întemeietorul acesteia.

28. �În romanul Iracema (1865), al deja citatului Alencar, Iracema este fiica unei căpetenii indiene din a cărei împreunare cu un soldat portughez s-ar fi născut „rasa braziliană“.

29. �João Ramalho (1493?–1580), unul dintre pionierii portughezi din Brazilia, s-a integrat în tribul tupi Tibiriça, practicînd poligamia și antropofagia. Excomunicat, datorită lui, totuși, va fi salvat São Paulo de indienii tamoios. După acest eveniment, refuză să devină primarul orașului, trăind pînă la moarte ca indian.

30. �Figură episodică a uneia dintre loviturile de palat, așa-numita „revoluție a Mariei da Fonte“ din 1846, de la curtea Portugaliei, „incarnează, aici, provincialismul îngust și mediocritatea casei de Bragança“ (Oswald de Andrade, Manifeste anthropophage, op. cit., note, p. 24).

31. �Dom Pedro Fernandes Sardinha (1496–1556), al cărui nume înseamnă, în portugheză, „sardină“, a fost primul episcop brazilian. „În 1555, renunță la titlu și, în urma naufragierii navei care ar fi trebuit să-l readucă în Portugalia, a fost capturat de indienii caete, care l-au devorat la 2 iunie – alte surse spun că pe 16 iunie 1556 – alături de 90 de membri ai echipajului. De Andrade face ca istoria Braziliei să înceapă cu acest ospăț“ (Oswald de Andrade, Manifeste anthropophage, op. cit., note, p. 24).

Traducere și note de Bogdan Ghiu