Numărul #44, 2013
Scenă

Unsorcery
Alina Popa și Florin Flueraș în dialog cu Corina L. Apostol

Alina Popa a fost implicată în tot felul de practici necurate, despre care nu știa unde vor duce, dar cu siguranță ele s-au întors împotriva ei. Alina scrie cîteodată teorie pe care nu multă lume o citește, dar acest lucru este în total acord cu realitatea extincției în care ne ațăm: acum știm că nu va mai fi nimeni să o citească oricum. Dacă va exista totuși cineva, atunci va putea ața despre cum să-ți crești un al doilea corp sau să produci multipli „în afară“. Teorie fosilă mai proaspătă va fi și despre gînduri moarte, euri-deșeu, canibalismul lumilor, autofagie cosmică, devenire-extremofil, îmbrățișarea contradicției. Împreună cu Florin Flueraș, explorează o zonă a gîndurilor și gîndirii negre, dezvoltînd în plus metode ambigue: cu cît toate acestea devin mai complexe, cu atît ele sînt mai umilitoare. O întreagă filosofie și un set de practici sînt deversate pe un Pămînt refractar și instabil, sub numele de Unsorcery (ex-Biosorcery).

Florin Flueraș, în timpul studiilor sale de coregrafie și psihologie și, mai apoi, în activitățile sale legate de zonele de performance contemporan, a intrat în contact cu metode ca Body Mind Centering, Feldenkreis, șamanism, yoga, rugăciunea inimii, Candomble, tehnici de respirație și meditație. De asemenea, a fost contaminat de teorii și mișcări ca realismul speculativ, teoria afectului, perspectivism, acceleraționism, ontologie orientată spre obiect, schizoanaliză, new weird, teoria extincției, vitalism întunecat. Inspirat, dar nu epuizat de toate aceste concepte și practici, el a început, împreună cu Alina Popa, să dezvolte propria filosofie și tehnică. Prin concepte ca Dead Thinking, Second Body, Eternal Feeding Technique, dezvoltă teorie și performance în cadrul Unsorcery. Unsorcery e îmbrățișarea unei gîndiri imposibile și a unor afecte înfricoșătoare, e o via negativa ce începe unde se termină speranțele și opțiunile care rămîn sînt negative, întunecate și moarte. Florin Flueraș a pendulat pentru o vreme între artă, teorie și activism, în căutarea unor necesare spații pentru a experimenta și dezvolta metoda Unsorcery, pe care acum e gata a o dezvălui.

 

 

Corina L. ApostolAți lansat proiectul Unsorcery la Salonul de Proiecte din București în cadrul expoziției de grup Ziua dezvrăjirii(februarie-aprilie 2014). Cum ați dezvoltat această practică, care combină o parte fizică, de exerciții cu corpul și performance,cu una filosofică, discursivă?

Alina Popa: Unsorcery este în primul rînd o metodă. Formatul folosit se referă la practici somatice cunoscute mai ales în dansul contemporan, precum Body Mind Centering, Alexander technique sau Feldenkreis, care au o parte teoretică și una de tehnici corporale. Aceste metode, care au fost concepute de regulă ca practici terapeutice sau dintr-un interes obsesiv pentru ceea ce corpul poate produce printr-o cercetare perseverentă asupra mișcării, sînt acum transformate și împachetate într-o variantă atrăgătoare pentru a fi servite ca împrospătare a atmosferei monotone de lucru sau ca team building în corporații. Foarte populară este una dintre tehnicile lui Gerda Alexander pentru coloana vertebrală, se găsesc tutoriale pe YouTube în care statul la birou este coregrafiat cu atenție, pentru evitarea deformărilor și pentru o productivitate crescută.

Poate ai observat că lîngă numele Unsorcery am plasat semnul TM (Trade Mark) pentru a ne recunoaște imediat implicarea în procesul de instrumentalizare a acestor metode și practici. Legat de asta, designul pe care l-am ales îl emulează pe cel corporatist în mod intenționat. Am încercat să combinăm acest arsenal vizual corporatist cu interogările noastre filosofice, să creăm o tensiune între formă și conținut, să alegem forme care subminează conținutul și îl nuanțează. Ne interesează să testăm limitele între teorie și new age, între performanceși promovare, între concept și brand. În general, dacă primim vreo critică sau acuzație, cum au fost unele nedumeriri dacă Second Body este un concept „serios“ sau o speculație din zona new age, atunci îmbrățișăm răul fără rezerve.

Florin Flueraș: Pentru că sîntem deja într-o zonă mîloasă, murdară, nu avem pretenții de puritate. Deși, dacă persistăm în practicile Unsorcery, cine știe?! În același timp, în filosofia contemporană există o serie de concepte-branduri, cum este, de exemplu, ontologia orientată spre obiect (ooo) sau realismul speculativ.

C. L. A.: Ce rol are estetica în proiectul Unsorcery și, în general, în practica voastră artistică?

A. P.: Am observat recent că pronunțarea cuvîntului estetică în cercurile politice locale te marginalizează instantaneu. Din păcate, estetica este văzută doar ca o producție a frumosului în artă, eventual chiar în sensul artei pentru artă. Ceea ce este o viziune foarte săracă, mai ales ținînd cont că, în contextul politico-economic actual, puterea acționează exact la nivelul simțurilor, afectiv, nu numai la nivel vizual, ci în primul rînd prin interpelarea și reacția corpului. Iar estetica informației se manifestă prin performativitatea algoritmilor, prin greutatea lor reală (un caz clar în care ficțiunea este reală), informația fiind și ea materie sensibilă (vezi Simondon). Chiar anul trecut, pe vremea asta, a fost invitată la București Luciana Parisi, care a vorbit chiar despre putere și estetică, dar din păcate nu a fost prea mult public din zona activistă și nici din cea de filosofie.

Tendința este de a ne întoarce la Kant și de a înțelege judecata estetică drept una dezinteresată, fără utilitate, neinstrumentalizabilă. Așa cum spune și Steven Shaviro în articolul intitulat „Accelerationist Aesthetics“1, exact asta ar trebui accelerat, acea estetică ce nu poate fi înțeleasă, adică redusă la domeniul cognitiv, în contrast cu ceea ce se întîmplă în economia actuală prin transformarea emoțiilor „în date care apoi se pot exploata ca forme ale muncii și marketiza ca experiențe proaspete și stiluri de viață ieșite din comun“.

Sîntem deci interesați de estetică și vrem să dramatizăm cît putem relația între formă și conținut, între concept și felul de prezentare, între ceea ce face un corp și ceea ce spune un corp, să schimbăm atît de mult registrul performativ în relația cu ceea ce livrăm ca discurs, încît să ieșim din zona estetică imediat recognoscibilă. Cum spune și Eugene Thacker în cartea sa After Life (2010), cei mai interesanți monștri sînt cei pe care nu îi recunoaștem, ei aparținînd unei ontologii complet diferite.2 Momentul în care nu recunoști obiectul groazei.

F. F.: Sau și mai mult, monștri care apar în situațiile familiare, obișnuite, monștri nespectaculoși, banali. Mai degrabă există o monstruozitate a cotidianului, acele momente care sînt acolo, dar pe care nu avem sensibilitatea de a le detecta – întunericul poate să apară chiar în mijlocul zilei, așa cum descrie și Emmanuel Levinas.

A. P.: Legat de estetică, am produs si prima publicație Unsorcery, o carte de rugăciuni, de buzunar sau, dacă vrei, o publicație de self-help fără speranță, pe care poți să o iei cu tine oriunde mergi. Nu te va ajuta să rezolvi problemele actuale, dar vei găsi în ea altele atît de mari, paradoxuri, gînduri patologice, gînduri negre care te pot bîntui și te pot alunga din lumea micilor frămîntări. Te pot alunga chiar și pe tine din tine.

C. L. A.: În introducerea acestei publicații Unsorcery ați scris că metoda voastră este o „îmbrățișare a unei cogniții imposibile și a unui afect îngrozitor […] în condițiile în care opțiunile care ne-au mai rămas sînt negative, negre și moarte“.3Recent, filosoful Achille Mbembe a argumentat că în timp ce biopolitica este legată de orizontul cognitiv al societății capitaliste contemporane, din punctul de vedere al așa-ziselor politici ale vieții, în ziua de azi, surplusul de valoare se bazează pe capitalizarea morții. Cum vedeți Unsorcery ca o practică ce abordează subjugarea vieții în așa-zisa Lume a Doua neoliberal-capitalistă (din care face parte Europa de Est) și care este din ce în ce mai mult sub managementul Primei Lumi neoliberale?

F. F.: Sîntem într-adevăr într-o perioadă în care catastrofele și dezastrele vor fi tot mai mult foarte bune oportunități de afaceri, tot mai mulți investitori vor scoate profit din apocalipsă. În sensul ăsta vedem și vom vedea tot mai multă necropolitică la lucru.

În ce privește relația dintre viață și capital, ar fi poate mai simplu și mai bine ca viața să fie subjugată de capital, însă situația e chiar mai neplăcută. Una dintre ideile pe care le urmărim în Dead Thinkinge că viața, conceptul de „viață“ conține deja în sine o formă de subjugare, exploatare etc. Viața presupune deja în formă incipientă conceptele de proprietate, de îngrădire, de individualizare – conceptul de „viață“ conține o protogîndire economică, e deja contaminat de capitalism (deși nu am folosit acest cuvînt în publicația noastră).

A. P.: În acelasi timp, conceptul de viață pe care vrem să îl punem în discuție și îl disecăm se referă și la viața văzută după o logică aparținînd condițiilor de producție din capitalism, în special viața așa cum este înțeleasă prin paradigma științifică începînd cu perioada Renașterii (evident că există cercetare științifică care, și istoric, și actual, contrazice acest concept „eroic“ și antropocentric al vieții). Toată ideea de subsumare totală a vieții, de la Hardt și Negri, adică faptul că în această fază a capitalismului nu numai munca este subsumată capitalului (vezi Marx: subsumarea reală), ci viața socială și privată în sine: capacitățile noastre afective, cunoștințele, modul de viață, felul în care interacționăm și cooperăm, momentele de atenție și chiar și cele de neatenție, pînă și somnul. Consumăm colectiv într-o formă reîmpachetată propria noastră viață socială.

C. L. A.: O formă de autofagie.

A. P.: Da, într-un fel. Dar mai e și viața în sine, cum este ea conceptualizată în aceste condiții, nu numai concret, dar și în mod abstract. Viața văzută ca o formă de succes biologic, cînd, de fapt, viața este cea mai puțin persistentă, cum spune Alfred North Whitehead: „arta persistenței e să fii mort“.4 Iar moartea, de pildă, moartea colectivă, extincția care urmează poate fi gîndită și ca limită a gîndirii: gîndul care se simte pe el însuși ca gîndindu-și propria inexistență. Este un perete de care gîndul se lovește cu putere și această coliziune devine productivă. Concret, material, moartea poate fi gîndită și prin procesele de descompunere, tendința, conceptualizată de Freud, de întoarcere la anorganic. Descompunerea devine un proces abstract, infectează gîndirea (vezi recente discuții despre putrefacție și epistemologie: Reza Negarestani, Ben Woodard, ștefan Tiron). Există un feedback între gînd și natură, între concret și abstract.

F. F.: Noi încercăm să ne desprindem de logica aceasta a inamicului exterior, capitalismul, sistemul etc., care se ață deasupra noastră, în timp ce noi sîntem oprimați dedesubt. Viața în sine, dorința de prezervare a vieții, de succes în viață, toate dorințele, ambițiile, percepțiile și comportamentele noastre sînt impregnate de o gîndire vie și sănătoasă, ele sînt prezente în fiecare dintre noi, nu doar în „capitaliștii exploatatori“, noi înșine sîntem dușmanul, capitalismul. Această observație are extensii foarte importante, prin logica asta poți înțelege de ce protestele sau revoluțiile nu sînt neapărat suficiente, deoarece se schimbă oamenii la putere, în schimb vin alții cu aceeași „dragoste de viață“ sau „gîndire sănătoasă“ și lucrurile nu pot să ducă decît la același gen de politici. Cum s-a văzut și cu „revoluția comunistă“ ce s-a simțit și prin părțile astea, în final lucrurile nu au dus decît spre un capitalism ușor distorsionat.

A. P.: În cazul unei revoluții doar structura se schimbă, iar funcțiile rămîn aceleași.5 Nu există răsturnare de situație peste noapte, în afară de cataclisme naturale, pandemii globale, care pot eroda viața concret și abstract – pot disloca conceptul de viață atît de triumfător legat de succesul lui homo sapiens. Poate prin procese globale de umilire să se producă schimbări funcționale, dar acestea nu vor fi cu siguranță în folosul omului.

C. L. A.: În atelierele Unsorcery ați prezentat principiul „Dead Thinking“ ca pe una dintre cele mai importante direcții ale acestei metode artistice. Este vorba de o formă critică de a ne vedea pe noi înșine ca un grup de subiectivități zombificate sub capitalismul global – sau o tranziție către o lume fără oameni, conform teoriilor recente despre extincție?

A. P.: Dead Thinkingeste un experiment de a gîndi intensiv extincția. Nu ne interesează atît de mult ideea hollywoodiană de spectacol apocaliptic, ci apocalipsa la nivelul nespectacular al vieții de zi cu zi și al tuturor lucrurilor familiare. Dacă imaginația care încearcă să cuprindă afectiv noțiunea de extincție declanșează o experiență a sublimului, cum hrănește acest eveniment viitor prezenta relație senzorială a omului cu lumea? Extincția devine o atmosferă, un afect...

F. F.: În prezent, devine din ce în ce mai evident cum modul nostru de viață și „dragostea de viață“ sînt echivalente cu extincția vieții. Sîntem cauzele și centrul extincției. Întrebarea pe care ne-o punem este: dacă majoritatea politicilor actuale sînt bazate pe succes și bunăstare, ce aduce ideea morții colective, a extincției, idee cu care ne confruntăm acum? Această extincție e ca o forță gravitațională imensă ce curbează toate gîndurile, comportamentele, sentimentele – o forță ce schimbă totul, chiar dacă nu sîntem prea preocupați sau conștienți de prezența ei, precum de planeta Melancolia din filmul lui Lars von Trier (2013). Trebuie să depunem un efort imens și constant să o ignorăm, să o evacuăm din planul conștient și să continuăm cu ce știm noi. E un fel de ignoranță sau întîrziere să insiști cu teoriile marxiste clasice, care au apărut într-o vreme în care totul mergea înspre progres și dezvoltare și care sînt restrînse în perimetrul unei gîndiri economice. Dintr-odată, toată agitația asta cu un anumit tip de activism și de gîndire critică, artă politică etc. nu prea mai spune mare lucru. Poate chiar am intrat într-o eră postpolitică, în sensul că organizarea relațiilor de putere și a societății nu mai prea contează, e prea tîrziu pentru asta, monstrul a fost creat și e la ușă. Situația are anvergură planetară, climatică, nonumană. Acum trebuie să facem față problemei distrugerii, colapsului, morții colective, care nu este abordată în linia stîngismului clasic. Una dintre preocupările noastre este cum gîndești extincția, cum înlocuim gîndirea sănătoasă și impregnată de viață cu „dead thinking“.

C. L. A.: Un alt principiu Unsorceryeste „Second Body“. În textul lui Florin despre acest al doilea corp, el critică modurile convenționale de a acționa politic – de exemplu, protestele în stradă. În schimb, argumentează că ar trebui să problematizăm și forța vieții din corpurile care se aliază pentru a lupta împotriva statu-quoului. Mai mult, scrieți că trebuie să activăm un alt fel de gîndire, care să producă un alt fel de corp. Cum putem activa acest corp, al doilea corp sau corpul din umbră, în condițiile în care corpurile noastre sînt deja încărcate de capital, de rețelele lui media, și exploatate?

A. P.: Second Body pornește de la ideea că spectacolul sîntem noi. Spectacolul nu este doar în afară, în societate (Guy Debord), ci se proiectează asupra corpurilor noastre. Am vrut să problematizăm interacțiunea corpurilor noastre cu lumea. Corpul și noțiunea de „eu“ sînt niște produse al unei semiotici, în sensul că se produc ca rezultat al interacțiunilor cu lumea.

F. F.: Indienii amazonieni, de pildă, privesc corpul ca pe un mănunchi de afecte, practic se produce o inversare completă a concepției antropocentrice asupra corpului. E vorba despre un alt fel de univers și un alt fel de corp. Gîndirea lor e bazată pe alteritate, nu pe identitate, nu e impregnată de gîndirea implicit științifică. Este o ontoepistemologie complet diferită de cea vestică, în care sinele este de fapt un mănunchi de perspective asimilate de la Celălalt (vezi noțiunea de perspectivism a lui Viveiros de Castro). Nu multiculturalism, ci multinaturalism. Nu o lume obiectivă care e percepută diferit prin prisma diferențelor culturale, de personalitate etc. Afectele organizează un alt fel de perspectivă, care organizează o altfel de lume. Diferite corpuri care provoacă diferite perspective articulează lumi diferite.

A. P.: O idee similară apare și la Merleau-Ponty în Fenomenologia percepției6,atunci cînd este explicată formarea membrelor-fantomă (acea senzație pe care o au persoanele cărora li s-a amputat un membru și care simt ca și cum membrul lipsă încă există). Membrul-fantomă este de fapt parte din ceea ce percepem ca urmare a interacțiunii cu lumea, a faptului de a fi în lume într-un anumit fel care se cristalizează în obișnuințe (habits). The habit body (corpul de obișnuințe) este diferit de objective body (corpul obiectiv), ceea ce vedem din exterior. Membrul-fantomă apare atunci cînd corpul de obișnuințe nu corespunde cu cel obiectiv.

F. F.: În textul despre al doilea corp mă refer la faptul că posedăm niște corpuri structurate în jurul unei gîndiri sănătoase, corpuri ce inevitabil organizează lumea în felul problematic de care am vorbit mai devreme. și după cum anii ’60 și ’70 ne-au arătat că nu e suficient să-ți „eliberezi corpul“, această eliberare nu a însemnat decît o accentuată exprimare a clișeelor și a deprinderilor adînc înscrise în corp. Ar trebui cumva să construim un alt corp. Pentru asta însă concepția obișnuită despre ce e un corp nu ajută deloc. Sîntem impregnați de o percepție științifică, pe care o asimilăm de mici ca fiind ceva natural, potrivit căreia omul este format din atomi, celule, organe. Însă există și alte abordări, de exemplu perspectiva unor amazonieni, pentru care corpul este, cum am spus mai devreme, un mănunchi de afecte și capacități care structurează niște corpuri (ceva similar cu abordarea lui Deleuze și Guattari). Asta aduce pentru aceste populații o serie de posibilități ce pot părea fantastice: să te dedublezi, să îți construiești un corp-vis, să-ți construiești un al doilea corp. Pentru noi, o astfel de concepție a corpului permite  construcția unui altfel de corp. Cu Second Body am încercat să adăugăm o a doua atenție, un alt strat de afecte și capacități la comportamentele primului corp. Dacă primul corp e constituit în jurul gîndirii sănătoase care folosește corpul ca pe un instrument ce trebuie pus la lucru, oare cum ar fi atunci o amplificare în cealaltă direcție, o accentuare a sensibilității pentru afectivitatea, informația care vine prin corp și care rămîne doar la nivel inconștient de obicei? Cum ar fi un corp constituit în jurul acestui tip de atenție?

C. L. A.: Ați încadra Second Body în categoria performance art, dat fiind faptul că ați organizat mai multe iterări pe scenă, la Centrul Național al Dansului din București? Sau este mai mult o formă de antiartă?

A. P.: Second Body nu a pornit de la idea de performance, de a arăta ceva pe scenă, am vrut inițial să explorăm ce face corpul în viața de zi cu zi. Cum faci ce faci făcînd. Cum afectează cunoașterea corpul și relația corpului cu lumea.

Am încercat sa experimentăm în viața de zi cu zi: mîncat, șters pe jos, dormit, mers, și am încercat să transformăm fiecare dintre aceste acțiuni într-un laborator performativ. Am vrut să producem simultan practică și înțelegere despre practică. Momentul performance-ului era gîndit într-un fel similar, adăugăm alte straturi la ceea ce este deja activ într-o situație de spectacol: relația dintre noi, așteptările, discuția, atenția, privirea.

F. F.: Ne interesează dinamica produsă între un anumit tip de teorie și un anumit tip de practică. Fără să fie hrănită de anumite experiențe sau practici, teoria poate deveni seacă, fără nicio legătură cu nimic, abstractă într-un sens neinteresant. și experiența fără un efort de conceptualizare e de obicei o repetiție oarbă a ceea ce deja știm sau, și mai rău, a ceea ce știm fără să ne dăm seama. Luate separat, cele două abordări au limite, se lovesc de un zid la un moment dat. De aceea e foarte important de conceput un cadru în care cele două aspecte interacționează într-un mod în care ele se potențează reciproc. Ne interesează acest dinamism în care practica împinge teoria mai departe, teorie care va da noi impulsuri practicii..., în care se mișcă una pe alta. De asta am gîndit structura asta pentru Unsorcery,fiecare concept – Dead Thinking, Second Body, Eternal Feeding – are cîte o parte teoretică de cercetare conceptuală și o parte ce ține de crearea de practici, în general corporale sau de percepție, de sensibilizare. Ca un al treilea strat, ca să potențăm și mai mult dinamismul de care vorbeam, pentru fiecare dintre aceste concepte construim și cîte un performance.

C. L. A.: Recent ați organizat și un atelier în care ați folosit acest „second body“ în spațiul de cumpărături dintr-un mall din București.

A. P.: Am încercat să testăm această metodă într-un mediu în care gîndirea și comportamentul instrumental devin dense și e greu de rezistat la ele, și anume în mallul Cocor. În momentul în care conștientizăm felul în care se comportă corpul într-un astfel de spațiu determinat, putem căuta să producem un scurtcircuit în comportamentul prestabilit prin mișcări, privire, atenție etc. În momentul în care acest set identitar care este corpul este acceptat și apoi ușor distorsionat, dislocat, fiecare poziție devine abstractă, privirile se golesc de atenția instrumentală obișnuită. La un moment dat, nu mai știam ce trebuie să fac într-o situație de shopping, simțeam nevoia să urmăresc oamenii din jur, să reînvăț mișcările cumpărătorului, ale clientei la un nivel abstract.

F. F.: Una dintre practicile Second Body e să adăugăm un alt strat de activitate la comportamentele zilnice. În cazul ăsta, adăugînd o a doua intenție și atenție la componentele specifice shoppingului, acțiunile respective pot căpăta noi dimensiuni. De exemplu, mișcările se abstractizează, pe lîngă procesele mentale obișnuite ce însoțesc acțiunea de a cumpăra ceva, se pot deschide noi straturi ale experienței în care aceleași obiecte și acțiuni devin altceva; de exemplu, produsele nu sînt percepute doar în dimensiunea utilitară, ci și ca forme, linii, culori, ca o scenografie abstractă. Scopul nostru nu a fost neapărat să criticăm shoppingul. Așa cum am scris și în publicația Unsorcery, noi avem nevoie de „primul corp“, acest corp este necesar pentru că e adaptat pentru lumea asta. Dar poate e posibil să adăugăm și altceva, și asta vrem cu Second Body, un altfel de corp pentru o altfel de lume.

A. P.: Second Body este un corp al contradicțiilor, al paradoxului, este un corp uman și inuman în același timp, concret, dar de nereprezentat, mereu în relație cu lumea rece și nefamiliară care l-a produs și pe care nu o poate simți decît în experiențe extreme, cînd propriul său interior este simțit ca fiind exterior și invers. Astfel este conceptualizat horrorul.7

C. L. A.:Ați făcut o serie de ateliere și ați organizat conferințe Unsorcerycu participanți din București – în viitor vreți să deveniți o grupare mai mare, un colectiv, sau o școală Unsorcery?

A. P.: Nu am plecat cu scopul de a deveni un colectiv mai mare, dar dacă se întîmplă, e cu atît mai bine (sau mai rău?!).

F. F.: Am observat că avem niște membri în public care au venit la mai multe evenimente Unsorcery. Nu m-ar deranja ca totul să crească într-o nouă sectă, metodă, erezie sau chiar religie. Mă bucură că sînt oameni care ne întreabă dacă pot să ni se alăture cînd practicăm Dead Thinking sau Second Body în privat...

C. L. A.: Ultimul principiu legat de Unsorcery, Eternal Feeding Technique, se leagă atît de anorganic, de moarte, cît și de hrană, de organic. Am citit în descrierea voastră o ironie subtilă la adresa unui dicton recent din lumea artei: Arta trebuie să fie folositoare! Cum vedeți această dialectică între „estetica de cimitir“ și „tehnica de supraviețuire“ propusă de voi?

A. P.: Eternal Feeding Technique este cea mai recentă dintre practicile Unsorcery,e vorba de o recunoaștere detașată a compoziției solurilor, a materiei în descompunere care constituie hrană și îngrășămînt pentru orice tip de grădinărit. Dacă ne gîndim la întreaga planetă ca la un ultramormînt (vezi Ben Woodard, On an Ungrounded Earth),sîntem înconjurați de o estetică dinamică de cimitir. Chiar și la nivel cosmic, stelele se ață într-un proces de autodegenerare chimică: își consumă propriul conținut de carbon și oxigen, care, consumate, produc componente chimice din ce în ce mai grele, pînă ce steaua colapsează sub greutatea propriului său corp.

Se vorbește recent în filosofie de un culinarism material (Eugene Thacker) sau de paradigma chimică generalizată în care ne ațăm (Iain Hamilton Grant). Pe noi ne-a interesat să încercăm să înțelegem hrana, procesele digestive, de fermentare, de descompunere în mod abstract. Să vedem ce înseamnă a mînca la un nivel primar. De exemplu, Aparecida Vilaca lămurește că „a mînca“ este un act primar de clasificare, de diferențiere între cel care mănîncă și cel ce e mîncat, între prădător și pradă.8 Gestul cognitiv inițial a fost cel în care organismele s-au diferențiat de mediul înconjurător pentru a nu se mînca pe ele însele, pentru a nu fi autofage. În același timp, unul dintre actele cele mai creative ale naturii este un act canibal: teoria endosimbiotică a lui Lynn Margulis despre apariția organismelor eucariote (cu nucleu) prin înghițirea de către o procariotă a unei bacterii care nu a putut fi digerată și a rămas deci, fosilizată, în componența semenei sale, dînd naștere la ceea ce astăzi numim nucleu. Viața complexă (ceea ce nu înseamnă că e superioară în vreun fel) a apărut deci printr-un act canibal.

F. F.: Pe de altă parte, tot interesul pentru canibalism a pornit de la rezidența pe care am avut-o cu grupul Postspectacol acum doi ani în Brazilia, cînd am descoperit, pe lîngă Manifestul antropofag al lui Oswald de Andrade din 1928, și toată mișcarea Tropicalia din anii ’60 în jurul antropofagiei, metafizica de tip canibal a populațiilor arawete sau wari descrisă de Viveiros de Castro si de Aparecida Vilaca.

A. P.: În canibalismul de război al populației tupinamba de pe coasta Braziliei secolului al XVI-lea, tribul victorios lua un prizonier pe care îl integra în societatea respectivă și care avea desemnat un paznic personal, cel care are grijă de el și care îl va omorî pentru a fi mîncat de ceilalți membri ai satului respectiv. Paznicul este singurul care postește, ține doliu la moartea protejatului său (a victimei sale) și care nu gustă din carnea inamicului sacrificat.

F. F.: Era un ritual în care nu se asimila carnea, nu se mînca un corp sau un subiect. Ceea ce se consuma era punctul de vedere al prizonierului, perspectiva Celuilalt. În cazul nostru, Eternal Feeding Technique sugerează că punctul de vedere al mortului e ceea ce se mănîncă.

A. P.: Da, iar estetica de cimitir ar putea fi o diagramă a proceselor complexe de descompunere și fosilizare, a mecanismelor canibale din natură, cimitirul uman fiind doar o parte a acestei experiențe. Omul este parte din aceste procese.

F. F.: Revenind la ce am observat mai devreme, dragostea de viață este egală cu extincția vieții. Obsesia pentru viață e inevitabil un atac asupra mediului. Orice consum e si un autoconsum, e o distrugere, mîncarea mediului e pînă la urmă o formă de autofagie.

A. P.: La scară globală, însăși noțiunea de adaptare la mediu este viciată. Whitehead arată cum animalele nu se adaptează la mediu, ci atacă mediul, de la castorii care fac baraje de copaci pe rîuri pînă la omul care construiește fabrici și manipulează natura prin bionanotehnologie. Chiar și printr-o simplă respirație, manipulăm natura. Iar rațiunea umană este cea mai avansată formă de atac asupra mediului. Mîncînd din mediu, mîncăm din ceea ce ne produce, de asta am vorbit despre o autofagie generalizată.

 

Note:

1.‑Steven Shaviro, „Accelerationist Aesthetics: Necessary Inefficiency in Times of Real Subsumption“, e-țux journal #46, 06/2013, publicat online: http://www.e-țux.com/journal/accelerationist-aesthetics-necessary-inefficiency-in-times-of-real-subsumption/ (accesat în aprilie 2014).

2. Eugene Thacker, After Life,Chicago, University of Chicago Press, 2010.

3. Alina Popa, Florin Flueraș, Unsorcery, 2014, nepaginat.

4. ‑Alfred North Whitehead, capitolul 1 din The Function of Reason, Boston, Beacon Press, 1929, p. 3–34.

5. ‑Reza Negarestani, „The Labour of the Inhuman“, e-țux journal #52, 02/2014, cf. http://www.e-țux.com/journal/the-labor-of-the-inhuman-part-i-human/ (accesat în aprilie 2014).

6. Maurice Merleau-Ponty, Phenomenology of Perception, London – New York, Routledge, 2013.

7. ‑Dylan Trigg, „Horror of Darkness: Towards an Unhuman Phenomenology“, Speculations,IV, 2013, p. 113–121.

8. ‑Aparecida Vilaca, „Making Kin out of Others in Amazonia“, The Journal of the Royal Anthropological Institute, vol. 8, nr. 2 (iun. 2002), p. 347–365.