Numărul #45, 2014
Scenă

Dezacord și certitudine
Gerardo Montes de Oca Valadez

Sezgin Boynik, Mihaela Brebenel & Vlad Morariu, Fokus Grupa, Freee Art Collective, Petra Gerschner, Cathleen Schuster & Marcel Dickhage

Expoziție finală curatoriată de Andrei Siclodi

12 iunie – 26 iulie 2014, Künstlerhaus Büchsenhausen – Kunstpavillion Innsbruck

Locul nostru în lume, ca indivizi și membri ai unei societăți, presupune existența unei serii de continue negocieri și puneri de acord. Nu totul trebuie și poate fi pus de acord în mod unitar, iar multe aspecte ale vieții noastre rămîn incerte și deschise, în timp ce altele necesită hotărîre clară și certitudine. Acest termen, certitudine, se referă la ceea ce este sigur, hotărît. E o variantă anterioară a lui cernere: a distinge, a decide, dar și a deplasa, a separa. Cu alte cuvinte, în a fi sigur de ceva e presupusă o deplasare. Pe de altă parte, dezacordul [dissent] înseamnă să ai altfel de sentimente, să simți și să gîndești diferit – dis-sentire – și e completat de conjuncția „de“ („diferit de“).Prin urmare, diferențele sînt în mod inerent relaționale, cum e și dezacordul în sine. Dezacordul și certitudinea se completează reciproc. Asemenea dialectici sînt abordate de activitatea curatorială a lui Andrei Siclodi, cu toate că el trece, cu siguranță, dincolo de aceste procese continue și folosește noțiunile de dezacord și certitudine mai degrabă ca pe niște concepte dinamice caracterizînd „starea de spirit schizofrenică“ a construcției hegemonice a realității din zilele noastre ce funcționează potrivit logicii pieței.

Expoziția multistratificată și intersectorială este produsul finit al Programului „Artă și teorie“ pentru bursieri internaționali de la Künstlerhaus Büchsenhausen, 2013– 2014, o platformă de cercetare și producție sub forma unei rezidențe artistice și teoretice. Cu acest prilej, diferiții participanți s-au întîlnit și s-au angajat în dezbateri critice și schimburi de idei legate de domeniile lor de cercetare, subiectele lor de interes, abordările și metodele lor artistice. În acest cadru și pe lîngă cei cinci bursieri, încă două contribuții au fost integrate în expoziție de Vlad Morariu, care i-a invitat pe cei de la Fokus Grupa și Freee Art Collective. Această platformă și abordare deschisă și fertilă a permis ivirea temei și a modului de prezentare a expoziției, cu respectarea preocupărilor participanților și a modului în care aceste singularități s-au întîlnit. Rezultatul este o constelație variată configurată de artiști, curatori, cercetători, scriitori și teoreticieni.

Expoziția conține materiale la fel de diverse, precum videoul, desenele, fotografia, obiectul găsit și textul. E complexă din punct de vedere conceptual, abordează subiecte numeroase și diferite care sînt cu adevărat semnificative, atît în contextul actual al nemulțumirii politice și economice globale, cît și în domeniul criticii instituționale. Unele dintre subiectele abordate sînt speculațiile de piață; nedreptatea socială, protestul, revolta și controlul exercitat de stat; forme de reprezentare și relații de putere; practicile istoriografice critice și alternative; dialectica teoriei și practicii; forme ale criticii instituționale; arta și militantismul. Această complexitate nu este imediat sesizabilă în forma ușoară, aerisită și chiar primitoare a prezentării generale. Cu toate acestea, în scurt timp, vizitatorul se află provocat și dezorientat. Contradicțiile și tensiunile ideologice neoliberale sînt viguros abordate în lucrări, laolaltă cu reflecții teoretice despre reprezentare, artă conceptuală și critică instituțională.

Imediat ce pătrunde în Kunstpavillion Innsbruck, spectatorul se găsește în fața unui spațiu alb foarte larg și îngrijit. Din acest punct, vizitatorul vede primele două încăperi alăturate, scăldate în lumina naturală oferită de generosul luminator al clădirii. În prima încăpere, lumina naturală care pătrunde străluminează seria de desene ale Fokus Grupa, reproduse tipografic și montate chiar pe luminator. Structura plafonului trasează o grilă de celule translucide acolo unde e montată instalația I Sing to Pass Time (II). Cele 19 desene se referă la acțiuni și mișcări sociale în care au fost angajați artiști occidentali, din SUA și din fosta Iugoslavie între anii 1920 și 1980, la luptele care au urmărit îmbunătățirea condițiilor lor de muncă și de trai. Artiștii modifică folosirea obișnuită, tradițională a plafoanelor destinate frescelor reprezentînd puncte de vedere și aspirații dominante. Spre deosebire de plafoanele care acoperă și separă, luminatorul din Kunstpavillion este un strat mai fragil și translucid. Prin urmare, instalația nu acoperă sau separă, ci deschide și conectează instituția cu anumite elemente exterioare nonumane – în special lumina naturală și praful strîns pe ferestre –, permițîndu-le un joc cu acele imagini ale luptelor cetățenești din trecut. În acest fel, lucrarea subliniază necesitatea regîndirii limitelor instituției și felul în care elemente instituționale și nonumane exterioare pot arunca o lumină asupra modului cum înțelegem și rescriem istoria contrahegemonică.

Mediul de expresie ales, desenul, face o trimitere elegantă la măiestria și grija de multe ori necesare în schimbarea și acțiunile sociale – cum ar fi în construirea de rețele de solidaritate și formarea de comunități. În felul acesta, estetizînd politica, ei repolitizează imaginile politice și, cel mai important, imaginarul politic. Acest aspect, împreună cu faptul că imaginile nu sînt unele cunoscute, permite publicului să se raporteze la ele într-un mod deschis, mai puțin dependent de forme de reprezentare și identificare date. Și, dacă e să ne gîndim la ce spunea Beuys, atunci oricine, nu doar artiștii, are potențialul de-a pune la îndoială și a redesena sau resemnifica istoria. Asta înseamnă că orice bărbat ori femeie este (cel puțin potențial) un agent social.

Dedesubtul acestei instalații, chiar în fața privitorului, lucrarea Petrei Gerschner The weapon of criticism cannot, of course, replace criticism by weapons trimite evident la lucrarea lui Karl Marx Contribuții la critica filosofiei dreptului a lui Hegel, unde acesta discută despre forța materială a ideilor atunci cînd teoria e îmbrățișată de mase. Lucrarea e un comentariu la muzeul Tirol Panorama din Innsbruck, în special la secțiunea „Mituri despre Tirol“, care e alcătuită dintr-o serie de mici sculpturi amplasate în nișe înăuntrul unor socluri înalte (aproximativ 2,25 metri), reprezentînd protagoniști de sex masculin ai așa-numitului Mare Război Austriac împotriva lui Napoleon de la începutul secolului al nouăsprezecelea. Împreună cu aceste figuri dominante – conducători militari, religioși și ai opoziției –, masele anonime, femeile și alte minorități sînt identificate ca „necunoscute“ (adică „femei necunoscute“) prin piedestale goale și o mențiune pe o placă de pe podea. Gerschner redimensionează piedestalul, făcîndu-l mai scund și mai accesibil oamenilor. Apoi, ea „umple“ absența cu o pavea (varianta mai modernă și mai pătrată a pietrei de caldarîm), care este poleită manual cu același fel de foiță de aur întîlnită în decorația unora dintre clădirile din Innsbruck (și folosită în mod obișnuit în multe culturi dominante). E cunoscut faptul că bucățile de pavaj sînt adesea folosite de manifestanți împotriva opresiunii oficiale înarmate atunci cînd evenimentele devin violente.

Prin asta, artista trimite la scrierea dominantă a istoriei și la politica identității, legînd localul de global. Ea nu introduce prezența printr-o reprezentare convențională, ci prin indicarea absorbției instituționale tot mai mari a rezistenței civice prin politici și instituții culturale. Cînd privitorul se apropie de piatră survine o anumită tensiune, un fel de forță gravitațională. Să fie o chemare potențială la o potențială acțiune? Să fie o invitație subtilă de-a o lua și a întrupa acțiunea, pentru a mobiliza o astfel de nemișcare dincolo de granițele instituției?

Îndemnurile la acțiune și la formarea de opinii sînt cîteva dintre subiectele principale abordate de Freee Art Collective, care au scos literalmente expoziția afară din Kunstpavillion. Ei folosesc un panou comercial format din 24 de coli, amplasat pe o stradă din Innsbruck, în apropiere de muzeul Tirol Panorama, înfățișînd o fotografie cu șapte oameni care țin cu susul în jos un banner textil mare pe care scrie Protest Drives History (fotografia e făcută la Stockholm). Dar fotografia cea mare, montată pe panou, este la rîndu-i pusă cu susul în jos, așa că lozinca se citește corect. Lucrarea lor alătură acțiunea colectivă, corpul și limbajul, într-un context în care granițele dintre privat, public și piață se întîlnesc și dispar. Fundalul răsturnat al imaginii, în contrast cu textul pus corect, în sus, creează o tensiune stranie între conținut și context, o interacțiune crucială în procesul de formare a opiniei în domeniile colectiv și politic.

Pe lîngă conținut și context, conceptul de cadru joacă un rol important în cercetarea teoretică a lui Vlad Morariu. Lucrarea sa Parerga: politica încadrării în discursul actual al criticii instituționale împrumută conceptul de parergon allui Derrida pentru a trata direct complexitățile încadrării și granițele dintre instituții, domenii și practici. Morariu propune gîndirea artei politice ca spațiu median, acționînd, în același timp, atît în interiorul, cît și în afara instituției. Aceste idei sînt prezentate în mod clar în lucrarea realizată de el în colaborare cu Mihaela Brebenel. Participarea lor a fost puternic motivată de un eveniment de anul trecut, cînd, în douăzeci de saci aruncați în containere de gunoi în fața Bibliotecii Goldsmiths din Londra, au găsit un mare număr de diapozitive. Pentru proiectul lor comun din Kunstpavillion ei au ales să proiecteze, în a doua încăpere, diaporama intitulată La porte-voix rouge des masses/Agitprop Theatre, Germany, 1920s, un desen reprezentînd o demonstrație a Arbeiter Theaterbund Deutschlands (ATBD) – prin care au creat o legătură directă cu celelalte lucrări deja pomenite.

Asemenea descoperire și recuperare trimite la întrebări precum cine are dreptul de-a hotărî care imagini politice sînt valoroase, care nu sînt și potrivit cărui criteriu. Ironia face că, pînă am ajuns să văd expoziția, diapozitivele în sine își pierduseră deja o mare parte din culoare, iar imaginea proiectată dispărea încet, de parcă precaritatea integrată capitalismului de astăzi avea puterea de a afecta și a-și ascunde propriile reprezentări și forme prezentate în instituții.

La rîndul său, Sezgin Boynik contribuie la aceste reflecții dintr-un alt unghi, care se aseamănă puternic cu cel al Art & Language Group, mai ales în abordarea teoretică și conceptuală, ca și în formalitatea textuală. În lucrarea sa On Contradiction, Boynik folosește prima încăpere pentru a prezenta cinci diagrame pe hîrtie caroiată de tipul celei folosite în matematică și în științele exacte. Fiecare diagramă este însoțită de o foaie albă acoperită cu text scris de mînă în care artistul pare să poarte dialoguri și dezbateri foarte intense cu ideile și modelele a cinci teoreticieni diferiți – Niklas Luhmann, Alain Badiou, Mel Ramsden din Art & Language Group, Darko Suvin și Rastko Mocˇnik. Pe cele cinci foi de hîrtie e o mare concentrație a numeroase idei încîlcit întrețesute, ceea ce generează un sentiment al inaccesibilității care contrastează cu diagramele foarte îngrijite și geometrice. Sub aceste hîrtii, Boynik a instalat o masă cu o diagramă mai lungă, semănînd cu acelea care vizualizează date statistice într-o reprezentare cu doi vectori. O serie de fraze în limba engleză și în alte limbi central și est-europene – netraduse – sînt indexate și legate de altele. Reflecțiile gravitează în jurul conceptelor de ideologie, autoadministrare, luptă de clasă și al raportului dintre supus și stat.

Combinația de propoziții în alte limbi, lăsate așa, netraduse, precum și citarea unor teoreticieni din Europa de Est nu tocmai cunoscuți trimit cu îndrăzneală la cotele de putere și la vizibilitatea sau invizibilitatea lor în producerea și distribuirea de cunoștințe. O întrebare care domină lucrarea este posibilitatea pe care o au contradicțiile din formațiunile politice și cadrele teoretice să capete forme estetice. Lucrarea oferă o imagine de ansamblu asupra gîndurilor unui gînditor și, împreună cu desenele Fokus Grupa și cu paveaua Petrei Gerschner, generează un gest foarte interesant cu privire la raportul dintre teorie, practică și acțiune politică.

Aceste intersecții trimit la materialitatea protestului, tratată în detaliu în lucrarea lui Gerschner Politics of the Public Body, care se găsea în deja pomenita încăpere secundă. Această instalație este o invitație deschisă la a lua o poziție critică împotriva hegemoniei. Pe podea se află un covor roșu de tipul celor folosite la vernisaje și evenimente de gală. Pe el stă scrisă lozinca „Alăturați-vă învingătorilor, distrugeți capitalismul“. În fața lui, pe un ecran, rulează un videoclip cu mai multe demonstrații masive (din Brazilia, Turcia și Germania) înfățișînd confruntări cu poliția, adunări publice și momente de protest festiv. Pe un perete de lîngă covor, o serie de mici fotografii prezintă de aproape, în plan-detaliu, tehnici polițienești folosite în demonstrații reale împotriva unor persoane.

Covorul te invită pe un ton festiv, fotografiile documentează controlul fizic individual, iar videoul arată potențialul prezenței colective și puterea acesteia de a se confrunta cu opresiunea poliției. Aici caracterul performativ al rezistenței și protestului întîlnește caracterul performativ al controlului polițienesc și de stat. În această lucrare, Gerschner abordează dimensiunea corporală a acțiunii, puterea și efectul protestului public. Lucrarea e direct legată de ceea ce Judith Butler, împrumutînd conceptul lui Arendt, pune în discuție cu inteligență: spațiile de apariție, spații generate în demonstrații plurale, în vorbirea și în acțiunile femeilor și bărbaților care susțin împreună dreptul de-a avea drepturi, punînd, în același timp, sub semnul întrebării legitimitatea puterii de stat prin intermediul prezenței corporale și a permanenței.1 Un asemenea drept și permanența sînt reprezentate direct de lucrarea ei din seria History Is a Work in Progress, o fotografie a unui desen stradal făcut cu poșoarul înfățișînd două femei care poartă burka și se sărută tandru.

O prezență atît de intimă ne amintește că, fie și atunci cînd viața în sine este extrem de contingentă, ea este într-adevăr o perpetuă realitate „încă neîntîmplată“ și făcută de om. Simpla contemplare a devenit „insuficientă“ în anumite zone geografice, într-un moment al istoriei, iar un asemenea act de a privi realitatea a început să nu mai fie prețuit. Prin urmare, speculația, actul de a privi la și a lua în considerare lucrurile a fost integrat în sistemul pieței în jurul anului 1770. A devenit o strategie capitalistă însemnînd „să cumperi și să vinzi în căutare de profit din creșterea și scăderea valorii de piață“. Logica schizofrenică a pieței a început să evolueze alături de înființarea instituțiilor financiare și a reformelor juridice care le susțin. E o îndelungată istorie a neînfrînatelor practici financiare speculative și de pradă, a dominației și exploatării, care continuă pînă în prezent. Să riști „totul“ a devenit o normă, cu atît mai mult cînd e în detrimentul vieții celorlalți. Aceste aspecte sînt cele pe care Cathleen Schuster și Marcel Dickhage le repun în scenă și le documentează ficțional în cele două videouri, Layers și Money and Trade Considered. Primul, proiectat pe un ecran din a doua încăpere, e inspirat de memoriul lui John Law, „Banii și comerțul supuse atenției dimpreună cu propunerea de a furniza națiunii bani“, publicat în 1705. Videoul se referă la bulele financiare generate de ideile lui Law aplicate în Franța acelor zile și la consecințele lor și e realizat într-o formă teatrală prin recrearea Europei și a epocii lui Law. Cea de-a doua lucrare pune și ea în evidență trăsăturile construite și înscenate ale scenariilor și dialogurilor, dar într-un decor TV actualizat, stabilind o conexiune directă cu luptele personale mediatizate de astăzi. Titlul lucrării, în schimb, se referă la o metodă speculativă folosită pentru a crea bule financiare în zilele noastre.

Cele două lucrări vin împreună cu scenariile lor aferente, ca filme. Spectatorul va fi captat și făcut confuz printr-o serie complexă de dialoguri multistratificate. Aceste scenarii sînt doldora de trimiteri intertextuale din diverse surse. Pentru a-și face o idee mai clară despre chestiunile abordate și intenția artiștilor, vizitatorul ar trebui să ia aceste publicații și să investească – ironia face să folosim un termen foarte reprezentativ pentru piață – timp, efort și, probabil, muncă de cercetare. Merită pe deplin. Lucrările conțin un mare număr de trimiteri, oferind conexiuni și reflecții foarte interesante, pertinente pentru felul cum stau azi lucrurile în ceea ce privește contradicțiile nesfîrșite ale speculației integrate în viața noastră de zi cu zi.

E limpede că fiecare bursier participant aduce în expoziția de grup diferite preocupări și interese reclamînd o reflecție serioasă asupra felului cum viața e condusă de o logică minată de contradicții și distrugătoare. Pe moment, se poate că nu-i ușor să identifici și să urmărești numeroasele straturi de idei discutate de artiștii în rezidență și modul în care acestea pot fi articulate. Pe de altă parte, acesta este, de asemenea, și unul dintre punctele forte ale expoziției. Ea te atinge, șușotește și provoacă. Cînd și cînd, îl zăpăcește pe spectator într-un fel care face ca întrebarea să persiste și să revină în gîndurile lui. Expoziția rămîne prezentă și reclamă o investigație activă și, probabil, o poziționare.

Traducere de Alex Moldovan

 

 

Notă:

1. ‑Vezi Judith Butler, „Bodies in Alliance and the Politics of the Street“. Cf. http://eipcp.net/transversal/ 1011/butler/en/ (accesat pe 20 octombrie 2014).