Numărul #46, 2014
Arhivă

Periferic – o nouă privire retrospectivă
Matei Bejenaru

Proiectul Periferic, început la Iași în 1997 ca un festival de performance și transformat în 2001 într-o bienală internațională de artă contemporană, a fost un vehicul prin care un grup de artiști și filosofi a încercat să dinamizeze un context cultural local provincial și tradiționalist, care se adapta greu schimbărilor complexe din primul deceniu de după căderea comunismului în România. De fapt, însuși numele Periferic reflecta starea de spirit din acea perioadă și încercarea de racordare în plan intelectual la unele discuții culturale de atunci care problematizau relația culturală dintre centru și periferie. Primele ediții ale Perifericului au fost festivaluri dedicate performance-ului, un mijloc de exprimare destul de frecvent folosit de artiștii români atunci. Astfel, discursul artistic incluzînd corpul era o terapie ce exorciza „răul social“ și situația dificilă a societății românești postcomuniste, precum și traumele românilor din tragicul decembrie 1989.

Ulterior, festivalul și-a extins teritoriul, devenind un eveniment complex care pe lîngă sesiunile de performance de la Centrul Cultural Francez din Iași, a organizat expoziții de arte vizuale la Palatul Culturii și la Baia Turcească din același oraș, intervenții artistice în spațiul public, conferințe și workshopuri pentru studenți. Începînd cu anul 1999, Periferic a început să crească atît ca dimensiuni, cît și din perspectiva consistenței discursive, fapt care a dus la transformarea sa într-o bienală internațională de artă contemporană. Bulgărele de zăpadă se rostogolea accelerat la vale... Era timpul bienalelor care apăreau în număr tot mai mare, reflectînd noul context internațional globalizat. Un deceniu mai tîrziu, tîrgurile internaționale de artă proliferau pe terenul crizei economice și, pentru a se legitima ca actori activi ai scenei internaționale, încercau să includă și elemente de discurs necomercial.

La nivel instituțional, grupul inițial de artiști și filosofi ieșeni a fondat Asociația Vector și a început să scrie cereri de finanțare pentru accesarea de fonduri culturale europene, tot mai accesibile în perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană. Perifericul era un astfel un „vector“ de emancipare culturală, care forma o nouă elită intelectuală europeană și care problematiza situația orașului Iași, cîndva o capitală care, în timp, s-a marginalizat în raport cu Bucureștiul și devenise, în noul context politic european, un oraș-marcă aflat la marginea de est a noii construcții politice. Desigur, acum, la sfîrșitul anului 2014, cînd scriu aceste lucruri, situația este radical schimbată, odată cu criza din Ucraina și statutul Republicii Moldova de aspirant european.

Edițiile din 2003, 2006 și 2008 ale BienaleiPeriferic au fost cele mai complexe și au fost proiecte de cercetare realizate în colaborare cu curatori români și străini. Perifericul, alături de Bienala de la Tirana, era văzut ca un proiect est-european ambițios, care, chiar dacă nu avea amploarea Bienalei de la Istanbul, interesa un număr semnificativ de artiști, curatori, critici și universitari. Iașiul era pus pe hartă... Bienala avea atunci un board internațional, era reprezentată în multe contexte, inclusiv în rețeaua europeană a bienalelor. Un fapt pozitiv a fost că, între 2004 și 2007, a fost pusă pe șine și Galeria Vector,un spațiu artistic nonprofit, care a organizat expoziții și programe educaționale, asigurînd o continuitate de evenimente artistice la Iași, între edițiile bienalei. Tot în aceeași perioadă a început să apară și publicația Vector – artă și cultură în context,care există și în prezent. Din perspectivă regională, prin programe de rezidențe artistice, Asociația Vector a stabilit colaborări cu instituții similare din regiune, precum KSAK Chișinău (Moldova), KUDA.org Novi Sad (Serbia) sau Platform Istanbul (Turcia), sau din Europa, ROTOR Graz (Austria), Platform Vasa (Finlanda) sau Asociația 2303 din Reims (Franța). Ca rezultat al acestor colaborări, am consituit VAD (Vector Art Data Bank),o arhivă ce conține informații despre instituții, artiști, proiecte din Europa de Sud-Est. Din păcate, informațiile s-au oprit la anul 2008.

Sper că pentru cititorul acestui text va fi util să lectureze felul în care am analizat contextul și proiectul Periferic în diferite etape ale dezvoltării sale, urmînd să revin la sfîrșit cu concluziile la zi.

 

Proiectul Periferic – un nou început
Extras din textul publicat în catalogul Periferic 5,Suceava, Editura Mușatinii, 2002

În 2001, privind retrospectiv la aproape cinci ani de la prima ediție și încercînd să fac o analiză cît mai lucidă a Festivalului Periferic,afirmam că apariția și dezvoltarea acestuia la Iași a avut, pentru cei implicați în organizarea lui, o valoare „terapeutică“ împotriva provincialismului. Proiectul Periferic a rămas un proiect utopic, în măsura în care el a dorit să „reproducă“ proiecte ale metropolei și să se legitimeze în cadrul sistemului global de validare și ierarhizare a artei contemporane. În același timp, el a rămas și un proiect realist, în măsura în care a dinamizat viața artistică locală, conectînd-o la circuitul deschis al ideilor și încercînd să creeze o infrastructură artistică independentă, care să asigure comunicarea cu un public ce a trebuit format și informat apoi cu consecvență. Există două categorii de premise care au făcut posibilă apariția Perifericului la Iași. Prima ar ține de contextul istoric și cultural local, iar a doua de situația artelor vizuale românești din prima jumătate a anilor 1990.

Privind spre trecut

[…]

Performance arta fost genul artistic ales pentru primele două ediții ale Perifericului, pentru că se „consumă la timpul prezent“ și pentru că a fost „marginal“ și „ieftin“ pentru artistul român. O altă explicație pentru „proliferarea“ artei de tip performance în anii 1990 a fost dată de nevoia artiștilor de a răspunde la schimbările politice și sociale profunde și rapide din România postcomunistă. Ileana Pintilie, organizatoarea Festivalului de performance Zona de la Timișoara scria în catalogul Zona 3 că, înainte de 1989, „în contextul artei românești, deosebit de marcat de o lungă dictatură politică personală, performance art a însemnat pentru cîțiva artiști o formă de evaziune, prin care s-au putut sustrage presiunii de natură ideologică“. După căderea comunismului, „performance art a devenit și o alternativă la genurile tradiționale și un mijloc de a comunica mai direct cu publicul“.

 

Festivalul Periferic la sfîrșit de ciclu

De la prima ediție a sa din 1997, Festivalul Periferic a „colectat“ constant proiecte artistice care problematizau raportul cultural „margine-centru“. La început și genurile artistice alese, în special performance-ul, erau periferice în contextul local, singurul element „central“ din eveniment fiind spațiul Centrului Cultural Francez din Iași. Care au fost factorii care au făcut ca manifestarea să crească an de an? Poate motivația organizatorilor (un grup de tineri artiști vizuali organizați mai tîrziu în Asociația Vector) de a depăși o condiție provincială pe care mediul local o impunea, poate potențialul cultural local de care vorbeam anterior, care a făcut ca, pe parcurs, să se creeze o solidaritate intelectuală între tinerii artiști, scriitori și filosofi ieșeni, dar poate și „capitalul de simpatie“ din partea celorlalți artiști și critici români. De fapt, cu toții am înțeles că, într-o cultură în care literatura și scriitorii au o poziție dominantă, lumea artiștilor vizuali este mică. Am mai conștientizat că arta contemporană românească se va dezvolta în afara sistemului anchilozat al artei oficiale și că simpozioanele, mesele rotunde și workshopurile vor ajuta studenții să facă și să gîndească arta contemporană în lipsa studierii sistematice a acesteia în învățămîntul artistic românesc. În decursul primelor cinci ediții, am invitat majoritatea artiștilor români consacrați, care au expus alături de studenți selectați în urma unor concursuri de proiecte. În ceea ce privește contactul cu artiștii și curatorii străini, cu toate că aceștia au fost tot mai prezenți, în ultimele două ediții avînd expoziții compacte (Girls Show – artiste din Cehia, curator: Radek Vana; Interferențe – artiști francezi din regiunea Marne, curator: Matei Bejenaru), a fost destul de dificil să se facă și să se întrețină legături cu instituții profesioniste din străinătate (galerii, muzee, centre de artă, publicații). Desigur, la primele ediții ale Perifericului nu au participat marile nume vehiculate în sistemul internațional al artei contemporane, pentru că nu a fost posibil atunci un plug-in cu acestea sau cu instituțiile care îi reprezintă, însă este interesant că artiștii străini, unii în creștere (emerging artists)sau alții care și-au asumat condiția de a nu intra în sistem, au venit cu o altă experiență și viziune. Un alt factor important în realizarea acestui plug-in a fost dezvoltarea unei infrastructuri independente în România (galerii, fundații, centre de artă), proces început în anii 1990.

Consider că dezvoltarea cantitativă a Perifericului (mai mulți artiști, mai multe spații de expunere etc.) a fost o strategie asumată, care a adus avantaje și dezavantaje. Lansarea unui nou satelit și plasarea lui pe orbită cer un mare consum de energie – la fel s-a întîmplat și cu acest festival. Pentru a-l face vizibil mai ales în context local, trebuiau prezentate cît mai multe lucrări diferite, noutatea lor fiind la fel de importantă ca și valoarea lor artistică. Cîștigul cel mai mare a fost impunerea spațiului Băii Turcești din Iași, prin organizarea în cadrul festivalului a mai multor expoziții site-specific. Monumentalitatea, planul arhitectural, picturalitatea spațiilor interioare făceau din Baia Turcească un spațiu excelent pentru un viitor Centru de Artă Contemporană. Pînă la ediția a cincea, Periferic a fost finanțat în majoritate cu bani din afara Iașiului (CIAC București, Pro Helvetia, Ministerul Culturii, Ambasada Olandei) și am fost perfect conștienți că, pe termen mediu, aveam șanse de a-l continua doar dacă am fi implicat finanțări locale. Din păcate, zona Moldovei și orașul Iași au reprezentat regiunea cea mai puțin dezvoltată economic din România, resursele și oportunitățile locale fiind foarte limitate, iar accesul la ele a presupus un lobby foarte atent la nivelul politicienilor și oamenilor de afaceri locali, pentru care arta contemporană a rămas prea marginală pentru a le trezi interesul. Cu toate acestea, Perifericul, prin dimensiunea sa internațională, a avut atuul de a atrage atenția asupra orașului Iași, inclusiv sub aspect turistic sau al investițiilor străine.

Atunci, după ce am reușit „să punem satelitul pe orbită“, pot concluziona că după ce și-a cîștigat un loc în contextul românesc, prin impunerea artei contemporane într-un mediu local tradiționalist, dar cu potențial cultural, după ce a format un public interesat și a creat o coeziune între artiștii vizuali locali și tinerii scriitori și filosofi, strategia de dezvoltare a Perifericului a trebuit să se orienteze către gestionarea identității locale în ideea de a-și cîștiga o vizibilitate internațională. Acesta a fost și motivul pentru care ediția a cincea a festivalului s-a transformat în prima ediție a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană Periferic.

 

Atunci și acum

Text publicat în catalogul Periferic 6,Suceava, Editura Mușatinii, 2003

[...]

Acum

În lipsa unei piețe de artă contemporană, a unui context instituțional specific și datorită unui sistem educațional artistic încă orientat cu preponderență către mediile tradiționale, scena artistică românească are o vizibilitate redusă în context internațional. Cu excepția cîtorva nume care sînt vehiculate în diferite expoziții, șansa artiștilor români contemporani de a expune în contexte profesioniste în afara României este limitată la vizitele ocazionale ale unor curatori și critici străini („scanările“ pentru Manifesta sau în ultimul timp selecția pentru expoziții avînd ca subiect arta contemporană din Balcani), la inițiativele manageriale ale unor artiști sau la rare proiecte artistice ale unor instituții occidentale.

Rezultatul se vede și în faptul că niciun artist român care trăiește în țară nu este reprezentat de vreo galerie prestigioasă de artă contemporană. De asemenea, nu am cunoștință ca vreo galerie românească să fi participat pînă acum la vreun tîrg internațional de artă.

În asemenea condiții, este mult mai dificil pentru tinerii artiști să articuleze un discurs inteligent poziționat și relevant în context internațional, deoarece contactele lor directe cu arta contemporană de calitate sînt sporadice și, în multe cazuri, lipsite de substanță. Totuși nu trebuie să ne descurajăm. În ultimii ani inițiativele independente ale unor artiști s-au materializat în apariția unor spații artistice atipice (unele fiind active doar pentru o perioadă limitată de timp) și a unor publicații de artă, care alături de cele cîteva instituții consacrate anterior, au dinamizat scena de artă contemporană din România. Chiar discuțiile în contradictoriu despre sediul și filosofia nou-înființatului Muzeu de Artă Contemporană a României la București, în Casa Poporului (fostul palat al lui Ceaușescu), conduc către necesitatea existenței unei asemenea instituții.

Ideea de a invita un curator străin pentru ediția din 2003 a Bienalei Periferic este rezultatul firesc al dorinței noastre de a pune pe harta internațională artistică orașul Iași. Dacă cele cinci ediții anterioare ale Perifericului au creat o dezvoltare preponderent cantitativă, cea de-a șasea cred că a realizat și necesarul cîștig calitativ, prin selecția internațională a artiștilor și, implicit, prin valoarea proiectelor realizate de aceștia. Precizia conceptuală și modul diferit în care Anders Kreuger, curatorul invitat, a „citit“ contextul cultural românesc și cel ieșean, în particular, ne-au ajutat să ne privim pe noi înșine dintr-o perspectivă diferită. Întreg procesul de elaborare al expoziției, începînd cu lansarea conceptului „colțuri profetice“, continuînd cu vizitele preliminare ale unor artiști la Iași și apoi cu producția expoziției, a fost de fapt un „proiect educațional“ ce a maturizat tînăra noastră echipă organizatoare. În acest fel, Perifericul va crea o scenă artistică locală la Iași și va putea să lanseze artiști români pe scena internațională, similar modului în care Bienala de la Istanbul a propulsat unii artiști turci.

Statisticile arată că 60% dintre studenții români doresc să părăsescă România după terminarea studiilor. Este o situație tristă care reflectă starea de spirit a acestor tineri, care nu văd o perspectivă de a se realiza profesional sau material în țară. Periferic 6 a putut fi dus la bun sfîrșit prin munca entuziastă și dezinteresată a 40 de tineri ieșeni. În discuțiile pe care le-am avut după bienală, am aflat că motivul principal al implicării lor a fost dorința de a aduce o schimbare în mediul conservator și provincial ieșean și ca această schimbare să-i reprezinte.

„Viitorul este aici“ era mesajul pe care îl puteai citi pe insignele oferite ieșenilor de artista Annika Eriksson în timpul bienalei. Cîteva luni mai tîrziu, în zilele cînd definitivam acest text, am revăzut aceleași insigne pe gențile unor studenți ieșeni, fapt simbolic ce mi-a întărit convingerea că proiectul Periferic trebuie să continue.

 

Periferic 8 – Arta ca dar

Text publicat în catalogul Periferic 8,Suceava, Editura Mușatinii, 2008

La mai bine de zece ani de la inițierea Perifericului, este firesc să mă întreb, în calitate de inițiator al proiectului, care au fost factorii care au condus la supraviețuirea sa, într-o perioadă dificilă și un context în schimbare rapidă. Dacă în anii 1990 prioritare pentru noi erau dorința firească de a stabili un dialog cu lumea artei, de a pune orașul Iași pe hartă și de a inventa și a menține o scenă artistică locală, după 2000, cînd condițiile economice și politice din România au început să se amelioreze, importante au devenit construirea unui profil și identificarea unor activități și practici discursive care să dea identitate proiectului și scenei de artă contemporană locală. În mod firesc, Festivalul de performance Periferic s-a transformat astfel într-o Bienală Internațională de Artă Contemporană care „vorbește“ despre Iași, un oraș cu tradiții istorice și culturale, dar care își construiește identitatea mai mult din preamărirea „trecutului glorios“ decît din racordarea la lumea actuală. Există în același timp un potențial local important: cei peste 60.000 de studenți care pot crea o masă critică a schimbării și a emancipării și cărora încă nu li se oferă un proiect cultural contemporan major cu care să se identifice.

În opinia mea, două au fost motivele pentru care Bienala Periferic a reușit să se mențină ca unul dintre proiectele artistice semnificative din România: invitarea artiștilor și curatorilor străini să „scaneze“ Iașiul și să ofere diferite perspective de a înțelege contextul și „energiile pozitive“ ale „locului“, respectiv investiția continuă în programe educaționale pentru studenți și artiști, precum și în dezvoltarea unui public local informat și motivat. Nu pot să afirm că la Iași există o scenă locală dezvoltată și un public pe măsură, și totuși, într-un context care încă este supus la presiunile provincialismului și tradiționalismelor de orice fel, există un grup de tineri artiști și studenți, precum și un grup de intelectuali, scriitori, sociologi, oameni de presă, care sînt interesați de ce încearcă să construiască Asociația Vector, organizatoarea Perifericului.

De altfel, tema principală a Bienalei Periferic 8 – „Arta ca dar“ –, propusă de curatoarea Dóra Hegyi, se referă tocmai la dezvoltarea unui public local și la dialogul dintre diferite domenii culturale. Prin analiza ideii de dăruire, a practicii sociale de a oferi daruri, Periferic 8 pune în discuție modul în care arta poate fi valorizată social, scoțînd-o, cel puțin în acest proiect, din „costumul fix croit“ al mecanismelor de piață. La fel ca și în cazul ultimelor două ediții ale bienalei, întreaga pregătire a expozițiilor și a conferințelor finale trebuie privită ca un proces în care medierea are un rol important. Nu are rost ca o echipă de oameni entuziaști să lucreze susținut aproape doi ani pentru o expoziție care să fie vizitată de doar cîteva sute de persoane. În acest caz, ar fi prea multă energie consumată pentru prea puține rezultate. Astfel, proiectele de mediere către diferite publicuri-țintă, de la elevi din licee, studenții la arte, pînă la comunitatea universitară și oamenii din mass-media, precum și Info Point-ul, o sculptură socială instalată într-un spațiu public vizibil din Iași, au toate rolul de a „aduce“ Perifericul cît mai aproape de comunitatea locală responsabilă. Artele vizuale contemporane pot deveni un vehicul pentru emancipare și pentru dezvoltarea unui spirit civic de care societatea românească are atîta nevoie.

Dacă acum doi ani vorbeam despre identitatea culturală a Iașiului ca un „oraș-marcă“ la granița de est a Uniunii Europene, de această dată aș spune că pentru a menține o scenă artistică și a avea un public dedicat este nevoie de o instituție profesionistă specializată, care îmi doresc să apară cît de curînd. Ar fi, de fapt, încununarea unui efort organizațional de mai bine de un deceniu al unei generații de artiști de care ar profita cei care vor veni.

Privind spre viitor

Ultima ediție a BienaleiPeriferic a fost organizată în toamna anului 2008. Consider că a fost o decizie înțeleaptă de a nu mai continua proiectul în acest format. Pe de o parte, echipa organizatoare începuse să se uzeze și făcea față greu exigențelor tot mai crescînde. Pe de alta, criza financiară începuse să afecteze sectorul cultural independent. Dacă în anii 1990 contextul instituțional din România era dominat doar de Centrul Soros de Artă Contemporană, la mijlocul anilor 2000 existau deja cîteva inițiative instituționale la București, Cluj, Timișoara, Tîrgu-Mureș și Iași, bazate pe munca și viziunea unor persoane individuale, care coagulaseră în jurul lor energiile unor grupuri artistice și intelectuale. Finanțarea venea în bună parte de la instituții din străinătate, banii locali fiind insuficienți și adesea prost alocați. Cred că cea mai mare reușită a fost înființarea Centrului Național al Dansului, care există și în prezent și este finanțat în bună măsură din bani publici. În artele vizuale nu avem asemenea exemple. Pe fondul dispariției spațiilor de proiect, au apărut galerii comerciale care de cele mai multe ori au altă agendă și susțin cu greu programe expoziționale coerente. Banii de la AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) susțin doar proiecte punctuale și nu pot ajuta dezvoltarea instituțională. În continuare, cred că prioritatea la nivel instituțional este susținerea instituțiilor bazate pe cercetare artistică.

Revenind la Bienala Periferic,cred că a pus în anii 2000 Iașiul pe harta artei contemporane internaționale și a creat o scenă artistică locală. Multe proiecte au avut ca subiect istoriile complexe ale locului și au fost realizate prin munca grea a organizatorilor. Desigur, putem fi critici și putem afirma că un anume fenomen de autocolonizare a însoțit demersul instituțional, dar mă întreb dacă era o altă posibilitate atunci. Ceea ce am învățat din experiența Vector și Periferic este că dacă nu ai continuitate nu poți menține o scenă artistică locală și un public.

În opinia mea, Periferic trebuie privit ca o platformă de promovare în plan local a artei contemporane, o platformă bazată pe voluntariat și solidaritate. Astăzi acest lucru nu cred că mai poate funcționa în același mod. Din această cauză, din poziția mea de inițiator al proiectului, mă gîndesc la transformarea acestuia într-un alt format. RadioPeriferic este un proiect artistic de streaming radio, care să creeze alte tipuri de solidarități prin intermediul radioului online. La alte timpuri – alte răspunsuri și poate strategii mai sofisticate de rezistență culturală…

 

Periferic
Bienală Internațională de Artă Contemporană
Organizator: Asociația Vector Iași
www.periferic.org

Inițiator și director artistic: Matei Bejenaru
Membrii echipei organizatoare (în diferite ediții ale Perifericului): Dan Acostioaei, Cătălin Gheorghe, Cristian Nae, Alexandru Bounegru, Livia Pancu, Vlad Morariu, Dragoș Alexandrescu, Dima Oboroc, Iulia Tencariu, Bogdan Teodorescu, Cezar Lăzărescu, Vlad Horodincă, Andi Gavril

PublicațiaVector – artă și cultură în context
Editor-șef: Cătălin Gheorghe
Echipa redacțională (la diferite numere): Cristian Nae, Matei Bejenaru, Vlad Morariu, Lavinia German