Numărul #46, 2014
Arhivă

Magma – mediul contemporan. De la concepție la curățenie
Attila Kispál

Liceul de Artă de la Sfîntu Gheorghe a luat naștere după 1989, odată ce s-a început predarea artelor plastice, pe lîngă secția de muzică deja existentă. Pentru că a fost vorba de un modul pedagogic nou, s-a putut crea o relație mai relaxată între profesori și elevi. Asta e cu atît mai adevărat pentru primul și al doilea an (1990, 1991). Majoritatea profesorilor-artiști s-au arătat deschiși față de situațiile în care elevii își îndeplineau sarcinile cu alte mijloace de exprimare decît cele permise de forma pedagogică acceptată în mod oficial. Cred că puțini pot spune despre ei că au aflat despre performance și happening încă din anii liceului. La asta s-a adăugat cunoașterea din practică a festivalului artistic anual AnnArt (1990–1999), în cadrul căruia elevii puteau fi prezenți ca voluntari și/sau ca participanți (la Open Section). Grație acestui fapt, s-a creat atunci o atmosferă care a însemnat practicarea unei libertăți neîngrădite a artei. Marea parte a absolvenților liceului și-au continuat studiile la universitățile de artă din Cluj, Timișoara, București, Iași, Oradea și Budapesta. Spre mijlocul anilor 2000, mulți dintre ei și-au terminat deja studiile și atunci a apărut ideea de a-și prezenta lucrările în cadrul unei expoziții colective, dat fiind că mulți dintre ei nu s-au văzut ani de zile și nu cunoșteau lucrările colegilor lor.

Așa s-a ajuns la expoziția Maybe din 13–29 septembrie 2002, de la Galeria de Artă a orașului, expoziție ce poate fi considerată un antecedent al spațiului Magma. Organizatorii evenimentului de atunci au fost István Csákány, Attila Kispál, Ferenc Wanek și Szabolcs Veres, acesta din urmă fiind cel care a proiectat imaginea tuturor expozițiilor Maybe. La expoziția de două săptămîni și un pic au participat 24 de artiști. În cuvîntul de deschidere rostit de eseistul Zoltán Sebôk, acesta a subliniat mobilitatea, căutarea locului și interogarea continuă a contextului. Ulterior s-a ajuns la publicarea unui mic catalog, însoțit de un CD multimedia.

Evenimentul ni s-a părut unul de succes și ne-ar fi plăcut să-i organizăm o continuare sub forma unei bienale. Am aflat cu surprindere că Galeria de Artă „Jenô Gyárfás“ ne putea primi cel mai devreme abia peste cinci ani, fiind atît de aglomerată. Astfel, atenția noastră s-a îndreptat numaidecît asupra acestei situații, respectiv aceea a spațiilor expoziționale din oraș, a infrastructurii acestora, a finanțării de care beneficia cultura, a prezenței reale sau închipuite a artei contemporane în cadrul unei vieți culturale centrate pe tradițional. În 2007, la organizarea Maybe 2.0 Lucrări-proiect, trebuia să ne confruntăm deja cu această chestiune extrem de actuală. Ne-am gîndit la o expoziție deschisă din punctul de vedere al genurilor artistice, singura condiție fiind aceea ca lucrările care ni se trimit să fie prezentate sub formă de proiect, ele fiind selectate în urma recomandărilor făcute de organizatori: Attila Kispál, Ágnes-Evelin Szabó, Barnabás Vetró-Bodoni și Ferenc Wanek. Legat de această expoziție și în complementaritate cu ea, am organizat și un simpozion, ale cărui teme au fost, printre altele: prezentarea evenimentelor de artă contemporană organizate în oraș și în împrejurimile lui, împreună cu efectele lor sociale; finanțarea vieții culturale, cu accent pe arta contemporană; diversele spații de expresie, cu infrastructurile lor, de care dispun artiștii; chestiunea formării unei imagini a orașului. Pe scurt, pe parcursul discuțiilor – la care, de altfel, dintre toți invitații comisiilor de specialitate ale orașului și ale județului a participat doar Ádám Kónya (istoric al locului, directorul Muzeului Național Secuiesc în perioada 1990–2000, consilier local) – a reieșit că, în 2007, Sfîntu Gheorghe nu dispunea de un spațiu care să primească creații de artă contemporană. De exemplu, din diverse motive, nu era permis să se bată cuie în pereții diverselor spații expoziționale existente. Se-nțelege atunci că, dacă voiam să prezentăm o lucrare video, trebuia să aducem de acasă instrumentarul tehnic (pînă și găsirea unui prelungitor era o problemă). Trebuie să adăugăm, desigur, că majoritatea expozițiilor de atunci constau din lucrări de atîrnat pe pereți sau de așezat pe un postament. La sfîrșitul simpozionului, s-a conturat ideea, împărtășită de toți participanții, a înființării unui spațiu potrivit pentru găzduirea artei contemporane, care să înlocuiască spațiile pierdute în 1992 ale Noii Galerii.

Astfel, începînd cu septembrie 2007, împreună cu Ágnes-Evelin Szabó și Barnabás Vetró-Bodoni ne-am canalizat toate energiile spre înființarea unui spațiu expozițional. Toți ne-am reîntors la Sfîntu Gheorghe odată cu terminarea studiilor. Toți trei am cîștigat în 2008 bursa de creație a fundației Communitas, așa că ideea spațiului expozițional, botezat încă de pe atunci Magma, ne-a ocupat tot timpul. Unul dintre potențialele sedii ar fi putut fi spațiile magazinelor de la colțul clădirii Bazar, care se situau sub Galeria de Artă „Jenô Gyárfás“, în centrul orașului. De altfel, au existat și înainte inițiative civice – cu un succes mai mare sau mai mic – pentru organizarea de expoziții în acele încăperi, care aveau nevoie de renovări masive. Numai că aceste expoziții puteau fi vizionate doar în ziua vernisajului. Asta a făcut și mai acută nevoia de a deschide un spațiu nou, fără a mai menționa faptul că orașe cu dimensiuni asemănătoare, cum ar fi Veszprém din Ungaria, cu care Sfîntu Gheorghe e înfrățit, asigură o suprafață de cinci ori mai mare, în mai multe locuri, pentru prezentarea artei plastice.

Astăzi situația din Sfîntu Gheorghe s-a îmbunătățit oarecum în ce privește spațiile expoziționale, căci celor deja existente – cum ar fi impozantul Muzeu Național Secuiesc, proiectat de Károly Kós, și deja menționata Galerie de Artă „Jenô Gyárfás“, a cărei restaurare internă începută în 2010 a dus, de-a lungul anilor, la eșuarea mai multor proiecte de expoziții sau la realizarea lor în alte spații – în 2009 li s-a alăturat și Casa cu Arcade, pusă la dispoziția unor organizații civice și funcționînd ca sediu al filialei din județul Covasna a Uniunii Artiștilor Plastici. În plus, în 2014 s-a deschis și Centrul de Artă din Transilvania, care se concentrează pe arta plastică ardeleană de după 1920. Cu toate astea, prezentarea artei contemporane nu se află printre sarcinile acestor spații și din rațiuni infrastructurale ele nici nu permit acest lucru, datorită lipsurilor în ce privește echipamentul tehnic, dar și în ce privește specialiștii. Magma, un spațiu care lipsea înainte de 2010 și care prezintă artă contemporană, se adaugă în mod organic acestei oferte culturale bogate și o completează.

Am aflat că spațiul în care ne-ar fi plăcut să ne stabilim sediul se află în posesia Consiliului Județean Covasna, iar cum această instituție e și patronul Galeriei de Artă a orașului – prin Muzeul Național Secuiesc –, ne-am gîndit că, dacă nu altfel, atunci sub cuvîntul de ordine al unei lărgiri a Galeriei de Artă, cererea noastră va fi aprobată. Conducerea județeană s-a dovedit a fi un partener în această încercare, chiar dacă ea considera că ideea de a înființa o instituție independentă și cu un buget autonom pentru prezentarea artei contemporane nu e fiabilă. Cu toate astea, a luat în calcul o asemenea utilizare a spațiului vizat. În următorii trei ani au avut loc mai multe negocieri. Între timp a început renovarea întregii clădiri a Bazarului – un moment propice pentru noi ca rețeaua electrică să fie construită în funcție de cerințele noastre, împreună cu mascarea instalației de încălzire și plasarea prizelor de internet. Despre proiectul Spațiului Expozițional de Artă Contemporană Magma s-au scris mai multe articole în acea perioadă. Cu ajutorul acestora am reușit să ne plantăm ideea în conștiința publică și să atragem tot mai mulți susținători. Am început și o strîngere de semnături, cerînd – și obținînd – sprijinul mediului profesional și al directorilor de instituții culturale, al jurnaliștilor, al politicienilor, respectiv al celor care sprijineau arta. În cele din urmă, decizia a fost luată: Magma va putea să-și înceapă activitatea în spațiul vizat de noi și va funcționa ca o filială a unei instituții gestionate de Consiliul Județean. Această inițiativă venită de jos și ascultarea cerințelor noastre au fost un exemplu singular de cooperare dintre o inițiativă/organizație civică și Consiliul Județean.

În urma deciziei, am putut supraveghea deja noi înșine renovarea internă a spațiului de 200 de metri pătrați, situat la parterul clădirii și la subsol, avînd posibilitatea de a negocia cu proiectanții și executanții. În tot acest timp, chiar fără un spațiu, Magma funcționa deja. În aprilie 2008 am organizat publicarea unor cărți poștale de artist sub titlul Not for Sale. 12 000 de exemplare ale celor 18 cărți poștale diferite fuseseră distribuite în agitația orientată spre profit a Zilelor Orașului Sfîntu Gheorghe, ieșind astfel în întîmpinarea publicului. Ecourile au fost pozitive; oamenilor le-a plăcut să primească lucrările tinerilor creatori, dar au existat și unii care nu le-au primit, crezînd că există vreo viclenie în spatele chestiei și că, la sfîrșit, vor trebui totuși să le plătească.

Tot în 2008, în septembrie, am prezentat la Tîrgu Secuiesc :colecția a cărei bază s-a constituit din lucrările create pentru expozițiile Maybe discutate mai sus. Această colecție s-a lărgit de atunci cu noi lucrări, donate sau lăsate nouă spre păstrare. Marea parte a colecției Magma e constituită din lucrări video, dar există și instalații, obiecte și lucrări executate într-o abordare mai clasică. În 2009 fuseserăm implicați deja în organizarea a trei evenimente. Primul – devenit de atunci tradiție – a fost expoziția colectivă Art’s Birthday, pe care am organizat-o în colaborare cu Fundația Etna în sala mare a Casei Míves. Pe 17 ianuarie 1963, artistul Fluxus Robert Filliou declara că arta s-a născut cu exact un milion de ani în urmă, cînd unul dintre strămoșii noștri a aruncat un burete uscat într-o găleată cu apă, așadar, în 2015, arta are 1 000 052 de ani. Astfel, în fiecare an, pe 17 ianuarie, ziua de naștere a lui Filliou, organizăm un eveniment artistic. În sala mare de la etajul Casei cu Arcade am inaugurat o selecție din colecția video a Magmei cu titlul HOT Pixels. Am prezentat lucrări video create de zece artiști, folosind televizoare și playere DVD împrumutate de la cunoscuți/rude.

Tot în această încăpere a fost organizată și expoziția individuală a lui Ágnes-Evelin Kispál, 3 exemple de scaun nonuniversal. În spațiul închis, dar totuși liber, ea arătase prin trei exemple situația specială a scaunelor, una care se ridică deasupra esenței. Primul exemplu reacționează prin răsturnarea proporțiilor scaunului, luînd în considerare înălțimea celei care l-a creat. Potrivit lui Ágnes-Evelin Kispál, „așezîndu-ne pe scaun ne putem da seama cum trăiește experiența statului pe scaun un individ mai scund sau mai înalt decît media“. Cel de-al doilea exemplu se bazează pe procedura de revelare a imaginilor ce sugerează un efect anaglif de spațiu, fiind o versiune obiectificată a acestei proceduri. El produce un efect straniu, de parcă obiectul s-ar afla pe o fotografie alb-negru, unde efectul tridimensional ar fi văzut printr-o pereche de ochelari cu ajutorul nuanțelor de albastru și roșu. Obiectul de uz casnic ales e prezent și aici în realitatea sa fizică, dar prin reprezentarea anaglifă își pierde din caracterul său spațial funcțional. Cel de-al treilea exemplu e un obiect pentru șezut jefuit de materia sa solidă, de stabilitatea sa, suspendat deasupra ochilor vizitatorului. Astfel, scaunul e prezent mai degrabă ca elementul obiectificat al unui concept. Potrivit autoarei, obiectul reprezentat, făcut din pînză galben-deschis, „apare, prin culoarea sa și prin soluția sa tehnică, în calitate de entitate, din trăsăturile sale putem lectura condiția celui ieșit din făgaș, elevația sa“.

În ianuarie 2010, celebram încă ziua de naștere a artei la Casa cu Arcade, deschizînd o expoziție colectivă – în mare parte din lucrări ale unor tineri locali –, însoțită, ca de obicei, de acțiuni. Expozițiile care au avut loc la Casa cu Arcade s-au născut din bugete mici, de obicei cu finanțare din partea orașului și în așa fel încît, în perioada în care erau deschise, supravegherea spațiului fusese asigurată de organizatorii înșiși.

Pe 1 aprilie 2010 s-a născut Spațiul Expozițional de Artă Contemporană Magma, ca o unitate externă a Muzeului Național Secuiesc. Pe atunci – din cauza așa-numitei crize financiare – nu s-au putut angaja colaboratori noi în sfera publică. Din această cauză am creat o organizație civică și ne-am ocupat de această sarcină ca externi. Putem spune, așadar, că a fost vorba de un „artist-run-space“, dat fiind că fiecare dintre noi sîntem și artiști. Trei dintre noi primeau un salariu (minim) și un buget suficient pentru funcționarea de bază (facturi). Ne-am străduit să găsim resursele necesare pentru diversele noastre programe prin intermediul candidaturilor la diverse finanțări. Pe lîngă astea, cu sprijinul orașului și al județului, pentru fiecare eveniment realizăm un catalog în trei limbi, pe care, la sfîrșitul anului, îl răspîndim legat între coperți din carton cu cataloagele tuturor evenimentelor. În 2015 va apărea cea de a cincea colecție de acest fel. Aceste colecții de cataloage le trimitem bibliotecilor universitare, instituțiilor artistice și tuturor colegilor de breaslă interesați. De asemenea, prezentăm diverse materiale informative despre evenimentele noastre pe un website multilingv, pe care avem și un bogat material documentar, constituit din fotografii și filme video. La început, noi ne-am ocupat de toate sarcinile, de la concepție la curățenie. Chiar și la sfîrșit de săptămînă, noi asiguram paza expozițiilor. Muncile efectuate din forțe proprii au însemnat mult – ele au făcut posibilă funcționarea Magmei. Era vorba de redactarea materialelor informative și a cataloagelor, pregătirea lor pentru tipar, crearea și întreținerea paginii web, instalarea lucrărilor, crearea de reproduceri, respectiv înregistrarea documentară foto-video, editarea lor și publicarea lor on-line, scrierea de candidaturi, contabilitatea lor, transportul lucrărilor și al artiștilor, care are loc cel mai adesea cu vehiculul nostru personal etc.

În anul inaugural 2010, am avut foarte multe surprize. Practic s-a întîmplat tot ce poate și probabil că trebuie să se întîmple cu un spațiu care se ocupă de și prezintă artă contemporană. Să luăm la rînd manifestările anului. Ca expoziții de deschidere am programat două ediții ale seriei Maestrul și ucenicul. Două expoziții colective deci. La prima au participat Péter Rónai (SK) și Roland Farkas (SK/HU), iar la a doua György Juraj Bartusz (SK) și eleva lui, Radka Macejova (SK). „Concepția seriei de expoziții Maestrul și ucenicul interpretează în mod flexibil fundalul real al relațiilor dintre profesor și student, fără a dori neapărat să ilustreze exemple clasice în acest sens. În cazul lui Rónai și Farkas, sistemul de raporturi dintre antemergător și urmaș e atît de evident pentru că există multe trăsături comune în eforturile lor, opera fiecăruia dintre ei fiind o precondiție pentru opera celuilalt. Una dintre aceste asemănări e atitudinea revoltei: la primul, împotriva concepției despre artă a regimului trecut, la cel de al doilea împotriva realității sociale a prezentului“ – scrie Bálint Szombathy, un teoretician al artei și artist plastic ce a deschis expoziția și spațiul expozițional în compania susținătorilor noștri. Din cauza afișului, în care am prelucrat lucrarea din 2008 a lui Péter Rónai Picasso să abdice, cîțiva dintre pictorii mai în vîrstă n-au fost de acord să pășească în spațiul expozițional și continuă să se țină la distanță și în prezent.

Doi artiști locali au beneficiat de expoziții individuale. Zoltán Nagy Vécsi a prezentat picturile și desenele timpurii ale lui Gusztáv Ütô, împreună cu activitatea sa în arta acționistă. Această prezentare a avut loc în trei locuri diferite, printre care și Magma. Csaba Damokos a fost prezentat de istoricul de artă Mihály Jánó, cu un accent pe lucrările sale de design și grafică aplicată. Generația mai tînără a fost reprezentată de Csaba Csiki, de artiștii participanți la expoziția MEME, Rareș Moldovan și Levente Kozma, respectiv de cei cinci artiști din cadrul Felkarolandó, Felejthetô, Felejtendô [De sprijinit, poate fi uitat, de uitat]. Unul dintre vizitatorii expoziției wunschtraum de Csaba Csiki, constituită exclusiv din instalații, a întrebat: Unde este expoziția? Cum lucrările au alunecat de pe pereți și aceștia au rămas goi, ele generau în mod automat întrebări în capul privitorilor, la care aceștia au primit un răspuns din partea esteticianului Zonga Bartha, care a deschis expoziția, respectiv prin urmărirea muncii efectuate de Magma în anii ce au urmat. La expoziția MEME de N.E.U.R.O. și KOZOMA (Rareș Moldovan și Levente Kozma) dispare efectiv suportul lucrărilor, ele fiind pictate direct pe pereți. Evenimentul a început cu acțiunea lui Ștefan Tiron, care, cu o zi înainte de deschiderea propriu-zisă, a ținut, după autoprezentarea artiștilor, și o scurtă prezentare despre memetică. Vernisajul expoziției Pasărea Turul – ȘTIU CEVA MAI BUN, din cadrul Felkarolandó, Felejthetô, Felejtendô, și festivitatea de premiere a lucrărilor selectate au avut loc pe 1 decembrie 2010. Premianții au fost, desigur, cei care au expus, inventatorii fictivei Fundații pentru Arta Națională, în numele căreia s-a lansat și apelul la proiecte: Balázs Antal, Roland Farkas, Tibor Horváth, Miklós Mécs și Márk Radics. A fost vorba de un exemplu de artă critică, în cadrul căruia, grație naturii sale, ne-am putut confrunta cu chestiuni sociale și politice. La expoziție au fost prezente, printre altele, simboluri folosite de maghiari, unii dintre ei extremiști, care se amestecau cu logourile diverselor multinaționale și cu drapelul european. La început, această formulare directă a creat indignare doar în cercurile profesionale. Ei au semnalat foarte agresiv pe grupul on-line dedicat profesioniștilor artei și întreținut de Magma că atît cei ce expun, cît și organizatorii vor trebui să răspundă pentru faptele lor. Mulți ar fi dorit să obțină în mod indirect închiderea spațiului nostru, vorbeau despre responsabilitatea organizatorilor; au existat și unii care ar fi dorit să ne spargă geamurile, pe cînd alții ar fi vrut să-și folosească bricegele sau să obțină o cenzurare a programului nostru expozițional printr-o comisie de evaluare. În spatele retoricilor falsificatoare, demagogice nu s-a putut găsi nici cel mai mic semn că s-ar dori inițierea unei dezbateri sănătoase. Sub influența membrilor radicali și intoleranți, unilaterali, nedispuși spre dialog și adesea autoritari ai platformei on-line, în ultimele zile ale anului 2010, aproape 50 de membri, majoritatea tineri din breaslă, au părăsit platforma, care prin ton și perspectivă a devenit de neacceptat, creînd o nouă platformă, pe care voiau s-o folosească pentru discutarea unor chestiuni legate efectiv de profesie, și nu pentru propagandă. Nemulțumiții – stimulîndu-se unii pe alții – au considerat că ar trebui să-și exprime opinia și într-un cerc mai larg, așa că prin intermediul unor articole de ziar tema a ajuns din cercurile profesionale în viața publică, începînd să fie analizată într-un fel decontextualizat. Au existat voci care atacau libertatea artei: „În schimb, în 2010 paleta bogată a posibilităților de autoexprimare artistică s-a desfigurat într-o «libertate» de așa natură, încît seria creațiilor libere ale artiștilor – în cazul de față din Ungaria – insultă de-a dreptul sentimentele naționale ale maghiarimii din Secuime“. Discuția a fost deviată de mai multe ori spre planul chestiunilor de politică actuală, așa încît pînă și Magyar Nemzet, cotidian din Ungaria atașat guvernului din prezent, a ținut de cuviință să se ocupe de această temă. Spiritele s-au liniștit tîrziu. Cu timpul, „opinii de specialiști“ au început să fie exprimate de oameni din afara profesiei, care se puneau astfel într-o situație ridicolă – așa cum a reieșit mai tîrziu dintr-o scrisoare personală trimisă pe platforma cea veche. „Autorul“ fusese instigat să reacționeze în felul în care a făcut-o. Din partea profesioniștilor, au existat numeroase păreri ce condamnau o expoziție pe care nici n-au văzut-o. O scurtă trecere în revistă, în limba maghiară, poate fi citită aici: http://amexrap.org/fal/ludfing-es-magmaomles.

În pofida scandalului sau, poate, din cauza lui, în 2011 am reușit să organizăm expoziții mai multe și mai bune. Chiar la începutul anului s-a deschis o expoziție colectivă cu titlul Baby on Board. Despre evenimentul creat pe baza unei idei de Yvette Martini, Zonga Bartha scria: „Pe lîngă meseria lor, artiștii plastici expuși au în comun faptul că sînt și părinți. [...] Ideea expoziției a venit din faptul că rolul parental nu modelează doar realitatea cotidiană, ci apare și în lucrările participanților. Fotografiile, filmele video și instalațiile nu sînt doar documente autocentrate, exhibiționiste ale unor părinți mîndri și ale unor copii perfecți. E vorba de lucrări în care poate fi identificată prezența permanentă a unui copil, în care polul maturității și cel al copilăriei se află în tensiune“. Maestrul și ucenicul 3 a fost o prezentare comună a unor lucrări de Zsolt Irsai și Szabolcs Kali. În 2010 fusese programată inițial o expoziție comemorativă Szabolcs Kali, care ar fi urmat să fie deschisă de Zsolt Irsai, dar soarta a făcut ca, după un deces subit, acesta din urmă să fie înmormîntat chiar în ziua în care ar fi trebuit să fie vernisajul. Astfel, un an mai tîrziu am prezentat o expoziție comemorativă cu lucrările celor doi. Expoziția Întruchipări de György Jovánovics (HU) a fost făcută posibilă de colaborarea cu Nemere Kerezsi, iar publicul Magma a avut ocazia de a vedea, de pildă, instalația cunoscută sub numele de Dispozitiv de strîngere pe tavan. Turul expoziției, condus de istoricul de artă László Beke, a potențat interesul publicului deja numeros. Cu prezentarea expoziției Spărgătorul de gratii de Imre Baász, am reușit poate să contribuim puțin la a face mai vizibilă o operă pe nedrept subprezentată. Cu acordul lui Pálma Baász și cu ajutorul lui Attila Kopacz, am prezentat documentele fotografice a cinci instalații și cinci performance-uri. Discursurile de deschidere au fost rostite de Vladimir Bulat, Mircia Dumitrescu și Péter Egyed. „Imre Baász a investit energii uriașe în organizarea artei ardelene/din România/maghiare/românești, precum și în aceea a operei și a vieții sale. Uneori, în loc de organizare ar trebui spus, mai degrabă, luare în primire. El a organizat viața artistică din jurul lui (festivalul experimentelor, expozițiile Medium, 1981,și Medium 2, 1991), iar în 1990 a inițiat festivalul de performance AnnArt de la lacul Sf. Ana. Baász a încercat să constituie un exemplu prin propriile performance-uri“, scrie Beke. Turul muzical al lui István Grencsó a închis expoziția lui Baász.

*

Acestea ar fi cîteva dintre primele manifestări organizate la Magma. De-a lungul anilor, ele s-au înmulțit, bineînțeles, și, în ansamblul lor (asupra căruia cititorul își poate face o idee vizitînd website-ul nostru – www.magmacm.ro), oferă o perspectivă asupra programului pe care îl urmărim.

În încheiere, aș mai adăuga doar că, pe parcursul activității noastre, am colaborat cu numeroase instituții de artă contemporană (în special cu Studio B5 de la Tîrgu Mureș și Fundația C3 de la Budapesta), artiști și persoane din domeniul profesional, colaborări care au fost și sînt o garanție a funcționării spațiului Magma.

 Traducere de Alexandru Polgár