Era unul dintre primii intreprinzatori din sat. Isi facuse un ?butic?, la strada, decupind din spatiul bataturii citiva metri patrati imprejmuiti cu un gardulet. In mijlocul acestei despartituri de scinduri taiase un pirleaz care usura trecerea intre gospodarie si butic. Era inceputul tranzitiei si acel pirleaz mi-a ramas in minte drept cea mai plastica metafora a trecerii de la economia domestica la aceea de piata.
Era poate in joc si fascinatia mea mai veche pentru figurile trecerii din geografia simbolica ?poporana?, de la prispa, pirleaz si portita, trecind prin rascruci si hotare, pina la vamile care despart lumea de aici de lumea de dincolo, legind-o printr-o indefinita trecere. Caci, dupa cum speculeaza cu finete Mircea Vulcanescu, nici macar lumea de dincolo nu este hotarita printr-un hotar care sa desparta limpede si definitiv cele doua spatii, ci, intr-un fel, este doar la marginea lumii de aici. Mortul este astfel un dalb calator, care pleaca de aici si merge, si merge si este deja acolo chiar daca nu a ajuns inca... In tinerete regaseam ? sau credeam ca regasesc ? aceasta fascinatie in fascinatia unui Noica pentru intru, pe care il comparam, bombastic, cu o prispa a Fiintei, loc si trecere in acelasi timp.
De fapt, figura hotarului-trecere este emblematica pentru intreaga cultura balcanica, de la ?portile? Orientului ale lui Poincar?, asumate de tot romanul, pina la ?podul? lui Ivo Andric?, asumat de tot slavul balcanic. ?Metafora podului a fost legata atit de strins de opera literara a lui Ivo Andric?, incit ai tendinta sa uiti ca folosirea ei atit in descrieri exterioare, cit si in fiecare din literaturile balcanice, precum si in vorbirea de fiecare zi, frizeaza banalul? ? ne aduce aminte Maria Todorova. Ca intreg balcanismul, acest gen de perceptie teritoriala isi avea insa originea, de fapt, in discursul Celuilalt. Spre deosebire de geografia simbolica poporana, in mare masura de origine sacra, brazdata de garduri si pirleazuri, de limite si treceri ritualizate, dar nu si dilematice, aceasta geografie politica fixa un intreg spatiu, urias, in postura de prag, de trecere intepenita. In postura si, mai important, in statutul acesta de margine, dincolo de care se afla altceva, ceva profund altfel. Nu ne mai aflam in practicile spatiale autohtone, ci intr-o geografie simbolica produsa de un discurs politic.
Aceasta geografie politica s-a vrut multa vreme inradacinata ? si astfel explicata ? intr-o geografie fizica, medierea fiind facuta prin geopolitica. Pentru un Ratzel, de pilda, increzator in conceptul sau de ethnographisches Land, determinismul geografic capata o importanta deosebita. De la bunicul meu, geograf, urmas al lui Mehedinti si admirator ? prudent ? al lui Ratzel, am aflat astfel pentru prima data ca romanii sint un Randvolk, un popor de margine, ceea ce explica multe din caracteristicile lor si particularitatile istoriei acestora. Un ?popor de margine? asezat undeva pe ?ismul? dintre Marea Adriatica si Marea Caspica, ce lega ?peninsula? europeana de ?continentul? asiatic, inevitabil coridor de trecere pentru marile migratii. Lucrurile erau, bineinteles, mult mai complicate si detaliate, dar, in esenta, toate acestea se bazau pe o astfel de viziune globala.
Geografia politica a natiunilor, prin credinta militanta ?un popor, un teritoriu?, a complicat foarte mult lucrurile, paralizind trecerile si absolutizind limitele. S-a nascut un soi de geografie ontologica sau ontologie spatiala, trasind garduri si barind pirleazurile cu sirma ghimpata. Astfel, de pilda, in registrul sau filosofic ce depaseste nationalul doar pentru a-l intemeia, Blaga vorbeste de o ?topografie stilistica? pe care o asemuieste, explicit, cu tabelul lui Mendeleev: culturile sint spatii asemanatoare cu casutele elementelor din tabelul mendeleevian, astfel incit particularitatile unei culturi pot fi deduse din pozitia acesteia fata de alte culturi-patratele ordonate in tabelul stilurilor eterne. Locul este absolutizat si ontologizat in detrimentul trecerilor, care devin (mai mult sau mai putin) vinovate sau suspecte transgresiuni.
Iar lucrurile nu se opresc aici. Randv?lkern, popoare ale marginii pentru Occident, aceste natiuni devin tot mai mult si marginale, adica marginalizate. Iar marginalizarea este ontologizata la rindul ei. Desigur, nu este vorba aici despre un proces istoric liniar, de o cronologie secventiala a unor ?etape?, dar efectul cumulat poate fi inregistrat si astazi. Nu pot sa uit, astfel, socul pe care l-am avut imediat dupa 1990 cind am auzit pentru prima data ? apoi de fiecare data cind mergeam in Occident ? discursul, ce se vroia academic, dar era pur politic, despre ?natiuni cu vocatie europeana?. Si, inevitabil, natiuni fara vocatie europeana. Intr-un mod de neinteles pentru mine, obisnuit sa sar pirleazul (macar cu gindul...), vocatia se oprea pe o vale de apa sau o culme de munte. Ca in hartile lui Huntington, asezind marginea vocatiei civilizatiei pe crestele Carpatilor.
Privind aceasta cartografie maniheista, nu pot sa nu ma gindesc, de pilda, la practica indelungata a nedeilor, numite si ?tirguri de doua tari?, prin care oamenii de pe cele doua versante ale muntelui se intilneau exact pe aceste culmi ale Carpatilor pentru a schimba marfuri si femei, amestecindu-se, astfel, ritual si periodic. Culmile muntilor au fost totdeauna si pirleaz?
Poate cea mai potrivita replica la aceste reificari ale marginii o reprezinta urmatoarea poveste. Eram intr-un sat din Bulgaria, nu departe de Dunare. Un sat de bulgari si de vlasi. Majoritatea acestora din urma mai vorbeau romaneste, chiar daca nu erau dispusi sa se considere romani. Nici bulgari, de altminteri... Atunci cum de vorbiti romaneste? ? i-am intrebat. Explicatia a venit cit se poate de firesc: Pai, vedeti, iarna Dunarea ingheata, si atunci flacaii de la noi se intilnesc cu fetele din Romania la mijlocul Dunarii inghetate, se vad si, daca se plac, fac nunta. Pe mijlocul Dunarii... Margine, frontiera, Dunarea devine pod, un fel de pirleaz pe care il trec, iarna, tinerii indragostiti. Marginea a fost totdeauna si prilej de nunta...

Cu totii traim pe-o margine. Nu aceasta ma deranjeaza deci, ci marginalizarea, fixarea obtuza in marginea devenita marginal si care omoara libertatea de a sari pirleazul!