Ghiu, Bogdan
Telepitecapitalism
2009
Televiziunea a schimbat lumea, a modificat percepția asupra realității și, mai ales, a introdus fantasma posibilității de a fabrica realitatea prin „oglindire”, și acum s-a retras, a „dispărut”. Televiziunea ca atare nu mai reprezintă cîtuși de puțin o noutate, și a-i mai pune în discuție, azi, principiile de bază poate părea un gest demodat, depășit, inutil. Asemenea democrației înseși, pe care o încarnează incorporal, transvizibil, televiziunea a generalizat transparența, făcîndu-ne pe toți transparenți unii la alții, transformîndu-ne, din mesaje auconsistente, producătoare de realitate, în medii. „Noi, media”, pentru a-l cita pe fiul meu, Miron. Cu toții am devenit „media” și medii, „tu ești realitatea”, adică „tu ești televiziunea”. Stadiu ultim al flatării populiste de piață a consumatorului-rege, acest gest reprezintă, de fapt, din partea jurnaliștilor, o ipocrizie menită a masca o demisie, o lene, o dezertare, acceptarea unei înfrîngeri: dizolvarea jurnalismului în „media”.
„TELEPITECAPITALISM”: un cuvînt pe care maimuța de televizor, maimuța-media, noua specie trăitoare a capitalismului pur semiotic, nu poate nici măcar să-l silabisească. Anume, deci, creat pentru a-i arde circuitele primare, și pentru a concentra imploziv falsa istoricitate narativă, de „poveste”, a „epocalipsei” contemporane.
Mi-e dor de presă, mi-e dor de jurnalism, mi-e dor de televiziune: toate sînt arte. Prin urmare, detest activ media. Care a ucis și arta presei, și arta jurnalismului, și arta televiziunii, obstinîndu-se să ne facă, economic, să credem că noul e nul, că ne este de-ajuns să ne încolonăm cuminți sub stindardul și cuvintele ei de ordine pentru a deveni contemporani cu propriul prezent, cînd, de fapt, acesta este de inventat, de creat. Bogdan Ghiu
A crea o nouă cultură nu înseamnă doar a face descoperiri „originale” în mod individual, ci de asemenea, şi mai ales, a răspîndi într-o manieră critică adevăruri deja descoperite, a le „socializa” şi, prin urmare, a le face să devină baza unor acţiuni în cadrul vieţii, elementul de coordonare şi de ordine intelectuală şi morală. Ca o mulţime de oameni să fie adusă la a gîndi în mod coerent şi unitar realul prezent – acesta e un fapt „filosofic” mult mai important şi mai original decît hazardul prin care un „geniu” filosofic dă peste un nou adevăr ce rămîne patrimoniul unor grupuleţe de intelectuali. A. Gramsci