Securitate, teritoriu, populaţie image #0

Foucault, Michel, Securitate, teritoriu, populaţie. IDEA Design & Print Editură, Cluj
ISBN: 978-973-7913-84-5
format: 14 x 23 cm
352 pagini

Colecţia Panopticon

Stoc: Nu este disponibil

Foucault, Michel

Securitate, teritoriu, populaţie

Plecînd de la concluziile cursului din 1976, cursul din 1978 îşi propune să prelungească şi să aprofundeze această deplasare teoretică. După studiul disciplinei corpurilor, cel al reglării populaţiilor: astfel se deschide un nou ciclu, care îl va conduce pe Foucault, cîţiva ani mai tîrziu, spre orizonturi pe care auditorii săi, atunci, nu puteau să le banuiască. Titlul cursului, Securitate, Teritoriu, Populaţie, descrie foarte exact problema pusă. Este vorba de a cunoaşte, într-adevar, în ce constă această nouă tehnologie de putere aparută în secolul al XVIII-lea, care are ca obiect populaţia şi „vizează, [...] prin echilibrul global, ceva ca o homeostazie: securitatea ansamblului faţă de primejdiile sale interne”. Tehnologie de securitate pe care Foucault o opune mecanismelor prin care suveranul, pînă în epoca clasică, se străduia să asigure siguranţa teritoriului său. „Teritoriu” şi „populatie” funcţionează astfel ca polii antitetici între care se va desfaşura cercetarea. Cum s-a trecut de la suveranitatea asupra teritoriului la reglarea populaţiilor? Care sînt efectele acestei mutaţii pe planul practicilor guvernamentale? Ce nouă raţionalitate le conduce de acum înainte? Miza cursului, de acum, este clar definită: prin intermediul istoriei tehnologiilor de securitate, să încerce să „repereze dacă se poate [...] vorbi de o societate de securitate”. Miza atît politică cît şi istorică, pentru că priveşte diagnosticul prezentului: „Se poate spune că în societăţile noastre economia generală de putere este pe cale de a deveni de ordinul securităţii?” Michel Senellart

Foucault, cel care, într-o zi, s-a proclamat în mod provocator un „optimist fericit”, a fost un om în pericol şi care, fără să se laude cu asta, a avut un simt ascuţit al primejdiilor la care sîntem expuşi, interogîndu-se pentru a afla cine sînt cei ce ne ameninţă şi cine sînt cei cu care putem temporiza. De aici importanţa pentru el a noţiunii de strategie şi de aici jonglarea cu ideea că ar fi putut, dacă hazardul ar fi hotărât altfel, să devină un personaj de stat (un consilier politic), dar si un scriitor... un pur filosof ori un muncitor necalificat, deci un fitece sau un fitecine. În orice caz, un om în mers, singuratic, tainic şi care, din cauza asta, neîncrezător în toate prestigiile interiorităţii, refuza capcanele subiectivităţii, căutînd unde şi cum este cu putinţă un discurs de suprafaţă, scînteietor, dar fără miraje, deloc străin, cum au putut crede unii, cercetării adevărului, ci lăsînd să se vadă (după mulţi alţii) primejdiile acestei cercetări, precum şi relaţiile sale ambigue cu diversele dispozitive ale puterii. Maurice Blanchot


Colecţia Panopticon