Home Despre noi Contact Contul meu Cos (0)
Creeaza cont

sau Logeaza-te

E-mail:

Parola:

Recuperare parola
Autori Colecţia Balkon Colecţia Panopticon Colecţia Public Colecţia Refractii Colecţia Pluritopic În afara colecţiilor Reviste şi abonamente Colecţia (Expoziţii) Colectia Heteropedagogii Colecţia Clasicii Marxismului Colecția Praxis English books Toate cartile
Revista
IDEA #57, 2021

...
Despre violenţă image #0

Benjamin, Walter, Derrida, Jacques, Despre violenţă. 2004 IDEA Design & Print Editură, Cluj
ISBN: 973-7913-32-9
format: 14x23 cm
104 pagini

Colecţia Panopticon

Stoc: Nu este disponibil

Benjamin, Walter, Derrida, Jacques

Despre violenţă
2004

traducere: Bogdan Ghiu, George State

Sarcina unei critici a violenţei se poate circumscrie ca expunere a relaţiei sale cu dreptul si justiţia, pentru că o cauză, oricît ar acţiona de eficient, devine violentă în sensul pregnant al cuvîntului doar atunci cînd intervine în relaţii morale. Sfera acestor relaţii e definită prin conceptele de drept şi justiţie. În ceea ce-l priveşte pe primul, este limpede că relaţia elementară a oricărei ordini juridice este aceea dintre scop şi mijloace şi, de asemenea, că violenţa trebuie cautată numai în domeniul mijloacelor, nu şi în cel al scopurilor. Cu aceste constatări ies la iveală, pentru critica violenţei, aspecte mai numeroase şi chiar mai diverse decît pot părea la prima vedere. Dacă violenţa este mijloc, se pare că există, chiar prin asta, un criteriu pentru critica ei. Acesta se impune în întrebarea dacă violenţa poate fi, în cazuri determinate, mijloc pentru scopuri juste sau injuste. Prin urmare, critica ei ar fi implicit dată într-un sistem al scopurilor juste. Lucrurile nu stau însă deloc aşa. Căci ceea ce ar conţine un astfel de sistem, în eventualitatea că s-ar afla la adăpost de orice îndoială, nu este un criteriu al violenţei înseşi, ca principiu, ci unul pentru cazurile aplicării ei. Rămîne mereu deschisă întrebarea dacă, în general, violenţa însăşi, ca principiu, poate fi morală ca mijloc pentru scopuri juste. Pentru a putea da un verdict, această întrebare necesită însă un criteriu mai exact, o distincţie în sfera mijloacelor însele, fără a ţine seama de scopurile cărora le servesc. Walter Benjamin


Walter Benjamin s-a născut la 15 iulie 1892, a studiat filosofia la Freiburg, Berlin, München şi Berna şi a trăit, după terminarea studiilor, la Berlin ca scriitor şi traducător. A emigrat în Franţa în 1933 şi a fost membru la Paris al Institutului pentru Studii Sociale, care, apoi, s-a mutat la Geneva şi, mai tîrziu, la New York. Fugind din faţa trupelor germane s-a sinucis la 27 septembrie 1940 la Port Bou, pe graniţa spaniolă. Cele mai importante lucrari: Afinităţile elective de Goethe, Originea tragediei germane, Sens unic, Opera de artă în epoca reproducerii mecanice, Copilărie berlineză în secolul al nouăsprezecelea.
Jacques Derrida (1930-2004) a studiat filosofia la Şcoala Normala Superioară din Paris, unde a şi predat apoi (1965–1984). După 1970, şi-a împărţit timpul între Paris (EHESS) şi Statele Unite (cursuri şi conferinţe la Johns Hopkins, Yale, Irvine). Iniţiator al deconstrucţiei ca strategie de lectură/critică – aplicată deopotrivă filosofiei clasice, literaturii, discursului ştiinţelor umane, dreptului, politicii ori arhitecturii – el porneşte în formularea poziţiilor sale de la recitirea textelor majore ale metafizicii, în felul făcut posibil de gîndirea lui Heidegger şi semiologia lui Saussure (şi de asemenea de autori precum Nietzsche, Freud, Bataille ori Blanchot). Unul din cei mai originali gînditori ai secolului XX, Derrida a demonstrat pe larg cum idealul de coerenţă şi claritate al discursului în sens clasic (metafizica acestuia) e minat de aporiile sale constitutive, în a căror escamotare/ştergere rezidă chiar producerea sa.

Colecţia Panopticon