Deconstrucţia politicii. Scrieri politice image #0

Derrida, Jacques, Deconstrucţia politicii. Scrieri politice. 2005 IDEA Design & Print Editură, Cluj
ISBN: 973-7913-44-2
format: 14 x 23 cm
172 pagini

Colecţia Panopticon

Stoc: Nu este disponibil

Derrida, Jacques

Deconstrucţia politicii. Scrieri politice
2005

traducere: Emilian Cioc, Ciprian Mihali, Bogdan Ghiu

Fără a putea şti cine merită astăzi numele de filosofi (nu m-aş încrede în criteriile profesionale sau corporative), aş fi tentat să-l numesc filosof, în viitor, pe cel care reflectează în mod responsabil şi cere socoteală celor care au în sarcină cuvîntul public, limbajul şi instituţiile dreptului internaţional. Este „filosof (aş prefera să spun „filosof-deconstructor) cel care încearcă să analizeze, pentru a trage consecinţele practice şi efective, legatura dintre moştenirile filosofice şi structura sistemului juridico-politic încă dominant şi în mod vizibil în mutaţie. Este „filosof cel care caută o nouă criteriologie pentru a distinge între „a înţelege” şi „a justifica”. Jacques Derrida

Jacques Derrida mi-a părut întotdeauna a fi un bloc indivizibil de gîndire şi de personalitate. În cazul lui, nu am făcut niciodată şi nici nu am fost tentat să fac distincţia între om şi operă. Îşi trăia integral gîndirea şi îşi gîndea integral viaţa: ceea ce nu înseamnă că era în conformitate sau în adecvare cu ideile sale, ci înseamnă că viaţa lui, relaţiile sale cu ceilalţi şi cu el însuşi erau călăuzite, întreţinute şi tensionate de aceeaşi nelinişte, de aceeaşi grijă. Care grijă? Aceea care împresoară mintea sau sufletul, cum veţi vrea să spuneţi, atunci cînd sîntem puşi la încercare de o zdruncinare a tuturor asigurărilor, a tuturor certitudinilor. Jean-Luc Nancy


Jacques Derrida (1930-2004) a studiat filosofia la École Normale Supérieure din Paris, unde a şi predat apoi (1965-1984). După 1970, şi-a împărţit timpul între Paris (EHESS) şi Statele Unite (cursuri şi conferinţe la Johns Hopkins, Yale, Irvine, New School for Social Research). Iniţiator al deconstrucţiei ca strategie de lectură/critică – aplicată deopotrivă filosofiei clasice, literaturii, discursului ştiinţelor umane, dreptului, politicii ori arhitecturii –, el îşi formulează poziţiile pornind de la recitirea textelor majore ale metafizicii, într-un gest de gîndire deschis de filosofia lui Heidegger şi semiologia lui Saussure. În scrierile sale nu încetează să se înscrie urmele unor autori precum Nietzsche, Freud, Bataille, Blanchot ori Levinas. Unul din cei mai originali gînditori ai secolului XX, Derrida a insistat neobosit asupra presupoziţiilor şi exigenţelor constitutive ale discursului metafizic occidental, interogînd idealul de coerenţă şi transparenţă pe care acesta îl pretinde, şi confruntîndu-l cu propriile aporii.
Din impresionanta sa opera, amintim: De la grammatologie (1967), Marges de la philosophie (1972), Spectres de Marx (1993), Politiques de l’amitié (1994), Le toucher. Jean-Luc Nancy (2000), Chaque fois unique, la fin du monde (2003), Voyous (2003).


Colecţia Panopticon